„Baltagul” lui Sadoveanu începe cu o poveste pe care Nechifor Lipan obișnuia să o spună la nunți și cumetrii. De acolo aflăm că „Domnul Dumnezeu, după ce a alcătuit lumea, a pus rânduială și semn fiecărui neam”. Probabil tot atunci, adresându-se românilor, pare să le fi spus: Răul să poarte de azi alt nume – meditații. Și așa a rămas.
După aproape un deceniu în care 10.000 de experți în educație au dezbătut și cugetat, aceștia au ajuns la concluzia că dușmanul sistemului de educație din România îl reprezintă pregătirea suplimentară. Doamna Ligia Deca a luat act de cuvântul lor și vedem astăzi că o bună parte din războiul doamnei cu sistemul poartă numele de meditații. Relevantă, în cazul dat, devine tabăra în care te situezi. Căci privind lucrurile din perspectiva posibilei scheme de admitere la liceu, putem deduce faptul că doamna ministru ori se află în pat cu dușmanul (referință cinematografică) ori se află într-o situație standard de disonanță cognitivă.
Tot referitor la subiect, zilele trecute presa titra: „Meditațiile se mută la clasă: profesorii ar putea primi în plus între 70-100 de lei la salariu pentru ore suplimentare”. Observând acestea, deducem că atât ministrul Educației, cât și divizia de experți par a nu înțelege deloc fenomenul meditațiilor. Nu găsesc o altă explicație pentru aberațiile cu iz legislativ.
Nu ai nevoie de studii înalte în percepție sau istoria mentalităților pentru a înțelege mersul societății: dinspre colectiv (mase) înspre individual. În primul rând, meditațiile sunt impuse sau cerute? Vin profesorii și spun: „de astăzi copilul dumneavoastră trebuie să facă meditații” sau părinții fac acasă o minimă evaluare a copilului la o anumită disciplină și în urma acesteia îi cer unui profesor să se ocupe de el? Pregătirea suplimentară asistată (😊) este văzută drept un sistem paralel de educație când, de fapt, ar trebui să aibă rolul unui sistem complementar pentru elevii care nu se angajează voluntar în studiul individual. Meditațiile au fațete multiple: moft, nevoie, necesitate. Dacă prima fațetă este clară pentru toată lumea, atunci trebuie luat în considerare faptul că între nevoie și necesitate există o diferență subtilă.
Nevoia de meditații este cauzată de lipsa unor achiziții în parcurgerea programei școlare. Aceste aspecte vizează:
- Accesul la educație (vezi pandemie);
- Elevii care nu învață în mod sistematic și au lacune în însușirea unor elemente/dificultăți de înțelegere/cerințe educative speciale;
- Numărul mic, dar de luat în considerare, al profesorilor care aleg să nu-și predea materia/o fac să pară mai dificilă etc.
În acest caz, meditațiile poartă numele oficial de învățare remedială.
Revenind la soluția greșit identificată de minister, realitatea este că reușești să obții progrese când pregătirea este în format unu-la-unu și reprezintă o pierdere de timp și bani când este organizată sub forma unu-la mai mulți. De ce? Pentru că este dificilă împărțirea pe grupe valorice relativ omogene atunci când vine vorba de aplicarea unui plan remedial.
Mai departe, meditațiile din necesitate rezultă din dorința părintelui ca o persoană specializată să se ocupe doar de parcursul educațional al copilului său într-un anumit domeniu. Prin acestea părintele, adesea lipsit de timp, are certitudinea că în locul său există o persoană care se ocupă de pregătirea tematică și supravegherea temeinică a copilului, în vederea obținerii unei reușite garantate la o evaluare sumativă a sfârșitului de ciclu școlar.
Din cele prezentate ajungem la o singură concluzie: învățământul de masă de oriunde în lume nu va putea urma un plan individualizat pentru fiecare elev. Din lipsă de timp și resurse. Pentru că nu acesta este scopul învățământului de masă. Iar abia aici meditațiile și rolul lor complementar devin relevante. Școala nu trebuie să se transforme într-un meniu à la carte de unde fiecare individ comandă ce dorește, ci menirea școlii este să-i pună pe masă educabilului câte puțin din fiecare, ca mai apoi acesta să fie capabil să facă alegerile potrivite în funcție de ceea ce îi place. Fiecare formă de școlarizare are avantajele și limitele ei, iar acest lucru se aplică și învățământului de masă. Câți dintre noi nu ne-am rupt ore întregi din timpul liber pentru a studia amănunțit chestiuni legate de domeniul în care ne-am format? Da, noi am făcut-o singuri pe baza motivației intrinseci. Ce nu scot în evidență, de fapt, experții este și componenta motivațională extrinsecă a meditațiilor. Generațiile actuale răspund la stimuli diferiți față de generațiile trecute, iar perioada de excitabilitate a creierului este mai redusă. Meditatorul se transformă, de fapt, în antrenor personal care pe lângă cunoștințe oferă doze mari de suport moral.
Mai presus de toate, înainte de a-i cere școlii să poarte misiuni care nu sunt ale ei, cred că rămâne important un singur lucru: responsabilitate asumată de toți cei implicați în actul educațional (profesori, elevi, părinți). Dincolo de valul de aversiune față de pregătirea suplimentară, mi-ar face plăcere să știu că raportat la relația cu școala părinții vorbesc cu dirigintele, semnează carnetele de note, verifică fișele de lucru și caietele copiilor, îi pun zilnic pe aceștia să le povestească modul în care s-a derulat ziua lor, nu-i acoperă atunci când chiulesc, nu le caută scuze aberante, participă la ședințele cu părinții, solicită dirigintelui întâlniri în cadrul orelor de consiliere cu părinții pe care acesta le are prevăzute în orar, fac o sesizare atunci când există o problemă gravă, apelează la consilierul școlar atunci când este cazul și, mai ales, nu le vorbesc de urât profesorii în timp ce savurează cina. De ce? Simplu. Acela este momentul în care un copil își pierde interesul pentru școală și respectul față de omul care are rolul de a-l învăța ceva, din cauză că judecățile de valoare ale părinților sunt literă de lege pentru copii. Până la urmă nu uitați că meditațiile sunt făcute tot cu un profesor. „Da, dar este altul”, ar spune unii. Și ce vă face să credeți că nu există oameni care vorbesc la fel și despre ceilalți, doar pentru că au o furie pasageră pe care nici măcar ei nu și-o pot explica?
Despre autoare: Andreea Laura Martinescu este profesoară de Istorie la Colegiul Tehnic Energetic „Regele Ferdinand I” din Timișoara și doctorandă la studii de Istorie în cadrul Universității de Vest.
Nota redacției: Acesta este un articol de opinie și nu reprezintă neapărat poziția Edupedu.ro.
Foto: © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.