OFICIAL Laboratoarele școlare se redeschid pentru elevi. Se va aplica protocolul de dezinfectare după fiecare grupă, potrivit ordinului comun

4.498 de vizualizări
Foto: Edupedu.ro
Ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății prevede redeschiderea laboratoarelor pentru elevi, după un an și jumătate în care acestea au fost imposibil de frecventat din cauza regulilor stricte de prevenție, care presupuneau ca fiecare grupă de elevi/clasă să stea într-o singură sală de clasă.

„Deplasarea elevilor în interiorul instituţiei trebuie limitată prin alocarea aceleiaşi săli pentru o singură clasă de elevi. Principiul de urmat este “1 clasă de elevi = 1 sală”, cu excepția laboratoarelor și atelierelor, pentru care se va aplica protocolul de dezinfectare după fiecare grupă”, prevede ordinul comun publicat de Ministerul Educației.

Edupedu.ro a semnalat marți faptul că în forma documentului de lucru această prevedere nu exista, iar laboratoarele nu puteau fi folosite. În varianta finală a documentului, laboratoarele sunt exceptate de la regula generală.

De asemenea, regulile noi prevăd redeschiderea atelierelor din învățământul tehnic / tehnologic / profesional:   

  • instruirea practică a elevilor la operatorul economic se organizează conform reglementărilor proprii ale acestuia;
  • va fi limitată la minimum utilizarea de materiale didactice de către mai mulţi elevi. Vor fi prevăzute modalităţi de dezinfectare adaptate;
  • vor fi organizate activităţi individuale, pentru a evita schimbul de materiale;
  • materialele didactice vor fi curăţate şi dezinfectate după utilizare;
  • atunci când grupe diferite de elevi se succedă în ateliere, vor fi realizate curăţenia şi dezinfecţia suprafeţelor, echipamentelor şi a materialelor cu care elevii intră în contact, după fiecare grupă de elevi;
  • se va asigura aerisirea spaţiilor timp de minimum 10 minute la fiecare oră.

Articol în curs de actualizare


4 comments
  1. Clar că nu se pot dezinfecta după fiecare grupă.

    Este imposibil in realitate.
    Chiar daca fiecare laborator ar avea un om desemnat doar pt asta.

    Textul oricum contrazice celelalte 14 pagini din OM unde spune clar o grupă de elevi la o sală de curs.

  2. Bine punctat!
    Eu ma tot intreb cine ii aduce pe oamenii astia in functie? Ca in filmul BD…Cine te recomanda?! Aici scrie numai una suta lei.

    Suntem atat de departe!!!

  3. „… cu excepția laboratoarelor și atelierelor, pentru care se va aplica protocolul de dezinfectare după fiecare grupă”.

    Trebuie să fii COMPLET RUPT DE ORICE REALITATE PRACTICĂ să îți închipui că într-o pauză de mai puțin de 10 minute efective poți să dezinfectezi un întreg laborator (tastaturi, mousi, mobilier, aparatură, etc.) între clasa care tocmai pleacă și noua clasă care vine. CINE POATE SĂ O FACĂ??! Poate doar vreun stahanovist… dar și el ar trebui obligatoriu clonat de Ministerul Educației, pentru că în cele mai puțin de 10 minute trebuie dezinfectate simultan TOATE LABORATOARELE/ATELIERELE (concomitent trebuind să ai cumva grijă ȘI de dezinfectarea sălilor de curs între schimburi, de toalete, sala de sport, spațiile comune, etc.)

    De aceea zic și eu, precum Farfuridi… din două, una, onorabililor: ori să nu se mai facă ore deloc în laboratoare/ateliere dacă luați în considerare pandemia (cu afectarea gravă și iremediabilă a procesului educativ pentru generații de copii); ori să nu ne mai prefacem că ne furăm căciula singuri și că „dezinfectăm conform protocolului” toate laboratoarele/atelierele în fiecare pauză (care scapă, scapă; care nu, ne mai vedem la ATI sau la cimitir…)

    1. Pauzele sunt decalate pentru limitarea interacțiunii mai multor clase de elevi în curte sau pe coridoare/scări. Nu există interval de 10 minute garantat pentru dezinfectare între grupe.

      Oamenii ăștia trăiesc pe altă planetă?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Planul național de combatere a violenței școlare, care va fi aplicat în toate școlile începând de luni, include măsuri pentru prevenirea violenței școlare, formarea profesorilor și responsabilitățile școlilor și inspectoratelor

Planul național de combatere a violenței școlare, aplicabil din anul școlar 2024-2025, a fost publicat în Monitorul Oficial. Planul este structurat pe 6 capitole și cuprinde măsuri pentru creșterea gradului…
Vezi articolul

Integrarea inteligenței artificiale în educație să fie axată pe factorul uman, recomandă organizația British Council / 10 principii pentru predare, învățare și evaluare

O abordare axată pe factorul uman pentru selectarea și utilizarea tehnologiilor ce folosesc inteligența artificială (AI) face parte din recomandările organizației British Council pentru aplicarea „mai responsabilă, mai echitabilă și…
Vezi articolul

„Erori științifice fundamentale din podcastul Mind Architect și programul Neuroștiința la Clasă” ajung la elevi, cu susținerea Ministerului Educației – avertizează într-o scrisoare deschisă cercetătorii Andrei Miu, Raul Mureșan și Dragoș Iliescu

Trei profesori și cercetători în Neuroștiințe și Științe Cognitive au lansat o scrisoare deschisă prin care îl avertizează pe ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, că instituția pe care o conduce și-a…
Vezi articolul

Studenții critică modificările propuse de Andronescu la evaluarea școlilor doctorale: un mare semnal de alarmă e reprezentat de absența studenților în evaluarea și asigurarea calității

Studenții critică propunerea de metodologie prezentată de ministrul Educației, în cadrul ședinței Consiliului Național al Rectorilor. „Un aspect din noua propunere de metodologie care ne ridică un mare semnal de…
Vezi articolul