Numărul prea mare de elevi la clasă afectează progresul și comportamentul elevilor, avertizează profesorii britanici / O problemă în plus: copiii de astăzi sunt mai mari decât cei din generațiile anterioare

6.431 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Numărul mare de elevi în clasă afectează progresul acestora, deoarece profesorii nu pot să răspundă nevoilor tuturor copiilor, consideră majoritatea cadrelor didactice din Marea Britanie, care se află în topul țărilor europene din punct de vedere al aglomerării claselor. Potrivit unui sondaj citat de The Guardian, nouă din zece profesori consideră că mărimea claselor are un efect negativ asupra progresului elevilor, iar trei din patru cred că dimensiunea claselor este în creștere. 

Impresia de supra-aglomerare mai este produsă de un factor: profesorii apreciază că, pe lângă problema numărului mare de elevi, mai apare un fenomen: elevii sunt mai mari fizic, comparativ cu generațiile anterioare.

Tot 90% dintre profesorii din Marea Britanie consideră că această situație are un efect negativ și asupra comportamentului copiilor. Iar participanții la sondaj semnalează că situația se înrăutățește având în vedere diminuarea numărului de cadre didactice, care determină creșterea numărului de elevi per clasă, dar și pandemia Covid-19, care continuă să perturbe procesul educațional din această țară, prin numărul încă mare de cazuri înregistrat în clase aglomerate.

  • Potrivit sondajului, realizat de sindicatul NASUWT din domeniul educației, opt din zece profesori acuză că numărul mare de elevi în clasă înseamnă că resursele de învățare sunt insuficiente, iar circa o treime dintre cei care menționează creșterea continuă a claselor apreciază că această creștere este una semnificativă.

Potrivit sursei citate, în acest moment nu există un prag legal pentru numărul de elevi în clasă, în Anglia și Țara Galilor, cu excepția începutului de școală primară, caz în care numărul este limitat la 30. Or, aceasta face ca, din cauza lipsei de personal, să se întâmple situații în care clase de peste 20 de elevi să se combine în clase de peste 40, atunci când un profesor lipsește.

The Guardian notează, separat, că, la o conferință organizată duminică de către sindicatul care a desfășurat sondajul citat, s-a pus problema că elevii sunt “îngrămădiți” în bănci și pe scaune care sunt prea mici pentru ei.

  • Este citată, în acest sens, Elaine Paling, o reprezentantă a sindicatului, potrivit căreia școlile sunt, adesea, găzduite în clădiri amenajate în anii ’70, când băieții englezi erau, în medie, mai scunzi și mai slabi, iar cei de acum nu mai încap cum trebuie în bănci și sunt adesea nevoiți să stea cu picioarele pe culoarul dintre rânduri.

Publicația face trimitere la studii potrivit cărora înălțimea medie a băieților de 15 ani din Marea Britanie a crescut cu circa 22 de cm în ultimii 170 de ani, până la 1.72m, în timp ce lungimea tălpii, în cazul bărbaților, a crescut cu două numere în ultimii 40 de ani.

Citește și:
Învățătorii din România au cele mai numeroase clase cu elevi din Uniunea Europeană
EXCLUSIV Cât de mulți elevi sunt într-o clasă? Statisticile cu care lucrează Ministerul Educației: În medie, la nivel național sunt aproape 22 de elevi per clasă. Cifre foarte mari pentru preșcolar și mari în primar și liceu

Photo © MichaeljayberlinDreamstime.com /  Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


7 comments
  1. Nu numarul de elevi din clasa este esential. Esential este interesul fiecarui elev in parte pentru invatarura.
    Dar foarte mulți vin la scoala doar pentru partea de socializare.
    Am clase de cate 12-24 elevi.
    Nu invata mai bine elevii din clasa de 12 elevi. Aici invata cam doua treimi din elevi, fiecare dupa puterile lui, ca de altfel in majoritatea claselor.
    Se poate învata de 5,, 6,7, 8,9,10.Ma refer la cei care învață.

    1. Acolo unde aveți 12 elevi probabil e pentru ca aveți copii cu probleme iar ei nu fac studiul pentru copii cu IQ sub normal și ale boli psihice.Unde au copii cu autism etc se face studiu de 1 la 1:un profesor și un elev. Atât. Studiul e făcut pentru copii normali.

  2. Când clasele sunt unite au câte 40 .La noi sunt aproape 40 în mod normal.Si ce lamentări și jelanii și studii de zici ca-i sfârșit de lume.Daca veneau specialiștii lor în inspecție prin vreo doua școli din București își smulgerea parul din cap la câte reguli în neregula sunt.

    1. Adevaru-i ca si-n tarile ,,mai avansate” scopu-i ,,cat mai putina scoala”. Cu cat ,,loaza” e mai ,,redusa intelectual” cu atat intelege mai putine din ,,ce se da”. Noroc ca inca ,,afara” interesul in familii a ramas ridicat pentru ca ,,ala micu” sa faca ceva scoala astfel ca si asta explica cum peste jumatate dintre ei raman cu ceva dupa absolvire si nu numai cu ,,diplome” ca pe la noi. Pe la ei 30-40% sunt ,,praf” in timp ce pe la noi se depaseste lejer 80 %. Totu-i in functie de ,,numarul de la pantof”, se intelege …

  3. Este complet fals :)). Cercetatorii britanici au dat-o in bara din nou.

    Specialistii romani considera ca progresul și comportamentul elevilor este influentat de:
    – structura anului scolar: trimestre-semestre-module
    – numarul de zile / an in care copiii merg la scoala
    – teze, evaluari standardizate
    – numarul de aparitii televizate ale ministrului & Co.
    – numarul de table interactive din scoala

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

ULTIMA ORĂ Salariile profesorilor, legate de adoptarea noilor legi ale Educației. Ligia Deca: Aplicarea creșterilor salariale este în funcție de adoptarea Legilor Educației

Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat astăzi după ultima ședință de Guvern din acest an că aplicarea creșterilor salariale pentru profesori este “în funcție de adoptarea Legilor Educației”. Întrebată când…
Vezi articolul

DOCUMENT Educația să primească 3 miliarde de euro – 10% din Planul Național de Redresare și Reziliență, cere Federația părinților într-o scrisoare adresată premierului Cîțu / Alocarea a 3% sau 6% “e insuficientă pentru necesitățile educației”

Federația Națională a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar (FNAP-IP) îi solicită premierului Florin Cîțu, într-o scrisoare deschisă, să aloce educației 10% din suma totală de 30,5 miliarde euro din…
Vezi articolul