Într-o analiză cu propuneri de completare și modificare, pe care anunță că a trimis-o Agenției Române pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar, fostul președinte al instituției Șerban Iosifescu semnalează pe site-ul propriu care sunt, în opinia sa, problemele și efectele pe care le-ar putea avea modificările propuse prin cele două proiecte de hotărâri de guvern lansate în dezbatere în vacanța de Paște, pentru schimbarea standardelor de evaluare externă a școlilor și grădinițelor.
Petiția este adresată actualei președinte al Consiliului ARACIP, Mariana Dogaru, și este în termenul anunțat de minister pentru primirea propunerilor de modificare și completare a documentelor, respectiv 3 mai 2022.
Despre modificările intenționate, ARACIP a anunțat tot joi că au fost fundamentate pe feedback-ul primit de la 73 de școli evaluate în ultimii 2 ani și de la evaluatori. În comunicat instituția susține că aceste modificări au acordul tuturor celor din Consiliu, adică al sindicatelor, elevilor, părinților și ministerului.
Acesta propune printre altele, în finalul analizei, „renunțarea la toate modificările din cele două proiecte de acte normative, cu excepția celor necesare având în vedere noua structură organizatorică a ARACIP.Pilotarea noilor standarde și a noii metodologii timp de cel puțin 2 ani școlari – după finalizarea și aplicarea ghidurilor de implementare deja elaborate”.
Redăm analiza lui Șerban Iosifescu:
„Un motiv esențial al intervenției mele este că, prin declarații publice, lansați o serie de neadevăruri legate de activitatea anterioară a ARACIP și privind standardele și metodologia aprobate prin HG 994/2020 și HG 993/2020. De exemplu, este preluată necritic (dar comod, pentru justificarea propriei poziții, chiar dacă starea de fapt reală este cunoscută, din interior) ”mitologia urbană” a ”teancurilor de hârtii” cerute de evaluatori externi ai ARACIP, dar fără a aduce dovezi în susținerea celor afirmate. Aceasta cu atât mai mult cu cât, de aproape doi ani, evaluarea externă se realizează exact în condițiile pe care le prezentați ca noutăți absolute: din iunie 2020, toate documentele se încarcă pe platformă și sunt analizate de evaluatori înainte de vizita pe teren, iar aceasta vizită (realizată virtual) constă în observarea condițiilor și activităților de învățare, interviuri cu cadre didactice, părinți și elevi. Deci, unde este noutatea? Unde este teancul de hârtii cerut de ARACIP?
O altă afirmație neadevărată este cea privind orientarea pe rezultate a NS și cea privind transferarea către specialiști a evaluării condițiilor de sănătate și siguranță din unitățile de învățământ, în condițiile în care, așa cum voi proba mai jos, se revine la orientarea pe input, aferentă standardelor aprobate cu 15 ani în urmă, iar evaluarea condițiilor de siguranță se face de directorul unității – deci, tot de un nespecialist.
La nivel principial continuă procesul, început prin adoptarea HG 155/2022, de subordonare a ARACIP (și, implicit, a evaluării externe a calității) față de Ministerul Educației și față de interesele politice și financiare ale unor membri ai Consiliului ARACIP, contrazicând, totodată, litera și spiritul Legii Calității (OUG 75/2005), care separa decizia de evaluare de decizia de îmbunătățire la nivel național.
La nivel conceptual, întregul proces de evaluare externă era gândit cât mai aproape de evaluarea ”de terță parte”, independentă sau, măcar, autonomă atât față de decidenți (responsabili cu asigurarea și îmbunătățirea calității – ”prima parte”), cât și de beneficiarii serviciilor educaționale (”partea secundă”). Prin faptul că ARACIP face recomandări, care trebuie duse la îndeplinire în termen de 60 de zile (v. Art. 111 din NM), se șterge această separare. Mai mult, se șterg și diferențele între evaluarea externă și inspecția generală a școlii – ceea ce face inutilă una dintre cele două instituții implicate (ARACIP și ISJ/ISMB).
