PNL și PSD o acuză pe Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, că ar fi blocat un proiect privind bursele și că în școli din sector s-ar învăța, încă, în 3 schimburi / Liberalii fuseseră acuzați de primar că ar bloca un proiect rezidențial și accesul copiilor la educație

Foto: People photo created by pressfoto - www.freepik.com

Chestiunea burselor este folosită de PSD și PNL pentru o ataca pe Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 din București, pe care o acuză că ar fi “blocat în mod repetat” introducerea pe ordinea de zi a unui proiect de hotărâre privind numărul și cuantumul burselor acordate în sector. Acuzațiile vin în contextul tensiunilor extinse dintre consilierii locali ai partidelor de guvernământ și primarul Armand, care joi a acuzat consilierii liberali că ar bloca dezvoltarea unui cartier și accesul copiilor la educație.

Totodată, cele două partide susțin, în două comunicate aproape identice, preluate de Agerpres, că în sector ar exista școli unde se învață în continuare în trei schimburi, deși primăria anunțase că acest lucru nu se va mai petrece în noul an școlar.

Consilierii locali PSD și PNL Sector 1 anunță că proiectul burselor de hotărâre privind bursele de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social pentru elevii din sector urmează să fie dezbătut într-o ședință extraordinară, vineri la prânz.

Cele două partide susțin, în comunicatele lor, că “deşi proiectul de hotărâre a fost depus din luna august, Clotilde Armand a blocat în mod repetat introducerea acestuia pe ordinea de zi, încălcând constant legea şi refuzând să întocmească rapoartele de specialitate pentru a putea fi aprobat de Consiliul Local”.

Iar primarul este acuzat că ar încerca “să facă ascuns” un raport al Curții de Conturi, din care cele două partide extrag, fără alte detalii, o observație potrivit căreia “s-au constatat întârzieri la plata burselor elevilor din învățământul preuniversitar de stat cu frecvență”.

Tot Clotilde Armand este acuzată, în același comunicat, și că nu ar fi finalizat lucrările de modernizare care să permită ca în unele școli din sector să nu se mai învețe în 3 schimburi. Potrivit PNL și PSD, “doar 10% din suma alocată investițiilor din școli a fost cheltuită”, conform “cifrelor aferente plăților efectuate până la 31 august”.

Joi, Clotilde Armand, implicată în multiple dispute cu reprezentanții în Consiliul Local ai partidelor din actuala coaliție de guvernământ, a acuzat că “războiul politic dus de liderii PNL împotriva mea a depășit orice limită.” Ea i-a acuzat, între altele, pe consilierii generali liberali că ar bloca intenționat dezvoltarea cartierului Henri Coandă și accesul la educație pentru copiii din acel cartier, după cum a relatat G4Media.ro.

Citește și:
În nicio unitate de învățământ din Sectorul 1 nu se mai învață în trei schimburi, anunță primăria
Exit mobile version