Ziua educației cu școlile închise. De ce stau elevii acasă de ziua internațională a profesorului

8.785 de vizualizări
Raluca Pantazi / Foto: Arhiva personală
De Ziua Internațională a Profesorului, școlile din România și-au închis pentru al cincilea an consecutiv porțile în fața elevilor. Fiecare sărbătorește educația acasă la el! În țara cu cele mai slabe rezultate educaționale din toată UE, la testele PISA. În țara europeană cu cei mai puțini elevi cu vârste între 15-19 ani (sub 70%) înscriși într-o formă de învățământ (conform OCDE Education at a Glance). În țara al cărui Guvern nu a plătit niciodată OCDE pentru a afla nivelul de educație al părinților (a refuzat până acum testarea PIAAC), sindicatele și guvernul au decis că de Ziua Internațională a Profesorului copiii trebuie trimiși acasă, la fel și profesorii. 

Ce act stabilește închiderea școlilor în fiecare an pe 5 octombrie? Contractul Colectiv de Muncă încheiat în 2019 între sindicatele care îi reprezintă pe profesorii din preuniversitar (educatorii din creșe, grădinițe, profesorii din școlile primare, gimnaziale și liceale) și Ministerul Educației condus la acea vreme de Ecaterina Andronescu prevede data de 5 octombrie, când este Ziua internațională a educației, drept zi nelucrătoare pentru tot personalul din învățământul preuniversitar.

FOTO Articolul 28 din Contractul colectiv de muncă încheiat de sindicatele din educație cu Ministerul Educației, în 2019:

Întrebat de ce celebrăm școala prin lipsa de la școală, președintele Federației Sindicale din Educație Spiru Haret a răspuns: „pentru că ar trebui să o celebrăm prin altceva, dar cum guvernul nu a venit niciodată cu o recunoaștere financiară sau materială, atunci a venit prin această recompensare. Este singurul lucru pe care am putut să-l negociem prin contractul colectiv de muncă, pentru că legislația din România interzice negocierea unor drepturi cu caracter salarial“ (sursa: declarație acordată în 2020 de Marius Nistor pentru Edupedu.ro

Ce nefericită bătălie dusă de sindicate! Le-au făcut cadou, în realitate, propriilor profesori încă un moment greu: acela de a-i anunța pe părinți, în fiecare an, să nu-și aducă copiii la școală de Ziua Educației, 5 octombrie, așa cum este marcată ziua în acte.

Efectele îndepărtării și mai mult a copiilor de școală, în țara aflată în top 5 în UE cu cele mai puține zile de școală? Încă o lovitură în relația școală-comunitate. Încă un „sacrificiu“ resimțit de părinți. Încă o ocazie „de-a vorbi de rău“ profesorii, în fața propriilor copii. 

Paradoxal, la fel ca în pandemie, singurele locuri care mai furnizează educație de ziua internațională a profesorului/a educației sunt școlile particulare și after-school-urile. La fel ca în pandemie, educația vine de la alternative, nu de la serviciul de stat. 

La începutul săptămânii, actorul Marius Manole anunța lansarea think-tank-ului cultural CultiVezi, cu următorul mesaj: „singura șansă să avem o viață mai bună în țara asta e CULTURA. Am spus și am să repet, lipsa culturii = sărăcie! Lipsa educației. Calitatea publicului a scăzut vizibil, oamenii vor la TV doar emisiuni ușurele, limba română se vorbește din ce în ce mai greșit. Vreau împreună cu colegii mei să facem lucrul ăsta. Să mergem, să vorbim, să jucăm prin sate. Să ajutăm cât putem“. 

De remarcat că ziua liberă de 5 octombrie este înregistrată ca perioadă de vacanță în cel mai recent raport Eurydice al Comisiei Europene, care arată că de fapt România nu are 5 vacanțe școlare, ci 8. Toate aceste sărbători nou-inventate, punți, vacanțe însumează în anul școlar actual 120 de zile libere, ceea ce plasează România în top 5 al țărilor europene cu cele mai multe zile de vacanță (sursa). 

