Predare optimă în orice condiții și pentru toți elevii, recuperarea urgentă a pierderilor de învățare și nevoia vitală de pregătire a profesorilor – cele 3 mari lecții ale pandemiei pentru educație, în concepția OECD

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com

Ce se întâmplă cu elevii e mai important decât ce se întâmplă cu tabletele sau cu sala de clasă; profesorii trebuie să-și pună la punct abilități și cunoștințe noi, adesea foarte diferite de cele cu care erau obișnuiți; iar pierderile și diferențele de învățare sunt o problemă care trebuie remediată urgent. Acestea sunt cele trei mari lecții ale pandemiei pentru sistemele de învățământ ale lumii, potrivit unui raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) lansat la final de 2020, ce sintetizează principalele măsuri luate de guvernele lumii, în domeniul educației, în contextul crizei Covid-19.

Raportul sintetizează toate procesele anului în trei “lecții” ale crizei Covid-19 pentru sistemele școlare, lecții ce țin de întărirea rezistenței lor la șocuri majore și a capacității lor de reacție, când nevoile elevilor se schimbă.

Lecția nr. 1: Actorii din educație ar trebui să susțină moduri de gândire reziliente pentru procesul educațional, în care sunt valorizați oamenii și procesele, nu sala de clasă sau aparatura de lucru.

Ca moment de inovare și improvizație la scară largă, actuala perioadă oferă ocazia ca sistemele de învățământ să capete o flexibilitate mai mare și o reziliență întărită în principiile fundamentale pe baza cărora se organizează. Aceasta înseamnă adoptarea unor noi metode de predare, așa încât școlile să reacționeze mai rapid și mai bine la nevoile de învățare ale tuturor elevilor și în orice context, scrie în raportul OECD. (Pregătirea pentru predare la clasă, la distanță sau hibrid, cu implicarea mai mare a profesorilor în procesul decizional, pentru reducerea dezechilibrelor și în folosul tuturor categoriilor de elevi)

Lecția nr. 2: Profesorii au nevoie de noi abilități și noi cunoștințe pentru a răspunde noilor priorități educaționale, cu ajutorul noilor mijloace de livrare a educației

Așa cum guvernele au așteptat de la profesori să livreze educație în timp de criză, folosind metode inovative, va fi în continuare nevoie ca aceleași guverne să asigure că noile abilități și abordări flexibile de educație vor continua și după criza actuală. Ele trebuie să prioritizeze pregătirea profesională și sprijinul pentru profesori, așa încât aceștia nu doar să facă față, ci să susțină, pe termen lung schimbările dintr-un proces educațional care se schimbă constant. Cei care oferă învățare trebuie încurajați să aleagă singuri modul cum să crească profesional, trebuie să li se ofere instrumentele de care au nevoie pentru contexte diferite de predare și să fie încurajată colaborarea între ei, afirmă OECD.

Lecția nr. 3 E nevoie să fie umplute golurile de învățare acum, pentru a reduce cât mai mult perturbările produse în educația elevilor

Perturbările produse în timpul crizei i-au afectat în mod disproporționat pe elevi, mai ales pe cei mai vulnerabili dintre aceștia, adâncind inegalitățile anterioare. Implicațiile pot fi dramatice și de lungă durată, notează raportul OECD. Acesta arată că e nevoie de acțiuni urgente pentru a reduce pierderile de învățare și pentru a asigura continuarea educației pentru toți elevii. Iar pe termen lung, arată raportul, sistemele trebuie să asigure medii de învățare în care elevii să poată face față schimbărilor și să aibă posibilitatea să obțină competențe pe măsura deplinului lor potențial.

Foto: © Syda Productions – Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version