Peste 50% dintre elevii din România ar trebui să aibă burse de merit în acest semestru, „au medii peste 8.50”, potrivit ministrului Educației / Ministerul susține că ar fi de fapt doar 532 de mii

Deschiderea școlilor

Foto: INQUAM Photos - Octav Ganea

Peste 50% dintre elevii din România ar trebui să aibă burse de merit în acest semestru fiindcă „au medii peste 8,50”, a spus ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la videoconferinţa „Educaţie: învăţătură, digitalizare, sănătate”, organizată marți de bursa.ro. Însă, datele ministerului Educației arată că peste 532 de mii de elevi au primit bursă de merit în anul școlar trecut, aceasta acordându-se pentru cei care au peste media 8,50.

În total, în anul școlar trecut au fost înscriși aproximativ 2,9 milioane de elevi, ceea ce înseamnă că numărul celor cu medii peste 8,50, potrivit datelor oficiale ale ministerului Educației, este, de fapt, în jur de 18,2%.

Ministrul a criticat astfel evaluarea făcută de profesori în timpul școlii online, spunând pentru a doua oară în 12 zile că un număr mare de elevi au luat medii peste 8,50 în ultimul an școlar și promovând astfel ideea că este nevoie de o platformă de evaluare digitalizată.

Bursele de merit se acordă elevilor care au rezultate deosebite la învăţătură: au obţinut media generală de cel puţin 8,50 şi nota 10 la purtare în anul şcolar anterior, respectiv în primul semestru al anului şcolar, pentru elevii aflaţi în clasele de început ale învăţământului gimnazial, liceal sau profesional. De asemenea, se mai acordă elevilor care au obţinut locurile I, II sau III la etapele judeţene ale olimpiadelor şi concursurilor şcolare naţionale organizate de minister.

„Nu avem platforme dedicate evaluării online, un element extrem de important. Dacă în urmă cu 1-5 ani, numărul elevilor care aveau note, medii peste 8,50, era 10% să spunem, acum, la finalul anului 2020-2021 numărul elevilor cu note, medii peste 8,50 a fost de peste 50%. Dacă cineva ne poate convinge că învățământul din România stă atât de bine încât peste 50% din elevi merită să aibă burse de merit, înseamnă că nu mai avem mare lucru de făcut în sistemul de educație din România pentru că stăm foarte bine… deci asta a fost consecința lipsei platformei dedicate evaluării, niciodată nu am putut avea garanția că cel care răspunde în spatele ecranului la întrebările din evaluare este într-adevăr persoana care trebuie să răspundă, elevul sau studentul, și nu este un profesor, un părinte, un frate mai mare. În spirit de glumă, am încurajat, fără să vrem, munca în echipă”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Bursa de merit se acordă în semestrul următor elevilor care au media peste 8,50 în semestrul anterior. De asemenea, bursa de merit acordată de autoritățile locale nu poate fi mai mică de 100 de lei, iar Ministerul Educației a propus ca în semestrul II al anului școlar 2021-2022, cuantumul minim al burselor de merit să fie de 200 de lei.

Amintim că la finalul anului școlar 2020-2021, numărul total de beneficiari de burse școlare, acordate conform OMECTS nr. 5576/2011, a fost de:

Datele au fost făcute publice de Ministerul Educației în nota de fundamentare de la o hotărâre de guvern prin care vrea să modifice cuantumurile minime ale burselor.

„Față de estimările realizate de inspectoratele școlare la finalul anului 2020, bazate pe rezultatele anului școlar anterior, s-a observat o creștere a numărului de beneficiari ai burselor de merit cu 152.360 de beneficiari.

Totodată, centralizând datele referitoare la rezultatele școlare ale elevilor pe tranșe de medie, rezultă un număr de 346.698 elevi care au obținut media anuală mai mare sau egală cu 9.50”, se arată în proiectul de hotărâre.

Exit mobile version