Numărul prea mare de elevi la clasă afectează progresul și comportamentul elevilor, avertizează profesorii britanici / O problemă în plus: copiii de astăzi sunt mai mari decât cei din generațiile anterioare

Foto: © Michaeljayberlin - Dreamstime.com

Numărul mare de elevi în clasă afectează progresul acestora, deoarece profesorii nu pot să răspundă nevoilor tuturor copiilor, consideră majoritatea cadrelor didactice din Marea Britanie, care se află în topul țărilor europene din punct de vedere al aglomerării claselor. Potrivit unui sondaj citat de The Guardian, nouă din zece profesori consideră că mărimea claselor are un efect negativ asupra progresului elevilor, iar trei din patru cred că dimensiunea claselor este în creștere. 

Impresia de supra-aglomerare mai este produsă de un factor: profesorii apreciază că, pe lângă problema numărului mare de elevi, mai apare un fenomen: elevii sunt mai mari fizic, comparativ cu generațiile anterioare.

Tot 90% dintre profesorii din Marea Britanie consideră că această situație are un efect negativ și asupra comportamentului copiilor. Iar participanții la sondaj semnalează că situația se înrăutățește având în vedere diminuarea numărului de cadre didactice, care determină creșterea numărului de elevi per clasă, dar și pandemia Covid-19, care continuă să perturbe procesul educațional din această țară, prin numărul încă mare de cazuri înregistrat în clase aglomerate.

Potrivit sursei citate, în acest moment nu există un prag legal pentru numărul de elevi în clasă, în Anglia și Țara Galilor, cu excepția începutului de școală primară, caz în care numărul este limitat la 30. Or, aceasta face ca, din cauza lipsei de personal, să se întâmple situații în care clase de peste 20 de elevi să se combine în clase de peste 40, atunci când un profesor lipsește.

The Guardian notează, separat, că, la o conferință organizată duminică de către sindicatul care a desfășurat sondajul citat, s-a pus problema că elevii sunt “îngrămădiți” în bănci și pe scaune care sunt prea mici pentru ei.

Publicația face trimitere la studii potrivit cărora înălțimea medie a băieților de 15 ani din Marea Britanie a crescut cu circa 22 de cm în ultimii 170 de ani, până la 1.72m, în timp ce lungimea tălpii, în cazul bărbaților, a crescut cu două numere în ultimii 40 de ani.

Citește și:
Învățătorii din România au cele mai numeroase clase cu elevi din Uniunea Europeană
EXCLUSIV Cât de mulți elevi sunt într-o clasă? Statisticile cu care lucrează Ministerul Educației: În medie, la nivel național sunt aproape 22 de elevi per clasă. Cifre foarte mari pentru preșcolar și mari în primar și liceu

Photo © MichaeljayberlinDreamstime.com /  Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version