Patru școli care săptămâna trecută aveau risc seismic I, au trecut în risc seismic II sau sunt neclasate / Lista clădirilor școlare în pericol de prăbușire la cutremur a ajuns la 51, cu 30% mai multe ca săptămâna trecută

Foto: © Cateyeperspective | Dreamstime.com

Ministerul Educației a actualizat pe edu.ro lista școlilor cu risc seismic, iar unele școli nu mai sunt pe lista cu risc seismic I (RS I), ci neîncadrate sau cu risc seismic II (RS II). Săptămâna trecută, pe 24 februarie, când lista a fost publicată pentru prima oară figurau 45 de școli în RS I, deși ministerul anunțase că ar fi 39 de școli, cu 3 zile mai devreme. Amintim, Ministerul a anunțat pe 24 februarie că va publica în fiecare vineri actualizările listei, așa cum sunt completate de către școli. Dispariția și apariția pe listă a unor clădiri în stadii de risc diferite apare în contextul în care vicepremierul Kelemen Hunor a făcut un denunț public, prin care a spus că au fost „reevaluate” zeci de clădiri aflate în risc seismic I, adică în risc de prăbușire, pentru ca școlile respective să devină eligibile pentru fonduri din PNRR.

Vineri, 3 martie, ministerul Educației a publicat lista actualizată cu școlile aflate în risc seismic. Față de săptămâna trecută, când figurau 45 de școli, acum sunt 51 de școli, însă unele au fost scoase de pe lista cu risc seismic I și reîncadrate la risc seismic II. De precizat că au apărut și alte săli de clasă, săli de sport sau clădiri ale acestor școli care acum sunt neîncadrate.

Clădirile de școli care erau în risc seismic I și care acum nu mai figurează în această clasă

Școala Sanitară Postliceală “Carol Davila” Pitești este acum neîncadrată, deși pe 24 februarie figura cu risc seismic I.

PITEŞTIȘCOALA SANITARĂ POSTLICEALĂ “CAROL DAVILA” PITEȘTIRS I
Sursa: Ministerul Educației/ Lista actualizată în 24.02.2023
ȘCOALA SANITARĂ POSTLICEALĂ “CAROL DAVILA” PITEȘTINeîncadrată
ȘCOALA SANITARĂ POSTLICEALĂ “CAROL DAVILA” PITEȘTINeîncadrată
Sursa: Ministerul Educației / lista actualizată în 3.03.2023

Liceul Teoretic Bilingv “Miguel de Cervantes” din București figurează ca fiind neîncadrată cu unele săli de curs și risc seismic II cu alte săli, deși inițial figura cu risc seismic I.

BUCUREŞTI SECTORUL 1Liceul Teoretic Bilingv “Miguel de Cervantes”RS I
Sursa: Ministerul Educației/ Lista actualizată în 24.02.2023
BUCUREŞTI SECTORUL 1Liceul Teoretic Bilingv “Miguel de Cervantes”Neîncadrată Săli de curs și laboratoare
BUCUREŞTI SECTORUL 1Liceul Teoretic Bilingv “Miguel de Cervantes”RS IISăli de curs și laboratoare
Sursa: Ministerul Educației / lista actualizată în 3.03.2023

În cazul Şcolii Gimnaziale Victoria din Buzău, în 24 februarie erau trecute săli de curs și laboratoare care figurau la risc seismic I. Acum, după actualizare, în data de 3 martie, școala figurează cu risc seismic II la sălile de curs și neîncadrate restul spațiilor ce aparțin școlii.

VICTORIAŞCOALA GIMNAZIALĂ VICTORIARS I
Sursa: Ministerul Educației/ Lista actualizată în 24.02.2023
ŞCOALA GIMNAZIALĂ VICTORIANeîncadratăAltă destinaţie
ŞCOALA GIMNAZIALĂ VICTORIARS IISăli de curs și laboratoare
ŞCOALA GIMNAZIALĂ VICTORIANeîncadratăAltă destinaţie
ŞCOALA GIMNAZIALĂ VICTORIANeîncadratăGrupuri sanitare
ŞCOALA GIMNAZIALĂ VICTORIANeîncadratăAltă destinaţie
ŞCOALA GIMNAZIALĂ VICTORIANeîncadratăSală de sport
Sursa: Ministerul Educației / lista actualizată în 3.03.2023

În județul Dolj, Școala Gimnazială Bucovăț era încadrată cu săli de curs aflate în risc seismic I, iar în lista actualizată din 3 martie 2023, apar săli de curs și laboratoare neîncadrate.