Cu atât mai straniu este mesajul actualei ministre a Educației, Ligia Deca, care în ziua-vacanță transmite, pe pagina sa de Facebook, că „Educația este calea spre progres și spre descoperire, spre integrare și spre performanță. Este soluția pentru a combate violența și pentru a învăța toleranța. Este, cu adevărat, forța care schimbă lumea!“. 

Și atunci, de ce îi trimite pe copii acasă, de ziua internațională a educației? De ce nu a schimbat Deca contractul colectiv de muncă vara aceasta, atunci când l-a reactualizat împreună cu sindicatele după grevă, pentru a permite în mod concret progresul, descoperirea, integrarea și performanța de care vorbește mai sus? 

Întreruperile au ajuns să fie resimțite ca un blocaj în propria activitate de tot mai mulți profesori, care ne semnalează că sunt în pericol de a nu-și mai putea preda întreaga materie. Se înmulțesc mesajele primite de Edupedu.ro în care profesori spun că orele de fixare a cunoștințelor sunt pe cale de dispariție odată cu inventarea noii săptămâni Verzi în care școala clasică e interzisă, odată cu înmulțirea zilelor libere care ciuruiesc săptămânile de școală și așa scurtate de anul trecut prin implementarea a 5 module de învățare care au luat locul celor 2 semestre. Pe lângă toate aceste zile libere, școala este „sabotată“ de un nou tip de suspendare a cursurilor, care nu apare menționat în niciun raport oficial, dar despre care ne alertează tot mai multe cadre didactice: simulările organizate de inspectorate școlare județene ale examenelor de Bacalaureat sau Evaluare Naționale, care dublează sau triplează în unele cazuri simulările organizate oricum la nivel național de Ministerul Educației. Precizăm că inflația de zile libere nu a fost compensată prin prelungirea anului școlar, deci prin adăugarea de zile în care profesorii să le poată explica elevilor ceea ce aveau și înainte de inventarea de noi vacanțe.

Simulările „omoară“ aproape câte o săptămână de predare, școlile Altfel și Verde la fel, iar ziua de 5 octombrie în care profesorii sunt ținuți departe de proprii elevi chiar de Ziua Internațională a Profesorului arată, în mod simbolic, cum un câștig sindical și de PR pentru Guvern se transformă într-o daună pentru societate.


28 comments
  1. De 1 iunie este liber pentru toată lumea, indiferent dacă au copii sau nu. Cu această zi a educației, eu, ca părinte, mă simt discriminată! Da, e foarte bine că se sărbătoresc profesorii și sunt liberi elevii, dar nu se gândește nimeni la părinții care lucrează? Poate aș prefera să o petrec și eu cu copilul meu, să mergem împreună la muzee sau să citim, să învățăm ceva nou împreună, nu să mă stresez cu cine îl las ca să pot munci.

  2. România educata! De ziua educației, Craiova a fost la Marea deschidere – oile la muls😤. Elevi care, de altfel, întârzie la prima ora, 8.00, acum au făcut coada la vouchere la Mall. Dacă se deschidea o biblioteca sau dacă se făceau angajări la o fabrica nu exista imbulzeala asta! Rușinos, dezolant, fără speranța😔

  3. Sunt licee in care li s-a spus copiilor sa ramana acasa toată săptămâna, pt ca profesorii au si alte treburi. Oricum si atunci cand merg la scoala, tot nimic nu fac. Profesorii sunt scarbiti si fara chef, indiferent cat li se mărește salariul. Este acelasi lucru ca si cu medicii. Nimeni nu-i controlează si cu pandemia s-au invatat sa nu faca nimic , chiar nimic. Timpul trece, leafa merge, ce-i mai intereseaza de restul.Singurii vinovati sînt directorii de școli, care la fel nu se impun si nu-i intereseaza de instituția pe care o conduc.

    1. Care licee, mai precis? Cu nume și adresă, nu așa, mușcând pe la spate, ca un cățeluș fricos.

      CARE licee, acuzatoareo?

