Mușamalizarea cazului de la Târgu Mureș, Școala „Romulus Guga”. Învățătoarea Mariana Alexa a primit un avertisment scris pentru abuzurile verbale repetate, zilnice, la adresa elevilor săi de 8-9 ani: „Ce-i în capul ăsta al tău, groapă de nisip? Creier în niciun caz”, „minte îngustă!”, „unul mai bătut în cap ca altul”

Foto: © Elena Koleva | Dreamstime.com

Învățătoarea Mariana Alexa, care a abuzat verbal elevii săi de la Școala Gimnazială „Romulus Guga din Târgu Mureș, a primit doar un avertisment scris pentru ieșirile sale, a declarat pentru Edupedu.ro directoarea Luminița Macavei. Amintim că Edupedu.ro a publicat în aprilie primele înregistrări audio de la școala „Romulus Guga”, care relevă un limbaj umilitor în clasă față de elevi, învățătoarea Alexa folosind expresii ca: „ce-i cu capul ăsta al tău, groapă de nisip”, „minte îngustă!”, „specimene de colegi”, „unul mai bătut în cap ca altul”, „la școală specială pentru ăștia care nu învață”.

Potrivit informațiilor Edupedu.ro, în urma anchetei comisia școlară ar fi indicat aplicarea sancțiunii privind scăderea salariului cu 15%. Însă în colaborare cu specialiștii juriști de la Inspectoratul Școlar Județean, în final s-ar fi decis acordarea celei mai ușoare sancțiuni.

„Am demarat ancheta, a fost și inspectoratul școlar în isnpecție, am urmat și noi proceduri de urmărire disciplinară a doamnei învățătoare, am făcut ședință cu părinții, am asistat din nou la ore, am făcut din nou… am luat declarații de la toți părinții și am aplicat conform legii educației naționale sancțiunea de observație scrisă. Asta presupune că doamna învățătoare nu se poate înscrie timp de 4 ani la un concurs de gradație de merit, presupune că atunci când o să fie o reducere de activitate, ea este prima care trebuie să plece, iar la fișa de evaluare, s-ar putea să nu aibă calificativul foarte bine. Doamna nu are în prezent gradație de merit din ce știu eu. Nu e chiar așa de puțin lucru”, a declarat directorea Luminița Macavei pentru Edupedu.ro.

Întrebată dacă a mai identificat un alt caz de copil agresat, directoarea a recunoscut că da, „mai este un alt copil”. „Acum, din ce este în clasă, nu mai sunt alți părinți nemulțumiți”, a spus Macavei.

„La următoarea sesizare, inclusiv verbală, i se aplică următoarea sancțiune, adică diminuarea salariului”, a dat asigurări directoarea. Întrebată de ce nu a fost luată această măsură acum, ea a răspuns că „așa a decis Consiliul de Administrație”. Învățătoarea „nu a negat absolut nimic” din cele ieșite la iveală despre comportamentul său, a mai spus directoarea.

Întrebată dacă elevii sunt acum protejați la școală, ea a răspuns: „sunt convinsă”.

Întrebată dacă ea consideră că s-a făcut dreptate, că există echitate acum în acest caz, Luminița Macavei a răspuns: „Nu este o băgare sub preș, nu e așa de puțin lucru… o cunosc pe doamna învățătoare de 10 ani de zile, îi cunosc și pe elevi… doamna psiholog din școală, cu acordul părinților, a intrat la copii la clasă și copiii au reacționat foarte bine și nu a sesizat doamna absolut nimic în neregulă cu tot ce apare în presă… probabil vi se pare paradoxal”.

Întrebată de transferuri, directoarea a recunoscut că s-a întrebat de ce au loc transferurile din clasa învățătoarei Mariana Alexa, motivând că părinții nu au precizat în motivele cererii de transfer violențele sau agresiunile învățătoarei.

De asemenea, directoarea a mai recunoscut că învățătoarea Alexa nu se află la prima abatere și că în urmă cu 5 ani a mai existat „un incident minor” care „era cu totul și cu totul de altă natură”.

Ce se aude pe înregistrările primite de Edupedu.ro de la mama care a depus sesizările și dovezile audio la instituțiile competente:

„Ce-i cu capul ăsta al tău, groapă de nisip, ce-i în capul tău, creier nu este nici într-un caz, nici într-un caz”.

„2 împărțit la 8! Tu, deșteaptă care ești! 2 împărțit la 8!? Așa se află jumătatea lui 8?! Le împarți pe 2 la 8, tu, tu, minte îngustă! Minte îngustă!”

„Ce-i cu capul tău, măi, (…) ce-i în capul ăla al tău, varză că învățătură nu-i, varză! Nu știu ce e în capul ăla al tău că minte nu ai deloc”.

„Mulțumită câtorva specimene de colegi care nu se străduiesc să învețe, dar sunt campioni la prostii și la bârfe și la povești, dar la învățat ferescă sfântul!”

„Uite ce specimente avem în clasă! Vedeți?! O …, o … [nume de copii – N.Red.] care nu-și fac temele oră de oră, zi de zi, zi de zi, zi de zi, nu-și fac temele ca lumea, uitați-vă și voi cum ne trag înapoi și stăm pe loc”.

„Ce să-ți zic, măi, copile, ce să-ți zic? Care-i prima întrebare, că deja m-am lămurit cu tine! (…) Doamne, dă-mi răbdare! Doamne, unul mai bătut în cap ca altul, și moldovean, și (…)”.

„Bun, la școală specială pentru ăștia care nu învață, eu nu o să mă mai… cu ei, este școală specială pentru copiii care nu învață sau nu pot să învețe, dragă, și este loc suficient și pentru voi, n-am ce să vă fac”.

Citește și:
Încercare de defăimare la adresa părintelui care a expus comportamentul abuziv al învățătoarei de la o școală din Târgu Mureș. Părintele care încearcă să o compromită pe mamă a trimis și un text de susținere pentru cadrul didactic „luat la cunoștință” de 14 persoane prezente la ședința cu părinții
„Copiii sunt problema dacă doamna are acest comportament” abuziv, spun doi părinți din clasa învățătoarei care-i umilea și agresa pe elevii de clasa a II-a într-o școală din Târgu Mureș. Aceștia „s-au activat” brusc după o ședință convocată la școală de cadrul didactic
„Psihologul ne-a recomandat să o mutăm de urgență” – mărturiile părinților care și-au retras copiii de la clasa învățătoarei din Târgu Mureș care-i umilea și agresa fizic și verbal pe elevi
Mărturiile părinților care și-au retras copiii de la clasa învățătoarei din Târgu Mureș care-i umilea și agresa fizic și verbal: Îi trata așa pe cei din familii cu probleme sau care nu se descurcau la fel de bine la învățătură / Fata mea venea mereu mai nervoasă de la școală și începuse să strige la surorile ei
„O învățătoare din Târgu Mureș, către elevii ei de clasa a III-a: „Ce-i în capul ăsta al tău, groapă de nisip? Creier în niciun caz”, „minte îngustă!”, „unul mai bătut în cap ca altul, și moldovean și…”, Un părinte a făcut multiple sesizări la autorități, fără niciun rezultat: Fata mea merge la psiholog. A lovit-o cu cartea în cap, a luat-o de maxilar, a bruscat-o din bancă”

Foto: © Elena Koleva | Dreamstime.com /  Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version