Normele Ministerului Sănătății pentru redeschiderea școlilor: Se introduce regula „1 clasă de elevi = 1 sală de clasă” / Responsabili Covid la nivel de unitate, distanță de 1 metru între persoane în cancelarie / Accesul parinților interzis

Foto: INQUAM Photos - Octav Ganea

Școlile trebuie să identifice spațiile de care dispun sau de care ar avea nevoie în plus, înainte de deschidere, iar principiul de urmat este „1 clasă de elevi = 1 sală de clasă”, potrivit normelor privind măsurile sanitare și de protecție în școli, puse în dezbatere de Ministerul Sănătății. Unitățile de învățământ trebuie să urmeze mai multe reguli pentru organizarea accesului în instituție, organizarea claselor, spațiilor comune, curții și a grupurilor sanitare.

Capitolul II al Normelor, referitor la pregătirea unităților de învățământ, prezintă sumar o serie de pași, dar o parte dintre aceștia, ce implică măsuri sanitare și de protecție, sunt detaliați ulterior. Astfel:

“II. Pregătirea unităților de învățământ, înainte de deschidere

a) Evaluarea infrastructurii. Fiecare unitate de învățământ va identifica spațiile de care dispune și care pot fi folosite în procesul de învățământ, precum și un spațiu pentru izolarea temporară a cazurilor suspecte. Împreună cu autoritățile administrației publice locale pot fi identificate, la nevoie, spații suplimentare, necesare desfășurării procesului educativ;

b) Organizarea spațiilor (sălilor de clasă), cu așezarea băncilor astfel încât să se asigure distanțarea fizică de 1 metru între elevi sau dotarea băncilor cu separator în situația în care distanțarea fizică nu poate fi asigurată;

c) Stabilirea circuitelor funcționale;

d) Organizarea spațiilor de recreere;

e) Evaluarea necesarului de resurse umane;

f) Asigurarea materialelor de curățenie, igienă și dezinfecție;

g) Asigurarea permanentă a unui stoc de rezervă de materiale de protecție pentru elevi și personal;

h) Instruirea personalului pentru aplicarea planului de măsuri.”

Următorul capitol prevede măsuri de protecție în școli, în funcție de spații și activități. În continuarea planului de pregătiri pentru deschidere, aceste măsuri includ:

1. Asigurarea coordonării activităților de prevenire a infecției cu SARS-CoV-2

Conducerea unității de învățământ va desemna un responsabil, dintre angajații unității de învățământ, care coordonează activitățile de prevenire a infecției cu SARS-CoV-2 la nivelul unității. Acesta va fi în permanentă legătură cu personalul medico-sanitar, cu reprezentanții Inspectoratelor Școlare Județene / al municipiului București, ai Direcțiilor de Sănătate Publică, ai Autorităților Publice Locale și ai CJCCI, respectiv CMBCCI.

2. Organizarea spațiilor pentru asigurarea distanțării fizice

a) Organizarea circuitelor în interiorul școlii (curte, săli de clasă, coridoare,etc) prin demarcare cu benzi vizibile care să asigure ”trasee prestabilite” de intrare, deplasare în interiorul unității de învățământ și de părăsire a acesteia, facilitând păstrarea unei distanțe fizice între elevi. Vor fi amplasate indicatoare vizibile și ușor de înțeles (panouri, săgeți etc). Vor fi limitate întâlnirile între elevi, prin stabilirea unor zone de așteptare, astfel încât să fie asigurată distanțarea fizică.

La intrarea în școală și pe coridoare, la intrarea în fiecare clasă vor fi așezate dispensere/flacoane cu soluție dezinfectantă pentru mâini, astfel încât să fie facilitată dezinfecția frecventă. La intrarea în școală și în toate locurile cu o bună vizibilitate vor fi afișate materiale de informare (postere) privind măsurile de igienă/protecție.

Ușile vor fi menținute deschise, dacă este posibil, pentru a evita punctele de contact. Acest principiu nu trebuie să împiedice aplicarea regulilor de evacuare în caz de incendiu (spre exemplu, ușile de incendiu neutilizate vor fi menținute închise). Ușile claselor vor fi menținute deschise până la sosirea tuturor elevilor.

b) Organizarea sălilor de clasă

● Sala de clasă va fi amenajată astfel încât să fie asigurată distanțarea fizică între elevi, ceea ce implică următoarele:

– Eliminarea mobilierului care nu este necesar;

– Dispunerea mobilierului astfel încât să fie obținută distanțarea de minimum 1 metru între elevi sau montarea de separatoare transparente în situația în care distanțarea nu este posibilă;

– Stabilirea modurilor de ocupare a sălii de clasă în funcție de numărul de elevi (realizarea oglinzii clasei);

– Băncile vor fi poziționate astfel încât elevii să nu stea față în față;

– Băncile vor fi poziționate astfel încât să nu fie blocat accesul în sala de clasă.

Ce spun regulile despre organizarea cancelariei, a grupurilor sanitare și a curții

c) Organizarea grupurilor sanitare

d) Organizarea cancelariei / sălii profesorale:

e) Organizarea curții școlii:

Regulile de organizare a accesului în unitatea de învățământ

Citește și:

Modificările din orarul elevilor prevăzute de Ghidul Ministerului Sănătății: Cursurile încep la ore diferite pentru clase diferite, pauzele sunt decalate, “dacă este posibil” orele de sport au loc și în sală, fără mască / Absențele elevilor și ale profesorilor vor fi monitorizate

DOCUMENT Scenariile propuse de Ministerul Sănătății sunt numerotate “Scenariul 1”, “Scenariul 2” și “Scenariul 3”. Cum se face alegerea scenariului pentru prima zi de școală

BREAKING Măsurile pentru începerea școlii au fost publicate de Ministerul Sănătății. Masca e obligatorie de la clasa pregătitoare

Exit mobile version