      Cum le știți voi pe toate, numai în detrimentul învățământului și celor care fac parte din el, de la elevi la profesori. Nimic nu merge în țara asta e leit-motiful vostru. Dar niciodată nu numiți precis despre ce este vorba – toate acuzațiile sunt la modul general, toate ”cazurile” sunt anonime, dar le folosiți ca să vopsiți cu bidineaua întreg sistem în culorile care vă convin.

      Nu vă mai e rușine o dată?

  4. De ziua Muncii de ce nu se muncește?

    Întrebare retorică desigur.
    Înțeleg că urmează un an electoral dar să nu cădem in capcanele politrucilor de mucava.

  5. Sunt cadru didactic,stau în fața laptopului să fac tabele pentru tichete sociale, pentru burse.
    La școală trebuie să-ți desfășori activitatea didactică cu 27 de copii, n-ai timp nici să respiri.

    1. Noi privatii avem in jur de 25 de zile libere pe an , iar in rest nu ne ridicam de pe scaun ca sa va platim voua salariile. Culmea platim si meditii private, oare de ce daca profesorii sunt competenti?! Cum va permiteti, voi bugetarii, sa va plangeti ca munciti mult? nu vedeti ca tot mai putin respect din partea parintilor atrageti?! Daca voi sunteti asa de competenti de ce nu scoateti genii pe banda rulanta?! De ce abandoneaza scoala?! mie de exemplu nu imi placea Romana, dar invatam de dragul profesoarei? cum de ea a reusit sa ma captiveze? si apropo am terminat cel mai bun liceu din Timisoara, pe vremea cand notele erau pe bune, facultate si master in strainatate. Revin cu propunerea pentru astia care va plangeti de la stat: hai in privat !! asa o sa vedeti ce inseamna munca cu adevarat… vre-o 2 luni ca apoi o sa plecati urland. Spor la frecat menta pe bani publici!

      1. de ce plătiți meditații?! chiar,de ce?!
        apropo …și 1 iunie e liber …citeam in presa că n București e liber și 27 oct

      2. >>de ce nu scoateti genii pe banda rulanta?!

        Garbage in, garbage out, zice americanul. De aia.

        Îi ajutăm să se dezvolte pe cei capabili să învețe și să se dezvolte. Pe ceilalți îi ținem pe linia de plutire, ca să nu le plouă direct în gât.

        >>am terminat cel mai bun liceu din Timisoara, pe vremea cand notele erau pe bune, facultate si master in strainatate.

        Mda, un nou expat care judecă ce-a lăsat în urmă, uitând că exodul creierelor ne duce tot mai spre fundul prăpastiei. Nici nu mă mai miră.

      3. Stimata licențiată, masterandă și ce mai ești, ce romana știi că textul e plin de greșeli, drăguța mea. Pune mana pe cărticica, nu-i târzie vremea, daca tot te vrei in lumina reflectoarelor. Habar n-ai cat muncește un profesor, zi de zi, ca să pășeasca demn in fata a 30 de elevi… De ce nu vii în sistem dacă ți se pare ca-i așa de relaxant? Nu știi, de asta faci afirmații fără susținere. Nu ne filtra valoarea noastră prin competenta copilului tau, da?

      4. Se vede că nu vă (prea) plăcea româna: “vre-o” = vreo. Însă niciodata nu e prea târziu s-o învățăm, nici măcar ca profesor, zic.

    2. dacă nu ai timp “nici sa respiri” la scoala asta înseamnă că ți ai ratat vocația.
      aveți 4 luni pe an libere și tot va vaitati.
      doar la greve și măriri de salariu va sta mintea.
      de ce nu te reprofilezi,e plin de oferte mai….respirabile?!

  6. Profesorii sigur nu stau degeaba. La fiecare minut le vine ceva de completat: dosare de burse (în an preelectoral s-au inventat tot soiul de burse!), chestionare din toate părțile, 5 comisii de bullying într-o școală (toate inutile), alte zeci de comisii inutile … Nu le mai rămâne energie să facă ce trebuie la ore… De fapt, dacă ar fi sinceri, v-ar spune că urăsc școala la fel de mult ca o parte din elevi. Li s-a pus pe umeri tot ce nu fac celelalte instituții ale statului.

