OFICIAL Utilizarea resurselor electronice în predare, de către profesori, introdusă în fișa de inspecție pentru toate disciplinele

Foto: © Petro | Dreamstime.com

A fost modificată „Fișa de observare a lecției” la Regulamentul de inspecție a unităților de învățământ preuniversitar și a fost introdusă utilizarea resurselor electronice de către profesori, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial.

Concret, acest ordin modifică anexa nr. 5 de la Regulamentul de inspecție a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin ordinul Ministrului Educației nr. 6.106/2020.

La evaluarea activității cadrului didactic, pe lângă elementele de creativitate în selectarea strategiilor și metodelor didactice, au fost incluse și „mijloacele digitale”.

De menționat este că profesorii vor fi evaluați și în privința modului în care integrează activitatea didactică, inclusiv în mediul virtual, dar și diferitele resurse în format electronic. Aici pot să fie incluse platforme educaționale.

Potrivit ordinului publicat în Monitorul Oficial, strategia didactică este compusă din:

În Fișa de observație amintită anterior apare la secțiunea „Evaluarea activității elevilor” și învățarea online: „gradul de utilizare a cunoștințelor, deprinderilor și atitudinilor în contexte noi de învățare, inclusiv în învățarea online”.

În privința mediului educațional, au fost incluse resursele electronice în fișă:

Foto: © Petro | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version