Oficial  Legea care permite organizarea concursurilor de director la institutele de cercetare a promulgată de președinte și publicată. Proiectul, mult întârziat, fusese trimis spre reexaminare de președintele Nicușor Dan / Condițiile de participare și procedurile concursului

Foto: © Volodymyr Scherbak | Dreamstime.com

Lege care permite organizarea concursurilor de director în institutele de cercetare, procedură care ar fi trebuit să aibă loc, după întârzieri considerabile, în prima jumătate a anului, a fost promulgată de președintele Nicușor Dan și publicată vineri seară în Monitorul Oficial. Legea a fost adoptată pe Parlament pe 31 iulie, după ce fusese retrimisă spre reexaminare în Parlament de către președinte.

Este vorba despre o lege care completează Ordonanța Guvernului 57/2002 privind cercetarea științifică și Legea 183/2024 privind statutul personalului de cercetare. 

Proiectul prevede, totodată, că un candidat la postul de director general al unui institut național de cercetare-dezvoltare (INCD) trebuie să aibă minimum gradul profesional CS II, echivalent cercetător consacrat (R3) în domeniul INCD, sau să aibă funcția universitară echivalentă. 

Candidații sunt evaluați în funcții de mai multe criterii referitoare la activitatea managerială, activitatea științifică, calitatea ofertei manageriale, prestigiul științific și colaborări internaționale.  

Legea este publicată la două săptămâni după ce a fost adoptată de Parlament, pe 31 iulie. Concursurile pentru directorii institutelor de cercetare ar fi trebuit să fie organizate în prima parte a acestui an, după cum anunța președintele Autorității Naționale pentru Cercetare, Andrei Alexandru, în martie, pentru Edupedu.ro, în condițiile în care două treimi dintre institute aveau conducere interimară.

După cum a notat Edupedu.ro, inițial proiectul fusese adoptat pe 10 iunie și trimis spre promulgare la șeful statului, însă acesta l-a trimis înapoi pentru reexaminare. Mai exact, președintele a semnalat două lucruri: faptul că Serviciul de Telecomunicații Speciale nu a fost menționat printre organele de stat cu atribuții în domeniul securității naționale și că articolele incluse acum în lege au fost introduse de Camera Deputaților fără fie aprobate anterior și de Senat, astfel încâlcându-se principiul bicameral.”

Legea adoptată de Parlament și decretul de promulgare:

Foto: © Volodymyr Scherbak | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version