Ziua și greșeala în cazul rectorului Universității din Suceava, care la începutul săptămânii era în cărți pentru a fi ministrul Educației și Cercetării. După ce un articol științific pe care l-a cosemnat alături de fostul său rector și ministru propus de PSD Valentin Popa a fost acuzat de autoplagiat realizat de Popa, după cum arată o analiză semnată în 2018 de Emilia Șercan, acuzație anulată de „colegii din Comisia de Etică și din Consiliul de Etică” care au ajuns la concluzia că nu ar fi autoplagiat, rectorul din prezent al Universității din Suceava, Mihai Dimian, încearcă să dilueze importanța autoplagiatului și lansează o acuzație voalată la adresa scriitorului Mircea Cărtărescu.
„Plagiatul reprezintă furtul ideilor şi textelor altora. AUTOplagiatul reprezintă o deviere de la anumite reguli profesionale, pentru că nu îţi poţi fura propriile idei. Mie mi-a plăcut cartea domnului prof.univ.dr. Mircea Cărtărescu «De ce iubim femeile», deşi era o colecţie de eseuri publicate anterior în revistele Elle, Dilema şi altele”, susține rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, într-un text publicat pe pagina sa de Facebook.
De remarcat confuzia pe care rectorul USV o face între un articol științific și o carte de povestiri în cadrul căreia Mircea Cărtărescu a menționat transparent, în Nota finală, că textele au fost găzduite anterior de mai multe reviste, pe care le și listează.
Spre comparație, textul semnat de Valentin Popa, Eugen Coca și Mihai Dimian analizat sub acuzația de autoplagiat de către jurnalista Emilia Șercan nu „precizează nicăieri că nu este vorba despre un text original”, subliniază aceasta în articolul intitulat „Ministrul Valentin Popa s-a autoplagiat în trei articole științifice”.
Ce este autoplagiatul și concluziile jurnalistei Emilia Șercan, în analiza pe care a realizat-o:
„Autoplagiatul este una dintre formele grave de încălcare a eticii universitare. Se comite un autoplagiat când un autor publică o lucrare (articol științific, studiu, capitol de carte sau chiar carte) de două sau de mai multe ori, fără a menționa că respectivul text a fost publicat anterior și fără a-l însoți de elementele de identificare ale jurnalului sau volumului în care a apărut prima dată. Ministrul Popa era deja profesor universitar în momentul în care s-a autoplagiat într-o serie de lucrări științifice.
[…]Trei ani mai târziu, articolul semnat de Popa și Coca a fost publicat sub un alt titlu, «Applications of RFID Systems − Localization and Speed Measurement», în cartea «Radio Frequency Identification Fundamentals and Applications Bringing Research to Practice», apărută la editura Intech din Croația. De această dată, textul este semnat de trei persoane: Valentin Popa, Eugen Coca și Mihai Dimian. Acesta din urmă ocupă poziția de prorector la Universitatea «Ștefan cel Mare» din 2012, anul în care Valentin Popa a fost ales rector. Potrivit reglementărilor din sistemul universitar, rectorul își alege echipa de prorectori cu care lucrează pe perioada mandatului. În capitolul de carte nu se precizează nicăieri că nu este vorba despre un text original.
[…]Valentin Popa, «spălat» de Comisia de Etică de la Suceava
Autoplagiatul descris mai sus a făcut obiectul unei plângeri la Universitatea «Ștefan cel Mare» din Suceava în 2014, înregistrată cu numărul 6783/07.05.2014. La momentul înregistrării plângerii, Valentin Popa era rectorul instituției și șeful membrilor Comisiei de Etică care urmau să se pronunțe asupra acuzațiilor. O lună mai târziu, Comisia de Etică a Universității din Suceava, formată din doi lectori, Ovidiu Ghiuță și Răzvan Viorescu, a ajuns la concluzia că nu este vorba despre un caz de autoplagiat, decizie publicată într-un raport”, scrie Emilia Șercan, în analiza sa care poate fi citită integral în PressOne.
Reacția integrală a rectorului Mihai Dimian:
„După ce «unele surse» m-au asociat PSD-ului, în condiţiile în care nu am fost şi nu sunt membru al vreunui partid politic, iar postul de Rector l-am obţinut pe baza votului colegilor şi studenţilor, fără susţinere politică, acum «aceleaşi surse» mă asociază unui coleg care s-ar fi AUTOplagiat în 2010. Din câte ştiu există deja o decizie a Comisiei de etică a Universitatii si o decizie a Consiliului National de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării care constată că respectivul coleg nu s-a autoplagiat în lucrarea respectivă. Pe de altă parte, contribuţia mea la respectiva lucrare este legată de măsurarea vitezei folosind etichete şi un cititor RFID (adică dezvoltarea unui RADAR RFID), separat de extinderea cercetărilor anterioare făcute de dumnealor.
p.s. Plagiatul reprezintă furtul ideilor şi textelor altora. AUTOplagiatul reprezintă o deviere de la anumite reguli profesionale, pentru că nu îţi poţi fura propriile idei. Mie mi-a plăcut cartea domnului prof.univ.dr. Mircea Cărtărescu «De ce iubim femeile», deşi era o colecţie de eseuri publicate anterior în revistele Elle, Dilema şi altele”.
Informații de background (sursa)
Amintim că Edupedu.ro a relatat pe 23 februarie 2026 că rectorul Universității din Suceava, Mihai Dimian, este pentru moment numele susținut de Ilie Bolojan și de PSD pentru funcția de ministru al Educației și Cercetării, potrivit surselor noastre.
- „Mihai Dimian nu este membru PNL, ci este susținut puternic de PSD și de conducerea Consiliului Național al Rectorilor, apropiată de asemenea de social-democrați. Dimian este continuatorul pe plan local al fostului ministru și rector susținut de PSD Valentin Popa, el fiind chiar rector interimar al Universității din Suceava câtă vreme Popa s-a suspendat din această funcție pentru a fi ministru al Educației în Guvernul Dăncilă. […] Amintim că Mihai Dimian a fost singurul candidat la alegerile pentru postul de rector, la care fostul rector Valentin Popa a devenit președinte al Senatului universitar (a candidat pentru Senatul USV, apoi a fost desemnat președinte). Popa avea 3 mandate și conform noii legi putea candida din nou, așa cum au făcut și alții care au candidat pentru al patrulea mandat, dar a optat pentru Senat și i-a lăsat calea liberă lui Dimian la rectorat”, scria atunci Edupedu.ro.
Ca reacție, rectorul USV Mihai Dimian a scris un text pe pagina sa de Facebook în care a declarat că nu este membru al niciunui partid, dar nu a clarificat public nici dacă a acceptat să fie ministru al Educației și Cercetării, nici dacă este susținut de PSD. A lansat mesajul confuz conform căruia și susține, și dezaprobă politicul în educație, fără a supăra nici partidele politice, nici profesorii politicieni, pentru a-și finaliza textul astfel: „provin dintr-o familie săracă, nu am avut relaţii şi consider că, dacă am realizat ceva în această viaţă, am realizat datorită educaţiei”.
Primul mesaj confuz al rectorului USV a fost următorul:
- „Nu consider că este rău ca profesorii să fie membri ai partidelor politice şi chiar încurajez colegii din universitar şi preuniversitar să facă acest lucru, pentru că partidele politice au nevoie de resurse umane de calitate. Însă am considerat că politizarea educaţiei a depăşit limitele normale în România, iar această situaţie afectează negativ sistemul educaţional. Drept urmare, decizia mea personală a fost să încerc dezvoltarea universităţii şi a comunităţii fără o implicare politică directă”. (sursa)