BUCOVĂŢSCOALA GIMNAZIALA BUCOVATRS I
BUCOVĂŢSCOALA GIMNAZIALA BUCOVATRS I
Sursa: Ministerul Educației / lista actualizată în 24.02.2023
BUCOVĂŢSCOALA GIMNAZIALA BUCOVATNeîncadratăSăli de curs și laboratoare
BUCOVĂŢSCOALA GIMNAZIALA BUCOVATNeîncadratăSăli de curs și laboratoare
Sursa: Ministerul Educației / lista actualizată în 3.03.2023

Pe lista din 3 martie, actualizată apar 6 noi școli toate din județul Vrancea, cu risc seismic I. Majoritatea în urmă cu o săptămână nu erau încadrate. Doar unele săli de curs de la Școala Gimnazială Principele Șerban și Principesa Aristita din Sihlea, figurau anterior la RS II.

VNADJUD SCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL ARMENCEA” ADJUD
VNADJUD GRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR.1 ADJUD
VNMĂRĂŞEŞTI LICEUL TEHNOLOGIC “EREMIA GRIGORESCU” MARASESTI
VNMAHRIUSCOALA PRIMARA MAHRIU
VN SIHLEASCOALA GIMNAZIALA “PRINCIPELE SERBAN GHICA SI PRINCIPESA ARISTITA GHICA” SIHLEA
VNTULNICIGRADINITA CU PROGRAM NORMAL TULNICI
Ministerul Educației / Lista

