Pentru bursele sociale acordate în anul școlar 2025-2026, a fost eliminată obligația școlilor de a verifica venitul părinților prin PatrimVen. Verificarea se face de către una sau mai multe persoane desemnate de conducerea unității de învățământ, însă nu se precizează cum anume se va face această verificare a veniturilor declarate de părinți, potrivit metodologiei cadru.
- OFICIAL Criterii și acte necesare pentru bursele sociale din anul școlar 2025-2026 / Dosarele se depun până pe 2 octombrie – Modele de cerere
Consiliul Economic și Social a semnalat, la avizarea HG-ului, că metodologia-cadru pentru burse conține articole contradictorii privind verificarea veniturilor: acestea cer fie declarație pe proprie răspundere, fie documente doveditoare, fie verificare prin PatrimVen sau ANAF.
Astfel că, în Hotărârea nr. 732/2025 privind regulile pentru bursele școlare din anul școlar 2025-2026, a dispărut mențiunea referitoare la PatrimVen.
În situația în care personalul unității de învățământ are suspiciuni privind îndeplinirea condițiilor de acordare a bursei sociale, directorul sesizează situația autorităților administrației publice locale și solicită efectuarea unei anchete sociale, conform metodologiei oficiale.
Prevederile din metodologia-cadru privind bursele elevilor din anul școlar 2025-2026 privind verificarea veniturilor
„Art. 14. — (1) La stabilirea venitului mediu net lunar pe membru de familie se iau în calcul toate veniturile nete realizate de membrii familiei. Prin venituri nete se înțelege totalitatea sumelor primite/realizate de fiecare membru al familiei, conform Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Verificarea documentelor privind veniturile declarate de părinții/reprezentanții legali ai elevilor minori se face de către una sau mai multe persoane desemnate de conducerea unității de învățământ.
(3) În situația în care personalul unității de învățământ are suspiciuni privind îndeplinirea condițiilor de acordare a bursei sociale, directorul sesizează situația autorităților administrației publice locale și solicită efectuarea unei anchete sociale.
(4) Personalul unităților de învățământ nu efectuează anchete sociale în vederea acordării burselor sociale.
(5) Directorul unității de învățământ emite decizie de retragere a bursei în situația în care, în urma primirii raportului de anchetă socială, Comisia de management al burselor constată neîndeplinirea condițiilor de acordare a bursei sociale.”
Informații de context despre verificarea veniturilor declarate de părinți prin PatrimVen
Din anul școlar 2023-2024 verificarea condițiilor de venit pentru bursele sociale se face de către școli cu ajutorul platformei PatrimVen.
În proiectul de HG privind metodologia-cadru de acordare a burselor în anul școlar 2025-2026, verificarea veniturilor prin PatrimVen era inclusă.
Însă Consiliul Economic și Social, la avizarea HG-ului, a inclus în observații faptul că există o contradicție între diferite articole din metodologia-cadru pentru burse, în ceea ce privește veniturile. În document se precizează: ori se solicită declarație pe proprie răspundere, ori documente doveditoare, ori se obțin informațiile în urma verificării în platforma PatrimVen sau prin Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF):
- „referitor la art. 14 alin. (2): acest alineat vine în contradicție cu art. 13 alin. (3) lit. b), care solicită declarație pe proprie răspundere pentru același scop. Unul dintre ele ar trebui eliminat: ori se solicită declarație pe proprie răspundere, ori documente doveditoare, ori se obțin informațiile în urma verificării în platforma PatrimVen sau prin Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF);
- în cazul în care verificarea este obligatorie, trebuie precizat și cine este însărcinat cu efectuarea acesteia deoarece, pe de o parte, accesul la platforma PatrimVen este restricționat (în cazul în care la acest moment ar fi funcțională), iar pe de altă parte, cum s-a menționat mai sus, persoanele din comisiile de burse ale unităților de învățământ sunt cadre didactice și nicidecum experți fiscali, așadar acestora le-ar trebui cursuri de înțelegere și/sau interpretare a documentelor eliberate de ANAF. Dacă se continuă cu verificarea în platforma PatrimVen, se pune problema cum se gestionează accesul, astfel încât persoanele însărcinate cu verificările unor dosare de bursă să nu aibă acces decât la informațiile persoanelor vizate de respectivele dosare, nu la informațiile altor persoane.”
Astfel că, în Hotărârea nr. 732/2025 privind regulile pentru bursele școlare din anul școlar 2025-2026, a dispărut mențiunea referitoare la PatrimVen.
Foto: © Tero Vesalainen | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
