PNL se mândrește cu un eveniment politic într-un colegiu național din Hunedoara, mascat sub aparența unui turneu sportiv și “aprobat” de conducerea liceului, deși activitățile politice în școli sunt interzise prin lege

Evenimentul TNL Hunedoara la Colegiul Național Iancu de Hunedoara / Foto: Facebook - TNL Municipiul Hunedoara

Colegiul Național Iancu de Hunedoara din municipiul Hunedoara a fost folosit, la începutul acestei luni, de Partidul Național Liberal, prin mișcarea sa de tineret, pentru propagandă de partid, deși legislația interzice astfel de acțiuni în unitățile de învățământ. Sub pretextul unui concurs de tenis de masă, Tineretul Național Liberal a afișat la acel eveniment ample materiale de promovare politică, iar organizația s-a mândrit, pe Facebook, cu prezența la acea acțiune a liderilor locali de partid.

Contactată vineri de Edupedu.ro în legătură cu acest subiect, directoarea Colegiului Național Iancu de Hunedoara, Adela-Ioana Mateș, a refuzat orice discuție: “Nu avem nimic de comentat, o zi bună vă doresc”, a spus ea și a închis telefonul.

Pe 1 octombrie, Tineretul Național Liberal – filiala din municipiul Hunedoara a anunțat, pe Facebook, organizarea unui “eveniment public” la Colegiul Național Iancu de Hunedoara, din aceeași localitate. În anunț, care este însoțit de fotografii, se precizează că la eveniment au fost prezenți președintele filialei județene PNL, Vetuța Stănescu, prefectul Călin Petru Marian și președintele PNL – Municipiul Hunedoara, Mircea Costa. 

Deși partidul menționează că a fost vorba despre un “turneu de tenis de masă”, iar din fotografiile publicate reiese că evenimentul a avut loc în sala de sport și a inclus meciuri de tenis de masă, niciunul dintre materialele promoționale care apar în fotografii, de la bannere la diplome, nu scot în evidență existența unei competiții. Peste tot se văd, în schimb, însemnele PNL și ale TNL – filiala Hunedoara.

Într-un mesaj ulterior, replică la ceea ce se lasă de înțeles că ar fi fost “tentative” social-democrate de a “discredita TNL Hunedoara”, organizația liberală a precizat pe 2 octombrie, tot pe Facebook, că ar fi existat un acord al conducerii școlii, la care ar fi aderat “reprezentanții PSD”. Nu e clar la care “reprezentanți PSD” din Consiliul de Administrație al Colegiului face trimitere TNL Hunedoara. Din mesajul respectiv:

Activitățile de natură politică în școli sunt interzise prin lege, fără ca această interdicție să fie condiționată în vreun fel de prezența sau absența activităților școlare în acele unități, într-un moment sau altul, așa cum invocă TNL Hunedoara. 

Articolul 7 din Legea educației naționale 1/2011 spune:

  1. În unitățile, în instituțiile de învățământ și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale sunt interzise activitățile care încalcă normele de moralitate și orice activități care pot pune în pericol sănătatea și integritatea fizică sau psihică a copiilor și a tinerilor, respectiv a personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic, precum și activitățile de natură politică și prozelitismul religios.”

Totodată, Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP) prevede:

Exit mobile version