    1. Sunt profesor si spun cu toata sinceritatea ca ma duc zi de zi la scoala cu scarba de elevi, de ore si de sistem si cu speranta ca vine mai repede weekendul sau vreo vacanta de vreun fel. Acum 10 ani intram si ieseam zambind in/din scoala si faceam ore si activitati frumoase. Acum fac…. Dar nu mai enumar…exact ce ati citit la colegii din celelalte comentarii. In plus stres, santaj emotional, critici, controale, despotism al directorilor si inspectorilor, cerinte de tip medievalo-sclavagist, elevi nesimtiti, lenesi, fara chef de scoala, parinti asisderea sau care stiu totul despre materia ta, despre cum trebuie sa predai si ce note sa-i pui plodului. Mi-e greata si abia astept pensia. Imi fac cu corectitudine profesia, pare ca ma duc cu placere, insa in sufletul meu si-a facut culcus scarba, greata de sistem si cei ce il conduc si de tot ce inseamna investitia si munca mea in raport cu rasplata. Tin sa spun mamelor elicopter care vor sari la gatul meu ca nu predau materii de examen, nu am facut in viata mea meditatii, nu am primit cadouri de la elevi nici macar o floare uneori( predau la tara). Din cateva sute de elevi am primit la ultimul 8 martie 2 flori si 11 martisoare de 1 leu. Asta ca sa nu ganditi cumva prea departe la….” inbuibatii de profesori”.

      1. @Daria Dona, te simt ca esti sincera, dar si vindicativa in “Comment”- ul tau si, rau de tot imi pare, de tot ce se intampla ACUM, in SCOLI! Nu cred ca voi fi crezuta, dar Truda ca a Profesorilor de la Universitati, unde exista” CATEDRA de LR pentru Studenti straini” nu cred ca exista undeva!Pe vremea lui Pingelica, intrucat Arabii s.a. plateau Valuta,eram la categ.”A”! Dupa 90, venind numai Straini “Amarasteni” , ne-au trecut la “D” si astfel, Salariul nostru, precum si Pensia mea(Har Domnului ca se aduna, si Doctoratul) sunt mai mici decat un Prof.univ.dr.de la “Fac.de LITERE”, ptr.Romani! Stii ce sunt obligati sa faca Profii de la “Negri”??? Ii asteapta la Gara, ii cazeaza la Camin, merg cu ei prin magazine sa-si cumpere obiecte uzuale, obligatoriu fac Vizite la Camin, iar la – Ore, Doamne, la ore”- dau” REG!AL ” de LR ! Si mai inedita este “Corectarea a 18-20 de Caiete,” zilnic, ACASA, nu in Sala de Curs!( ai mei, aveau 4 Caiete) Nimeni n-a vociferat si n-a iesit in Strafa! Culmea sacrificiului era ca Studentii, nu veneau la 1 oct., ci se inscriau, venind ca “Maratonistii la sosire”, cam pana la Craciun, iar noi, tooot-recuperam nou-venitul sa-l aducem la nivel cu ceilalti! Deci, e un ” dulce supliciu” activitatea cu Strainii si nimeni nu se vaieta, nu cer Salarii inzecite, ci zic “Sarut mana” , ca inca mai vin Studenti si au Norme! Stiu ca nu ma crezi! Iisus m-a auzit!

    2. Este foarte bine primită această zi,de 5 octombrie-Ziua Educației, apreciată deopotriva de copii profesori si părinți.Cu toții ne dorim un mic respiro în care să ne detașăm puțin de presiunea școlii,cu tot ce implică ea:orar supra-încărcat,7-8 ore petrecute,de către copii, zilnic la școală, materii exagerat de stufoase si predate într-o maniera prea academică,prea mult timp alocat temelor care reduc spre minim sau deloc momentele de recreere ale copiilor(citit dintr-o carte,urmarit o emisiune sau un film,o plimbare în aer liber sau orice altceva bine-dispune un copil.Suntem sufocați de prea multă activitate școlară ,care tensionează atât elevii cât si profesorii,deci orice zi libera este o bucurie pentru toți.Cine comentează altceva înseamnă că ori nu este cadru didactic ,ori nu are copii …sau dacă are aceștia sunt deja tineri adulți(cu alte preocupări)ori pur si simplu nu le pasă de echilibrul psihic si emoțional al propriului copil!

