Platforma Zoom, larg folosită pentru predarea online, se confruntă cu probleme: a fost interzisă de școlile din New York, de SpaceX, de unele autorități. Fondatorul promite că va fi “reparată”. Ce soluții există pentru a o folosi în continuare, în siguranță

Sursa: Facebook - Zoom Video Communications

Una dintre aplicațiile a căror utilizare a explodat în criza coronavirusului, atât pentru școala online, cât și pentru munca la distanță, are probleme. Este vorba despre Zoom, pe care mulți utilizatori încearcă să-l “repare” sau, după caz, să îl înlocuiască, după ce au ieșit la iveală o serie de probleme legate de securitate și de protecția datelor.

Pe măsură ce a crescut în popularitate, au început și problemele pentru Zoom. Primele semne au fost la sfârșitul lunii martie, când presa britanică – The Independent, între altele, a relatat despre o interdicție impusă de Ministerul britanic al Apărării asupra folosirii Zoom, din cauza unor posibile probleme de securitate, în condițiile în care aplicația e folosită inclusiv de cabinetul condus de Boris Johnson.

Apoi, un utilizator a dat în judecată compania, susținând că aceasta ar fi transferat date ale utilizatorilor, fără a-i înștiința pe aceștia, către Facebook sau alte entități, conform Business Insider. Iar SpaceX, compania lui Elon Musk, a interzis folosirea aplicației în activitățile angajaților.

Pentru cei mai mulți utilizatori, arată diverși analiști, nu există riscuri relevante legate de folosirea Zoom. Dar problemele sunt reale și recunoscute chiar de către fondatorul Zoom Video Communications, Eric Yuan.

Probleme în școli americane

Pe 1 aprilie, a apărut vestea că, în SUA, FBI investigează cazuri în care o serie de conferințe video găzduite de Zoom au fost întrerupte de diverși indivizi care intrau neinvitați și proferau insulte sau difuzau clipuri pornografice, fenomen care are deja un nume – “Zoombombing”. Un exemplu este cel al unor școli din Massachusetts, unde o ședință Zoom a fost întreruptă de o persoană care a început să înjure și să dezvăluie adresa personală a profesorului, iar o alta a fost întreruptă de un om care își prezenta svasticile tatuate.

EdWeek, site american dedicat învățământului, a scris, la sfârșitul săptămânii trecute, că multe școli au început să-și reevalueze opțiunea de a folosi Zoom, în unele districte profesorii fiind descurajați să o folosească. Apoi, autoritățile din New York au decis să interzică folosirea Zoom de către școlile orașului, pentru învățarea la distanță, invocând motive de securitate, conform TechCrunch. Măsuri similare au fost luate, local, și în comitate și districte din statele Nevada, Washington sau Utah. Profesorii sunt îndemnați să apeleze la alte soluții, precum Microsoft Teams, conform EndGadget.

Scuze oficiale de la fondatorul Eric Yuan

Fondatorul Zoom, Eric Yuan, a cerut scuze utilizatorilor pentru că firma nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor publicului cu privire la securitate și protecția datelor și a promis să soluționeze problemele apărute. Într-un blog pe siteul Zoom, Yuan arată:

Măsuri de protecție cu instrumente deja existente în Zoom. Plus alternative

Duminică, publicația Wired a publicat un îndrumar despre ce pot face utilizatorii pentru a “repara” singuri Zoom și pentru a evita incidente nedorite, continuând să folosească platforma:
Fiecare întâlnire Zoom are un cod de identificare (ID) format din 9 cifre. Dacă acesta devine public, dacă trolii îl găsesc prin căutări pe net sau pur și simplu îl ghicesc, ei pot intra în chat și pot să întrerupă ședințele. Soluții și măsuri de precauție:

Soluții alternative menționate de Wired, în cazul în care cineva dorește să renunțe la Zoom:

Exit mobile version