Chiar dacă OUG 75/2005 definește clar instituțiile responsabile cu îmbunătățirea la nivel de sistem (art. 26), NS și NM contribuie la deresponsabilizarea instituțiilor cu adevărat responsabile pentru îmbunătățirea calității (școală și inspectorat școlar), inducând ceea ce se numește ”gândirea prin procură”: măsurile de îmbunătățire vor fi văzute ca fiind impuse de către ARACIP, iar răspunderea pentru un eventual eșec va fi, și ea, externalizată (”ARACIP ne-a spus – nu e vina noastră că nu merge”).
Reamintim și faptul că abținerea evaluatorilor externi de la a face recomandări de îmbunătățire are o motivație pragmatică: oamenii din școli știu mult mai bine decât evaluatorii externi (care cunosc școala doar din documente și din cele câteva zile petrecut în școală) ce merge și ce nu merge, ce resurse există etc.
În privința standardelor, schimbările vizează, exclusiv, reformularea unor cerințe, fără a schimba numărul și obiectul cerințelor respective. Sunt reformulate 7 din cele 40 de cerințe (descriptori) aferente standardului de autorizare (17,5%), 49 din cele 109 cerințe aferente standardului de acreditare (45% – aici fiind cele mai multe schimbări) și 27 din cele 119 cerințe aferente standardului de referință (22,7%).
La metodologie, în afara schimbărilor necesare induse de noua structură organizațională a ARACIP (aprobată prin HG 155/2022), apar modificări legate de procesul de evaluare externă și privind cerințele adresate unităților de învățământ. Sunt modificate 9 articole din 25 (36% din numărul articolelor), sunt adăugate 3 noi articole, se modifică Anexa 2 și se abrogă Anexa 3.
Chiar dacă modificările par, la o primă vedere, minore, la o privire mai atentă ele schimbă fundamental modul în care este definită calitatea educației și în care se face evaluarea externă, prin diminuarea exigenței, relativizarea activității de evaluare externă și favorizarea învățământului particular – toate afectând interesele beneficiarilor de educație prin:
- Reducerea ariei de aplicare a standardelor, lăsând în afara evaluării factori importanți, care afectează participarea și, mai ales, starea de bine a copiilor și elevilor – cum ar fi sănătatea și siguranța în mediul școlar.
- Reducerea nivelul standardelor și al exigenței în evaluare, în aproape toate cerințele modificate – inclusiv prin diminuarea pragurilor sau chiar prin renunțarea totală la unele cuantificări.
- Centrarea pe input, în dauna rezultatelor, cu diminuarea substanțială a nivelului calității definit prin cerințe (descriptori) – contrazicând, astfel, declarațiile publice și revenindu-se la ”filosofia” standardelor din 2007-2008.
- Relativizarea standardelor, prin formulări interpretabile – deci ”subiectivizarea” calității asigurate și evaluate, lăsând mai mult loc bunului plac al evaluatorilor externi, al experților din aparatul propriu și al Consiliului în ”judecarea” nivelului de calitate.
- Deresponsabilizarea școlii în privința îmbunătățirii calității.
- Posibilitatea ca îndeplinirea standardelor să fie probată ”din hârtii și vorbe”, chiar și fără a obține rezultatele esențiale. care țin de misiunea unității de învățământ (respectiv, accesul și participarea, rezultatele învățării și starea de bine).
- Relativizarea conceptul de calitate însuși prin acordarea unui ”certificat de calitate / de încredere” pe baza unei evaluări parțiale.
- Încălcarea Legii Educației Naționale, prin renunțarea, implicită, la principiul nonprofit al activității de educație și la cerința ca directorii de școli să facă parte din Corpul Experților în Management Educațional.
