Este vacanță. Curțile școlilor sunt mai goale, coridoarele sunt tăcute, clasele au rămas fără glasurile copiilor, iar clopoțelul pare că și-a luat și el o binemeritată pauză.
Pentru cei mai mulți, vacanța înseamnă odihnă, liniște, timp pentru familie și câteva zile în care uităm de graba de peste an.
Dar există oameni pentru care școala nu intră niciodată cu adevărat în vacanță.
Sunt oamenii pe care poate nu îi vedem suficient.
Oamenii despre care nu se vorbește aproape niciodată atunci când se vorbește despre școală.
Oamenii nevăzuți ai școlii.
Și, poate, tocmai pentru că sunt atât de discreți, uităm cât de mult înseamnă munca lor.
O echipă în care fiecare om contează.
În timp ce clasele sunt goale, doamnele de serviciu sunt acolo.
Curăță, așază, șterg, spală, pregătesc. Cu gesturi simple, repetate zi după zi, fac ca locul în care se vor întoarce copiii să fie primitor.
Personalul de întreținere este acolo, de asemenea. O ușă trebuie reparată, un robinet schimbat, o instalație verificată, o bancă pusă la punct. Sunt lucruri care trebuie rezolvate înainte ca elevii să revină.
Și aici trebuie spus un lucru pe care poate nu îl știe toată lumea: nu toate școlile au un administrator.
Acolo unde există, administratorul are un rol important în organizarea și gospodărirea activității instituției, fiind unul dintre oamenii care țin multe dintre lucrurile practice sub control.
Dar acolo unde acest post nu există, munca și responsabilitățile nu dispar.
Ele se așază, uneori, pe umerii altor oameni.
Directorul, personalul didactic auxiliar, personalul administrativ și de întreținere trebuie să găsească soluții, să se organizeze și să se ajute reciproc pentru ca școala să funcționeze.
Și poate tocmai aici se vede cel mai bine adevărata valoare a unei echipe: atunci când un om lipsește, ceilalți nu lasă lucrurile să se oprească.
Fiecare face cât poate.
Fiecare ajută cât poate.
Pentru că, în cele din urmă, nu funcțiile țin o școală în picioare, ci oamenii și responsabilitatea lor.
Într-un birou, secretarul își vede de documente.
Dosare, acte, situații, telefoane, solicitări. Hârtii care trebuie să fie în ordine și răspunsuri care trebuie date.
În altă parte, contabilul lucrează cu cifre, facturi, plăți și responsabilități.
Munca lor nu se aude pe coridoare.
Dar se simte în buna funcționare a școlii.
Și mai este informaticianul.
Omul pe care îl căutăm, de cele mai multe ori, atunci când ceva nu mai merge.
Un calculator se blochează.
Internetul cade.
O imprimantă refuză să lucreze.
Un sistem are nevoie de intervenție.
Și, aproape de fiecare dată, apare cineva care spune:
„Lăsați, mă uit eu.”
Și se uită.
Verifică.
Rezolvă.
Repară.
Pentru că într-o școală modernă, tehnologia este parte din viața de zi cu zi.
Iar în spatele ei există un om.
Și este și șoferul.
Omul care pleacă la drum atunci când este nevoie.
Cu responsabilitate, cu răbdare și cu grijă.
Pentru unii, este doar un drum.
Pentru el, fiecare drum înseamnă o responsabilitate.
Directorul care nu este mereu acolo, dar este peste tot
Și apoi este directorul.
Poate că, în vacanță, nu îl vedem fizic în fiecare zi.
Poate că biroul este uneori gol.
Dar asta nu înseamnă că directorul este absent.
Pentru că există oameni care nu trebuie să fie într-un loc pentru a fi prezenți.
Un telefon.
Un mesaj.
O decizie.
O problemă.
O soluție.
Un plan.
O grijă.
Și, din nou, școala merge înainte.
Directorul poate să nu fie fizic peste tot, dar este prezent prin responsabilitatea pe care o poartă.
Este, într-un fel, omniprezent.
Pentru că o școală nu se conduce doar de la birou.
Se conduce și din gând, din grijă, din asumare și din dorința ca lucrurile să fie bine.
Dincolo de poarta școlii
Dar povestea oamenilor nevăzuți nu se termină la poarta unei singure școli.Ea continuă în creșe, grădinițe, școli și licee, acolo unde fiecare zi înseamnă o nouă responsabilitate și o nouă generație de copii și tineri care trebuie îndrumați.
Și continuă în inspectoratele școlare.
Acolo sunt și inspectorii școlari, oameni care, dincolo de titulatură, sunt parte din aceeași mare echipă a educației.
Oameni care cunosc școlile, profesorii și problemele sistemului. Oameni care analizează situații, verifică, coordonează, consiliază, răspund la întrebări și caută soluții.
Și pentru această muncă există, de multe ori, multă responsabilitate și puțină vizibilitate.
Vacanța lor nu este întotdeauna vacanță
În timp ce unii se odihnesc, alții pregătesc.
