Oficialii s-au răzgândit. Elevii vor purta mască pe toată durata examenelor și cursurilor

FOTO: pixabay.com

După ce în urmă cu trei zile Ministerul Sănătății anunța oficial că elevii vor fi exceptați de la purtarea măștii în timpul examenelor și cursurilor, la publicarea Ordinului de ministru în monitorul Oficial, excepția nu mai apare în document. Potrivit surselor Edupedu.ro, obligativitatea purtării măștii în timpul examenelor a fost instituită la presiunea părinților.

Pe 20 mai 2020 într-un comunicat oficial al Ministerului Sănătății era anunțat faptul că „Nelu Tătaru, ministrul Sănătății a aprobat Ordinul Comun MS-MAI privind instituirea obligativității purtării măștii de protecție, a triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mainilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS CoV-2 pe durata stării de alertă”

În setul de excepții, erau incluși și elevii, dacă medicul școlar decidea asta:

„În funcție de evaluarea riscului efectuat de medicul de medicina muncii al unității sau a medicului de medicină școlară, după caz, pot exista unele excepții, astfel:

În același Ordin de ministru, dar în varianta publicată în Monitorul Oficial excepția privind elevii a fost eliminată.

Pe 2-12 iunie elevii din anii terminali au o perioadă de pregătire și revin opțional la școală. Evaluarea Națională începe pe 15 iunie, iar Bacalaureatul pe 22 iunie.

Exit mobile version