Lista actualizată în 3.03.2023 cu clădirile cu risc seismic I

LocalitateUnitatea de învățământStarea tehnicăDenumirea clădirii
BUCUREŞTI SECTORUL 1Liceul Teoretic “Nicolae Iorga”RS ISală de sport
BUCUREŞTI SECTORUL 3Școala Gimnazială “Voievod Neagoe Basarab”RS ISăli de curs și laboratoare
BUCUREŞTI SECTORUL 4Colegiul Naţional “Gheorghe Şincai”RS ISăli de curs și laboratoare
BUCUREŞTI SECTORUL 4Grădinița ”101 Dalmațieni”RS ISăli de curs și laboratoare
BUCUREŞTI SECTORUL 4Liceul Tehnologic “Dacia”RS ISală de sport
BUCUREŞTI SECTORUL 4Liceul Tehnologic de Metrologie “Traian Vuia”RS ISăli de curs și laboratoare
BUCUREŞTI SECTORUL 4Liceul Tehnologic de Metrologie “Traian Vuia”RS ISăli de curs și laboratoare
BUCUREŞTI SECTORUL 4Școala Gimnazială “Avram Iancu”RS ISăli de curs și laboratoare
BUCUREŞTI SECTORUL 4Școala Gimnazială nr. 308RS ISăli de curs și laboratoare
BUCUREŞTI SECTORUL 4Şcoala Gimnazială nr. 96RS ISăli de curs și laboratoare
BUCUREŞTI SECTORUL 6Colegiul Tehnic de Poştă și Telecomunicaţii “Gheorghe Airinei”RS IAltă destinaţie
BUCUREŞTI SECTORUL 6Colegiul Tehnic de Poştă și Telecomunicaţii “Gheorghe Airinei”RS IAltă destinaţie
FILIPENIŞCOALA GIMNAZIALĂ FILIPENIRS ISăli de curs și laboratoare
FERESTRĂU-OITUZGRADINITA CU PROGRAM NORMAL FERASTRAURS ISăli de curs și laboratoare
POIANA SĂRATĂGRADINITA CU PROGRAM NORMAL POIANA SARATARS ISăli de curs și laboratoare
BRĂILAINSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN BRĂILARS IAltă destinaţie
BRĂILALICEUL DE ARTE “HARICLEA DARCLEE”RS ISăli de curs și laboratoare
LACU SĂRATGRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL LACU SĂRATRS IAltă destinaţie
BOLDUŞCOALA GIMNAZIALĂ COMUNA BOLDURS ISăli de curs și laboratoare
ALICENIŞCOALA GIMNAZIALĂ SAT ALICENI COMUNA POŞTA CÂLNĂURS IAltă destinaţie
RUŞEŢULICEUL TEHNOLOGIC COMUNA RUŞEŢURS IAltă destinaţie
SECUSCOALA GIMNAZIALA SECURS ISăli de curs și laboratoare
BARCEASCOALA GIMNAZIALA NR.1, COMUNA BARCEARS ISăli de curs și laboratoare
ADUNAŢII-COPĂCENIȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.1 ADUNAȚII COPĂCENIRS ISăli de curs și laboratoare
DĂRĂŞTI-VLAŞCAȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.2 DĂRĂȘTI VLAȘCARS ISăli de curs și laboratoare
BRĂNEŞTICASA CORPULUI DIDACTIC ILFOVRS IAltă destinaţie
BUFTEACLUBUL SPORTIV ŞCOLAR ILFOVRS IAltă destinaţie
BUFTEACLUBUL SPORTIV ŞCOLAR ILFOVRS IAltă destinaţie
SNAGOVSCOALA INTERNATIONALA “CLAS” CIOFLICENI – SNAGOVRS ISăli de curs și laboratoare
VOLUNTARIȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 3 VOLUNTARIRS ISăli de curs și laboratoare
IAŞICOLEGIUL NAȚIONAL PEDAGOGIC “VASILE LUPU”, IAȘIRS ISăli de curs și laboratoare
IAŞICOLEGIUL NAȚIONAL PEDAGOGIC “VASILE LUPU”, IAȘIRS IAltă destinaţie
IAŞIPALATUL COPIILOR IASIRS ISăli de curs și laboratoare
ALEXANDRU I. CUZAGRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL, ALEXANDRU I. CUZARS ISăli de curs și laboratoare
BAIA MAREGRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR. 20 BAIA MARERS ISăli de curs și laboratoare
DULCEŞTIȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA DULCEȘTIRS ISăli de curs și laboratoare
CARACALLICEUL TEORETIC “IONIȚĂ ASAN” CARACALRS ISăli de curs și laboratoare
BROŞTENIGRADINITA CU PROGRAM NORMAL BROSTENIRS ISăli de curs și laboratoare
DÂMBUȘCOALA PRIMARĂ DÎMBU, ORAȘUL BĂICOIRS ISăli de curs și laboratoare
DELENIGRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL DELENIRS ISăli de curs și laboratoare
GRECIŞCOALA GIMNAZIALĂ GRECIRS ISăli de curs și laboratoare
TULCEACOLEGIUL ECONOMIC “DELTA DUNĂRII” TULCEARS ISăli de curs și laboratoare
TIMIŞOARACOLEGIUL ECONOMIC “FRANCESCO SAVERIO NITTI” TIMIȘOARARS ISăli de curs și laboratoare
NANOVGRĂDINIȚA CU PROGRAM NORMAL NR. 2 NANOVRS ISăli de curs și laboratoare
ADJUDSCOALA GIMNAZIALA “MIHAIL ARMENCEA” ADJUDRS ISăli de curs și laboratoare
ADJUDGRADINITA CU PROGRAM NORMAL NR.1 ADJUDRS ISăli de curs și laboratoare
MĂRĂŞEŞTILICEUL TEHNOLOGIC “EREMIA GRIGORESCU” MARASESTIRS ISăli de curs și laboratoare
MAHRIUSCOALA PRIMARA MAHRIURS ISăli de curs și laboratoare
SIHLEASCOALA GIMNAZIALA “PRINCIPELE SERBAN GHICA SI PRINCIPESA ARISTITA GHICA” SIHLEARS ISăli de curs și laboratoare
TULNICIGRADINITA CU PROGRAM NORMAL TULNICIRS ISăli de curs și laboratoare
PUIEŞTILICEUL TEHNOLOGIC, SAT PUIEȘTIRS ISăli de curs și laboratoare
Informații de context

Situația școlilor cu risc seismic a apărut în spațiul public în urma cutremurelor de până la 5,7 din județul Gorj, produse în urmă cu două săptămâni. Mai multe școli au fost avariate, iar Guvernul a decis să înceapă reabilitarea de urgență a școlilor care se pot prăbuși oricând, aflate în risc seismic I. Însă nu exista o listă cu aceste clădiri. Inițial Guvernul a anunțat că ar fi 118 școli în risc seismic I, apoi ministerul Educației care a spus inițial că nu deține o evidență, a spus într-un comunicat că sunt doar 21 de școli, săli de clasă clasificate în risc seismic I.

Aproape 700 de elevi din cinci școli afectate de cutremure din județul Gorj sunt sau vor fi relocați în alte clădiri.

Descarcă lista cu școli aflate în risc seismic din 3 martie:

Documentul .xls poate fi descărcat de aici.

Foto: 172598362 © Cateyeperspective /  Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Lista școlilor cu risc seismic din toată țara, publicată de Ministerul Educației / Sunt 45 de clădiri în Risc seismic I, nu 39 cum anunța instituția marți
EXCLUSIV Lista școlilor cu clădiri în risc seismic din București – sunt peste 450 de imobile, din care 11 în Risc seismic I – surse
Exit mobile version