Parteneriat de 5 ani între UMF Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca și Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, pentru promovare și pentru inserția pe piața muncii a specialiștilor în servicii de sănătate

854 de vizualizări
Conducerile UMF Iuliu Hațieganu și ULBS / Sursa: UMF Iuliu Hațieganu
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca și Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu au semnat, marți, un  acord de parteneriat cu o durată de 5 ani, având ca obiectiv „susținerea intereselor comune în domeniul promovării mediului academic medical din România și a inserției pe piața muncii a specialiștilor calificați în domeniul serviciilor de sănătate”. Potrivit unui comunicat al universității clujene, acordul a fost semnat de rectorii celor două universități, Anca Dana Buzoianu din partea UMF Iuliu Hațieganu și Sorin Radu din partea ULBS.

Comunicatul precizează că direcțiile de colaborare ale acordului vizează „activitatea didactică și de formare profesională a studenților din cele trei cicluri de studii (licență, masterat, doctorat), a medicilor rezidenți, dar și a cadrelor didactice”.

Alte lucruri urmărite:

proiecte comune cu relevanță academică, medicală și socială,

schimburi inter-universitare

colaborarea în activități de cercetare, dezvoltare, inovare și valorificare a rezultatelor cercetării medicale și biomedicale

Rectorul UMF Iuliu Hațieganu, Anca Buzoianu, a prezentat parteneriatul drept o „alianță strategică”, una care „va aduce beneficii semnificative pentru studenți, cadrele didactice și întregul sistem medical”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Marcel Ciolacu: Clarificăm ultimele detalii privind plățile pentru prima de carieră didactică, respectiv prima de carieră profesională / Lista celor 450 de școli care organizează programul „Masa caldă” va fi validată azi, potrivit premierului

Premierul Marcel Ciolacu a declarat la începutul ședinței de Guvern că „în domeniul învățământului, clarificăm ultimele detalii privind plățile pentru prima de carieră didactică, respectiv prima de carieră profesională”. Este…
Vezi articolul
Cei cu medii sub 5, școli profesionale

Ministerul Educației vine cu precizări despre cum va continua școala, după ce noul secretar de stat a spus că speră ca în semestrul II să se facă ore față în față: În funcție de evoluția situației epidemiologice, vom stabili modalitățile de continuare a activităților din învățământ

Ministerul Educației vine cu precizări oficiale cu privire la modul în care va continua școala în România, după ce noul secretar de stat responsabil cu preuniversitar a spus că speră…
Vezi articolul

Cîmpeanu bate în retragere în fața celor 100 de intelectuali, pe care i-a catalogat inițial ca „grup de interese” și anunță că a alocat numărul de înregistrare „13.504/24.08.2022” scrisorii lor deschise, după ce ieri o respinsese

„Evident că vor fi luate în considerare și analizate propunerile incluse în scrisoarea deschisă semnată de cei 100 de intelectuali”, spune ministrul Educației, la o zi după ce a respins…
Vezi articolul