Parteneriat de 5 ani între UMF Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca și Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, pentru promovare și pentru inserția pe piața muncii a specialiștilor în servicii de sănătate

Conducerile UMF Iuliu Hațieganu și ULBS / Sursa: UMF Iuliu Hațieganu

Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca și Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu au semnat, marți, un  acord de parteneriat cu o durată de 5 ani, având ca obiectiv “susținerea intereselor comune în domeniul promovării mediului academic medical din România și a inserției pe piața muncii a specialiștilor calificați în domeniul serviciilor de sănătate”. Potrivit unui comunicat al universității clujene, acordul a fost semnat de rectorii celor două universități, Anca Dana Buzoianu din partea UMF Iuliu Hațieganu și Sorin Radu din partea ULBS.

Comunicatul precizează că direcțiile de colaborare ale acordului vizează “activitatea didactică și de formare profesională a studenților din cele trei cicluri de studii (licență, masterat, doctorat), a medicilor rezidenți, dar și a cadrelor didactice”.

Alte lucruri urmărite:

proiecte comune cu relevanță academică, medicală și socială,

schimburi inter-universitare

colaborarea în activități de cercetare, dezvoltare, inovare și valorificare a rezultatelor cercetării medicale și biomedicale

Rectorul UMF Iuliu Hațieganu, Anca Buzoianu, a prezentat parteneriatul drept o “alianță strategică”, una care “va aduce beneficii semnificative pentru studenți, cadrele didactice și întregul sistem medical”.

Exit mobile version