Premierul Marii Britanii, Sir Keir Starmer, este așteptat să anunțe o interdicție privind accesul copiiilor cu vârste sub 16 ani la rețele sociale, relatează The Times și alte publicații britanice. Financial Times arată că că șeful guvernului a semnalat o schimbare față de poziția sa inițială, de opoziție față de interdicție, în contextul politic din țară, în care el riscă să piardă conducerea partidului.
FT citează înalți reprezentanți guvernamentali potrivit cărora premierul și-ar fi schimbat poziția ca urmare a sprijinului „copleșitor” al publicului față de o interdicție privind accesul la social media până la vârsta de 16 ani, sprijin exprimat în timpul consultărilor organizate de guvern pe această temă, încheiate luna trecută.
- Potrivit unei surse citate de publicația menționată, circa 90% dintre părinții care au exprimat puncte de vedere în cadrul consultării au fost în favoarea unei interdicții.
FT mai scrie că, astăzi, miniștrii britanici sunt așteptați să ceară, totodată, unor companii precum Apple sau Google să blocheze automat imagini cu conținut explicit pe telefoane sau pe calculator și că urmează să ia măsuri legislative în cazul în care companiile de tehnologie nu includ în sistemele de operare algoritmi de detectare a nuditate, care să îi împiedice pe utilizatori să facă fotografii sau să distribuie astfel de imagini dacă nu sunt verificați ca fiind adulți.
Publicația amintește că, la începutul anului trecut, guvernul cerea parlamentului să se opună unor restricții mai aspre privind accesul copiilor la social media, iar premierul își exprima și în decembrie opoziția „personală” față de o interdicție.
În februarie a.c., Keir Starmer a anunțat măsuri de combatere drastică a elementelor social media care produc dependență și chiar măsuri cu privire la inteligența artificială, notând că sunt avute în vedere mai multe opțiuni de intervenție legislativă.
Consultările publice pe această temă au fost lansate în martie a.c., când au fost prezentate și intervenții pilot menite să colecteze „dovezi din viața reală” cu privire la eficiența unei interdicții privind accesul copiilor sub 16 ani.