În primul rând, consider de neacceptat renunțarea completă la evaluarea cerințelor privind siguranța și sănătatea în unitățile de învățământ, mai ales la autorizare, cu efecte ușor de întrezărit la nivelul beneficiarilor de educație. În condițiile în care ARACIP nu mai are voie să solicite autorizațiile (sanitară și de securitate la incendiu) prin Legile 229 și 230 din 2019, documentele respective nu pot fi solicitate pentru a fi încărcate în platformă. Mai mult, au fost relativizate sau eliminate toate referirile la obligația unității de învățământ de a respecta normele legale privind siguranța și sănătatea. Astfel:
- Din definiția ”Standardului pentru autorizația de funcționare provizorie” (în preambulul Anexei care prezintă standardele) a fost eliminat paragraful: ”Acestea [cerințele – nn] constau în existenta tuturor autorizațiilor necesare privind spațiile destinate proceselor educaționale (autorizații de mediu, sănătate, incendiu, autorizație de funcționare din punctul de vedere al securității și sănătății în muncă etc.) și în existenta dotărilor și serviciilor obligatorii pentru furnizarea serviciilor de educație, anterior începerii procedurilor de evaluare externă”.
- La descriptorul A.14 (pentru autorizare) s-a eliminat cerința asigurării accesului ”la facilitățile igienice și sanitare, conform legislației în vigoare”.
- La descriptorul A.15 (pentru autorizare) cerința s-a modificat: nu mai e ”Asigurarea securității tuturor…”, ci ”Stabilirea măsurilor pentru asigurarea securității tuturor…”. ”Asigurarea securității” se poate evalua prin raportarea strictă la toate normele legale, dar ”stabilirea măsurilor” nu este o cerință evaluabilă. În lipsa unor clarificări suplimentare (Care măsuri sunt necesare? Câte măsuri sunt suficiente?), evaluarea acestui descriptor este lăsată la cheremul evaluatorului – evaluatori diferiți putând avea cerințe diferite, iar un evaluator va putea cere dovezi diferite la unități diferite în funcție de dispoziție, idei preconcepute etc. În plus, Consiliul poate schimba rezultatul unei evaluări, membri acestuia având, poate, alte idei privind numărul și calitatea măsurilor pentru asigurarea sănătății și securității.
- La descriptorii B.23 și B.25, cerințele s-au modificat: nu se mai referă la ”cunoașterea și aplicarea regulilor” igienice, respectiv de siguranță, ci la ”Implementarea măsurilor ce pot sprijini cunoașterea și aplicarea…”. Din nou, în lipsa unor clarificări și a unor indicatori măsurabili, evaluarea se relativizează (Care măsuri? Câte măsuri?).
- Cei care ”stabilesc măsuri” și ”implementează măsuri” sunt directorii unității de învățământ, nu acei mult clamați ”specialiști”. Mai mult, în NM, Anexa 2 (care se referă la informațiile minimale pe care le va conține fișa-tip), punctul g), se spune că ”Declarația directorului unității de învățământ preuniversitar privind respectarea cerințelor legale privind sănătatea și securitatea în unitățile de învățământ, în conformitate cu normele specifice” este documentul care probează respectarea acestor cerințe.
În rest, repet, nu mai există ale mențiuni privind sănătatea și siguranța în unitățile de învățământ. Deci, autorizarea și acreditarea se pot face pe baza declarațiilor unor non-specialiști, directorii unităților de învățământ, inclusiv pentru unități care funcționează în spații improprii, care nu îndeplinesc și care nu pot îndeplini condițiile legale privind securitatea și sănătatea. Reamintesc și interdicția (sub sancțiunea excluderii din Registru) pentru evaluatorii externi de a analiza documente în timpul vizitei (Articol nou, 112). Deci, chiar dacă unitatea vrea să prezinte autorizațiile și alte documente doveditoare, întocmite de specialiști, evaluatorul nu are voie să le ia în considerare.
Această renunțare la evaluarea sănătății și siguranței în spațiile de învățământ servește doar grădinițelor și școlilor private, din orașe mari, care funcționează în spații improprii, cu altă destinație inițială (spații de locuit, cămine vechi, spații de birouri etc.), care nu pot fi autorizate, legal, din punct de vedere al sănătății și siguranței. Grădinițele și școlile de stat funcționează, de regulă, în spații construite cu această destinație (inclusiv în rural).
Analiza integrală asupra modificării standardelor de calitate, pe serbaniosifescu.ro