OFICIAL Creșterea numărului de elevi și studenți sportivi, prevăzută în programul național pentru dezvoltarea sportului școlar și universitar

Foto: Channey - Unsplash.com

Creșterea numărului de participanți din rândul elevilor și studenților din România în competițiile sportive școlare și universitare de orice nivel este unul dintre obiectivele specifice ale Programului național pentru „Dezvoltarea sportului școlar și universitar”. Programul de utilitate publică a fost aprobat prin ordinul ministrului sportului nr. 177 din 30 martie 2023, document publicat în Monitorul Oficial.

„Programul „Dezvoltarea sportului școlar și universitar” promovează practicarea sportului în școli și în universități și reglementează cadrul general de desfășurare a activităților în cadrul asociațiilor sportive școlare și universitare, altor structuri sportive de drept public din subordinea Ministerului Educației, precum și modalitatea de finanțare a acestora”, se arată în ordin.

Potrivit documentului, un scop al programului constă în dezvoltarea educației generale și permanente a elevilor și studenților prin practicarea exercițiului fizic și a activităților sportive. Un alt scop se referă la „corelarea activităților organismelor/organizațiilor cu rol și atribuții în cadrul sistemului național de educație fizică și sport în vederea dezvoltării sportului școlar și universitar, recunoscând importanța unui dialog constructiv, în spiritul respectului reciproc și conform cu principiile și standardele naționale și internaționale”.

Unde se desfășoară activitatea sportivă
Obiectivele specifice ale programului sunt:

„a) creșterea numărului de participanți din rândul elevilor și studenților din România în competițiile sportive școlare și universitare de orice nivel;

b) dezvoltarea asociațiilor sportive școlare și a asociațiilor sportive universitare și diversificarea surselor de finanțare ale acestora;

c) promovarea activității elevilor și studenților din asociațiile sportive școlare și universitare;

d) identificarea, promovarea și implementarea măsurilor de creștere a practicării sportului de către elevi și studenți, atât ca oportunitate de combatere a diferitelor patologii sociale, cât și ca mijloc de dezvoltare socială și biologică;

e) asigurarea condițiilor organizatorice de practicare a exercițiului fizic și sportului în școală și în universitate, selecția și îndrumarea elevilor și studenților cu aptitudini și calități către structurile sportive de performanță;

f) susținerea și dezvoltarea ramurilor sportive, în funcție de infrastructura sportivă, tradiția și de gradul de dezvoltare a fiecăreia la nivel local/județean/zonal/regional și național, în acord cu strategiile în domeniul sportului;

g) susținerea și dezvoltarea activității de performanță la nivelul copiilor și juniorilor, dezvoltarea sportului școlar și a sportului universitar ca parte integrantă a educației generale a individului, îndrumarea tinerilor sportivi spre o carieră universitară și asigurarea viitorilor specialiști-tehnicieni sportivi;

h) mărirea numărului de practicanți ai unei ramuri de sport, sportivi legitimați, aplicarea criteriilor specifice de selecție pe ramură de sport, identificarea de sportivi valoroși care să obțină rezultate sportive notabile pentru comunitatea locală în competiții de nivel județean, zonal, național și internațional;

i) încurajarea parteneriatelor dintre federațiile sportive naționale pe ramură de sport și structurile sportive școlare și universitare în scopul dezvoltării asociațiilor sportive școlare și universitare, pentru susținerea procesului de redresare a ramurilor de sport în România;

j) creșterea gradului de participare la activități sportive școlare pentru elevii din mediul rural cu oportunități reduse din punct de vedere socioeconomic;

k) creșterea numărului de evenimente și acțiuni cu caracter sportiv școlar și universitar de nivel local/județean/zonal, regional și național, competiționale și necompetiționale, crearea cadrului organizatoric necesar practicării sportului în mod continuu și susținut;

l) stimularea activităților de atragere, pregătire și promovare a tinerilor din mediul preuniversitar și universitar, voluntari în sport, dezvoltarea acestei pârghii ca instrument de susținere și promovare a structurilor sportive școlare și universitare de la nivel local;

m) informarea și creșterea gradului de conștientizare a elevilor și studenților cu privire la beneficiile și oportunitățile de practicare a sportului în cadrul asociațiilor sportive școlare/asociațiilor sportive universitare;

n) încurajarea parteneriatelor între structurile sportive locale și asociațiile sportive școlare și universitare, întărirea capacității structurilor sportive de a selecționa pentru performanță sportivi din rândul elevilor și studenților;

o) combaterea abandonului școlar și universitar și a abandonului practicării unei ramuri de sport.”

FOTO DOCUMENT Ordinul poate fi consultat mai jos:

Exit mobile version