Noul termen pentru depunerea proiectelor în apelul pentru reducerea abandonului școlar în 241 de școli „mici” este 30 decembrie, anunță Ministerul Educației / Model cerere de finanțare

Model cerere de finanțare PNRAS Runda a II-a - Școli mici

Ministerul Educației a prelungit perioada de depunere a proiectelor în apelul PNRR pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS) Runda a II-a – Școli mici, prin Ordinul de ministru nr. 6.730 / 28.11.2023, care nu a fost încă publicat în Monitorul Oficial. 241 de școli cu mai puțin de 50 de elevi de gimnaziu pot aplica pentru 1.500 euro/elev sprijinit până pe 30 decembrie 2023. Descarcă din articol modelul de cerere de finanțare.

Alocarea financiară pentru apelul de proiecte este de 25 de milioane de euro, iar pentru achizițiile centralizate realizate de Ministerul Educației, prin UMPFE – de maximum 25 de milioane de euro, însumând un total de 50 de milioane de euro dedicate sprijinirii școlilor mici.

Ministerul Educației a publicat pe 15 noiembrie un Model precompletat de Cerere de finanțare și a anunțat că potențialii beneficiari pot trimite întrebări legate de depunerea și completarea cererilor de finanțare pe adresa de e-mail pnrassm@pmu.ro.

Model cerere de finanțare Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS) Runda a II-a – Școli mici

În cadrul acestei investiții, unitățile de învățământ eligibile vor fi sprijinite astfel:

1. Prin grant alocat direct unității de învățământ pentru o categorie de activități eligibile și necesare a se implementa la nivel de unitate de învățământ, vizând:

● Activități de identificare și monitorizare a elevilor în risc de abandon școlar;

● Activități pedagogice și de sprijin;

● Activități extracurriculare/extrașcolare;

● Activități de informare, consiliere, asistență și educație a părinților/ tutorilor legali;

● Activități de sprijin organizate în parteneriat cu alte autorități și instituții competente sau cu alți actori din comunitatea locală;

●  Subvenții, ajutoare, premii, burse pentru beneficiarii proiectului;

●  Lucrări de amenajare minore, achiziționarea de bunuri (opționale).

2. Prin achiziții centralizate, realizate de Ministerul Educației, prin UMPFE, pentru unitățile de învățământ, cu scopul de a le sprijini din punct de vedere administrativ, urmărindu-se:

● Organizarea unor cursuri de formare la nivel regional/național pe teme relevante pentru prevenirea abandonului școlar pentru beneficiarii de granturi;

● Achiziționarea și distribuirea unor bunuri și servicii de digitalizare, respectiv dotări cu echipamente și materiale didactice pentru școlile beneficiare;

● Mentorat și sprijin pentru personalul didactic – beneficiarii de granturi, conform ministerului.

Față de Ghidul solicitantului lansat în consultare publică de Ministerul Educației pe 6 iulie, în apelul lansat pe 1 noiembrie au intervenit câteva schimbări:

Lista școlilor eligibile a fost extinsă, de la 194 la 241.

Cei 50 de milioane de euro pentru apel au fost împărțiți astfel:

Pot aplica școlile eligibile cu număr mai mic de 50 de elevi din ciclul gimnazial, față de 40 din ghidul în dezbatere publică.

Citește și:
LISTĂ 241 de școli „mici”, cu mai puțin de 50 de elevi de gimnaziu, pot aplica în PNRAS pentru reducerea abandonului școlar. Apel deschis până pe 30 noiembrie 2023 pentru 1.500 euro/elev sprijinit
Exit mobile version