  7. Daca s ar da ziua contabilului ce ati alege ? Sa stati acasa sau sa munciti ? Un profesor chiar daca merge intr o tabara cu copilul vostru el munceste nu este liber . Ca va tot aud ca pleaca in tabere ca se duc in strainataturi la perfectionari . In momentul in care pleci cu copilul altuia nu esti in vacanta.

    1. Contabilul nu are 62 de zile de concediu de odihna pe an , asa ca da , ar sta acasa probabil .Si daca greseste un calcul , i se imputa tot . Voua cine va imputa , slaba pregatire a elevilor si rezultatele dezastruoase de la examene ? Nimeni , toata lumea are FB si B la evaluarile anuale , ar trebui sa avem numai genii , dupa cat sunteti de buni .Asa ca la cat mai multe zile libere in invatamant …

      1. Se vede că ați lipsit de la școală părinte-contabil ce sunteți! Înainte de a scrie comentarii, mai bine a-ți deschide o carte ca să vă lămuriți unde se pun semnele de punctuație. Așa părinți, așa copii!

        1. …mai bine ( voi!)ați deschide…
          Cu cratimă “a-ți” se scrie când folosim pronumele ție – ți, adică : A-ți ține geanta este o formă de respect.
          Gramatica este o maladie in Românie ,una de care fuge toată lumea.

          1. Hilar, un grammar nazi care nu știe că între subiect și predicat nu se pune virgulă.

            Semnat, alt grammar nazi, dar pe bune de data asta.

      2. pai draga Părinte
        hai in învățământ daca cele 62 de zile libere îți surâde …
        in rest,știm să bagam zâzanie și să dam in profesori…stai sa vina prima didactica …atunci sa vezi cum va curge cerneală n presa….

      3. Pai …poate anumiti copii au o baza genetica slaba, un intelect slab… Tu esti geniu?! Pe de alta parte, unii elevi freaca telefonul toata ziua, nu ii intereseaza sa asculte si sa ia notite, sa invete si sa faca teme. Mai exista o categorie de prosti , ca nu le pot zice altfel, care spun ca nu ii intereseaza profesorul de la clasa pentru ca ei …se duc la pregatire si doar pregatirea ii intereseaza. Deci …fiecare sufera in functie de gradul propriu de prostie. Asa ca, ce vrei de fapt ? Daca vrei in sistem, usa este deschisa…. Altceva?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mircea Miclea: Nu contează atât de mult ce face viața din noi, contează mai mult ce facem noi cu ceea ce a făcut ea din noi. E o dovadă lașitate să invoci mereu nu știu ce traumă din trecut ca să nu mai faci nimic. Soluția e în registrul acțiunii

“Nu contează atât de mult ce face viața din noi, contează mai mult ce facem noi cu ceea ce a făcut ea din noi”, spune profesorul Mircea Miclea, parafrazându-l pe…
Vezi articolul
Ana Sipciu / Foto: Arhiva personala

Ana Sipciu, fondatoarea unei librării pentru copii: ”Descoperirea” titlurilor bune poate fi o provocare din cauza cantității de conținut care trebuie filtrat / Mă bucur că am ajuns să avem discuții înflăcărate despre cărți, asta înseamnă că devin din ce în ce mai importante. Abia aștept să devină virale și cărți atât de bune, încât nu ne putem abține să vorbim super-entuziast despre ele

Ce înseamnă o carte bună, atunci când vorbim despre piața de carte pentru copii? Avem de-a face cu o avalanșă de carte proastă, propusă spre cumpărare părinților, profesorilor și copiilor?…
Vezi articolul