În timp ce unii își fac planuri pentru concediu, alții fac planuri pentru anul școlar.
În timp ce clădirile sunt mai liniștite, cineva le repară, le curăță și le pune în ordine.
În timp ce calculatoarele stau aparent neatinse, cineva verifică rețelele și echipamentele.
În timp ce documentele se adună, cineva le verifică.
În timp ce problemele apar, cineva caută soluții.
În timp ce școlile se pregătesc pentru noul an, inspectorii școlari continuă să coordoneze, să verifice, să sprijine
În timp ce clasele sunt goale, cineva se gândește la momentul în care vor fi din nou pline.
Aceasta este munca despre care se vorbește prea puțin.
Munca fără aplauze.
Munca fără scenă.
Munca fără reflectoare.
Dar este munca fără de care scena educației nu ar putea exista.
Și când va suna din nou clopoțelul…
Va veni și ziua în care porțile se vor deschide.
Vor reveni copiii.
Vor reveni elevii.
Vor reveni profesorii.
Vor începe din nou orele, activitățile, emoțiile, proiectele, examenele, reușitele și, uneori, dificultățile.
Și poate că nimeni nu se va gândi la oamenii care au făcut posibil ca totul să fie pregătit.
Dar noi ar trebui să ne gândim.
De la inspectorul școlar care coordonează și sprijină, până la omul care deschide dimineața poarta.
De la secretar și contabil până la informatician.
De la administrator, acolo unde această funcție există, până la oamenii care preiau aceste responsabilități acolo unde postul nu există.
De la doamnele de serviciu și personalul de întreținere până la muncitorul de întreținere și șofer.
De la personalul din creșe și grădinițe până la cel din școli și licee.
De la omul care repară o ușă până la cel care repară o conexiune.
De la omul care pune ordine într-un dosar până la cel care încearcă să găsească soluții pentru o întreagă instituție.
De la omul care răspunde la telefon până la directorul care poartă responsabilitatea unei întregi școli.
Toți contează.
Poate că unii sunt mai vizibili.
Alții mai puțin.
Dar niciunul nu este neimportant.
Pentru că, în educație, fiecare mână care ajută, fiecare minte care gândește și fiecare inimă care se implică lasă o urmă.
Iar uneori, cele mai importante lucruri se întâmplă în liniște.
Fără aplauze.
Fără fotografii.
Fără să știe nimeni.
De aceea, în această vacanță, poate că ar fi frumos să ne oprim pentru o clipă și să privim spre cei care rămân în urmă.
Să-i vedem.
Să-i prețuim.
Să le recunoaștem munca.
Și să le spunem, simplu, din inimă:
Vă mulțumim!
Pentru fiecare document.
Pentru fiecare drum.
Pentru fiecare clasă curată.
Pentru fiecare ușă reparată.
Pentru fiecare calculator repornit.
Pentru fiecare problemă rezolvată.
Pentru fiecare decizie luată.
Pentru fiecare zi în care, fără să vă vadă nimeni, ați făcut ca lucrurile să meargă.
Pentru că atunci când școala tace, voi sunteți cei care o țineți vie.
Iar când clopoțelul va suna din nou, iar glasurile copiilor vor umple din nou coridoarele, poate că munca voastră nu se va vedea.
Dar ea va fi acolo.
În fiecare ușă care se deschide.
În fiecare clasă pregătită.
În fiecare calculator care pornește.
În fiecare document care este la locul lui.
În fiecare drum făcut.
În fiecare problemă care a fost rezolvată.
În fiecare copil care pășește, în siguranță, într-un nou an școlar.
Aceștia sunt oamenii nevăzuți ai școlii.
Oamenii care nu cer aplauze.
Oamenii care nu cer recunoaștere.
Oamenii care, pur și simplu, își fac datoria.
Și poate că tocmai de aceea merită, măcar o dată, să fie văzuți.
Nu sunt în spatele școlii. Sunt parte din inima ei.
Iar pentru tot ceea ce faceți, zi de zi, vă mulțumim. Din suflet.
_________________
Despre autor: Iuliana Mihaela Hoza este director al Școlii Gimnaziale „Matei Basarab” Turnu Roșu, județul Sibiu. A ocupat anterior funcțiile de director adjunct și director al Școlii Gimnaziale Racovița, iar din 9 ianuarie 2017 este director al Școlii Gimnaziale „Matei Basarab” Turnu Roșu, funcție obținută prin concurs și reconfirmată prin al doilea concurs național pentru directori.
Nota redacției: Opinia profesorului este esențială pentru școala din România, pentru viitorul ei și al copiilor. Încurajăm și susținem cadrele didactice să-și exprime părerea, să analizeze sistemul actual, să propună soluții la problemele pe care le întâmpină și să popularizeze exemplele de bună-practică. Publicarea opiniilor cadrelor didactice pe Edupedu.ro nu înseamnă automat că publicația susține aceste idei sau propuneri. Trimiteți opiniile pe redactie@edupedu.ro.