Noile reguli pentru școli schimbă orarul elevilor. Părinții de la o școală din București au fost anunțați miercuri că elevii de a VIII-a se mută după-amiaza

Foto: © Michele D’Ottavio | Dreamstime.com

Efectele ordinului comun al miniștrilor Educației și Sănătății deja se văd în teritoriu, unde școlile au început de miercuri să-i anunțe pe părinți schimbările de orar pentru elevi, care nu mai încap în schimburi normale în școlile supraaglomerate din zonele urbane mari, cum este cazul unei școli din Sectorul 4. Părinții au fost informați miercuri de conducerea unității de învățământ că elevii din clasa a VIII-a nu vor mai putea învăța de dimineață, așa cum prevede legea pentru clasele terminale, fiindcă organizarea distanțării fizice și a schimburilor în spațiul limitat al școlii, care are mii de elevi, nu permite asta.

Reprezentanții părinților care au fost la discuții le-au transmis și celorlalți un mesaj în care i-au anunțat că nu a fost găsită o soluție pentru ca elevii de clasa a VIII-a să învețe de dimineață.

„Dacă ar învăța dimineața clasa a VIII-a, atunci cursurile lor s-ar termina la 14:00, cu o oră pauză pentru igienizarea și aerisirea claselor, următoarea serie ar putea începe la orele 15:00.

Ori, este o lege care spune că elevii de clasele I-IV nu trebuie să stea în școală peste ora 14:00, deci nu avem cum să aducem clase mici după-amiaza în clasele în care ar învăța clasa a VIII-a dimineața. Planul este să învețe dimineața clasa pregătitoare, clasele I, a II-a, a III-a și trei clase de a IV-a, iar după-amiaza restul.

Pentru a aduce clasa a VIII-a dimineața, ar trebui mutate șase clase din cele menționate după-amiaza, dar directoarea nu a fost de acord. Am propus reducerea orelor și pauzelor pentru a termina la 13:00, dar nici această variantă nu a fost agreată. Așadar, vom învăța după-amiază în acest an școlar”, se arată în mesajul reprezentanților părinților, primit de Edupedu.ro.

„Scenariile stabilite sunt în cea mai mare parte cunoscute. Până la atingerea ratei de infectare de șase la mia de locuitori în localitate, toate creșele grădinițele și școlile vor funcționa cu prezență fizică”, a explicat miercuri Sorin Cîmpeanu la conferința de presă pe care a avut-o în comun cu ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, unde au prezentat prevederile ordinului comun care stabilește regulile pentru deschiderea școlilor față în față, pe 13 septembrie.

„După depășirea ratei de infectare de șase la mie, rămân deschise creșele și grădinițele, toți elevii intră în online, cu o singură excepție: învățământul special. De altfel, pentru învățământul special, activitățile de terapie, activități prin care elevii cu cerințe educaționale speciale învață practic să supraviețuiască, vor fi permise și după depășirea ratei de infectare de șase la mie. După depășirea ratei de infectare de șase la mie nu vor mai fi permise nici măcar activitățile remediale”, a mai explicat Cîmpeanu.

Ioana Mihăilă a adăugat: „Măsurile de prevenție se mențin: discutăm despre distanțarea fizică, de aerisirea cvasi permanentă a spațiilor închise din școală, punând accent mai ales pe spațiile cu risc mare de transmitere. Discutăm de locurile de luat masa și de sălile de sport, de menținerea obligativității purtării măștii în spațiile din interior.

Am ajuns la un consens în ceea ce privește tipul de mască purtat. Am recomandat purtarea măștii de tip medical, pentru că este standardizată, dar am revenit și cu câteva precizări despre condițiile pe care măștile de tip textil trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi acceptate. Să fie adaptate feței și să fie să acopere corect nasul și bărbia. Am precizat că se interzic alte tipuri de dispozitive care sunt folosită uneori pe tip de mască”.

Foto: © Michele D’Ottavio | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și:
DOCUMENT Regulile pentru deschiderea și funcționarea școlilor. Ordinul comun a fost făcut public nesemnat. Cîmpeanu: Îl vom putea semna când CNSU va abilita cei doi miniștri pentru asta
LIVE VIDEO Noile reguli pentru deschiderea școlilor, anunțate de miniștrii Sănătății și Educației: Sunt două scenarii. După depășirea ratei de infectare de 6/1.000 nu vor mai fi permise nici măcar activitățile remediale, toți elevii trec în online și doar creșele și grădinițele mai funcționează
OFICIAL Laboratoarele școlare se redeschid pentru elevi. Se va aplica protocolul de dezinfectare după fiecare grupă, potrivit ordinului comun
Ministrul Sănătății despre testarea în școli: Elevii din clasa copilului care a fost diagnosticat pozitiv, să continue învățământul online timp de 14 zile / Se poate reveni începând cu ziua a opta prin testare antigen rapidă, în condițiile în care rezultatele acestor teste sunt negative
Exit mobile version