Autoritățile din Canada propun interzicerea, prin lege, a accesului copiilor cu vârste de până la 16 ani la social media, după modelul aplicat în Australia și discutat în mai multe…
Premierul Marii Britanii, Sir Keir Starmer, este așteptat să anunțe o interdicție privind accesul copiiilor cu vârste sub 16 ani la rețele sociale, relatează The Times și alte publicații britanice.…
Autoritățile din Malaysia au început să pună în aplicare, de luni, o serie de reguli prin care se interzice accesul copiilor cu vârste sub 16 ani la social media, relatează…
Autoritățile de la Londra ar trebui să se concentreze pe ideea de blocare a accesului tinerilor sub 16 ani doar la aplicații social media „nesigure” sau care conțin elemente „riscante”,…
„Eu cred că trebuie să avem în vedere o amânare a accesului la social media”, iar „discuțiile privind o vârstă minimă pentru social media nu mai pot fi ignorate”, a…
Inițiativele mai multor state europene de a interzice accesul la rețele sociale pentru copiii de până la 15-16 ani a stârnit acțiuni din partea multor organizații ale tinerilor și elevilor…
O serie de reprezentanți ai mai multor platforme social media globale au susținut, marți, că aceste platforme nu ar fi fost concepute cu scopul de a produce dependență și că…
Indonezia a anunţat vineri că va interzice din 28 martie accesul tinerilor cu vârste sub 16 ani la reţelele de socializare, invocând ameninţări precum pornografia, hărţuirea cibernetică, fraudele online şi…
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a găzduit, joi, prima întâlnire a Grupului Special format pentru probleme legate de siguranța online a copiilor, întâlnire care va fi urmată de…
Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, Michael O’Flaherty, a lansat, luni, un apel ca viitoarele reglementări privind accesul copiilor la social media să fie tratate cu precauție, potrivit unui…
Tot mai multe autorități din statele europene anunță intenții sau măsuri de interzicere a accesului copiilor cu vârste de până la 15-16 ani la rețelele sociale, în condițiile în care…
Parlamentul Australiei a adoptat în 2024 o lege care introduce o vârstă minimă obligatorie de 16 ani pentru utilizarea anumitor platforme de social media. Actul normativ, ”Online Safety Amendment (Social…
„Blocarea accesului copiilor și tinerilor la rețelele sociale a devenit prima și singura măsură legislativă, fără să fi acordat suficientă atenție soluțiilor care aduc creștere atât pentru democrație, cât și pentru economie”,…
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu (PNL), afirmă că „de principiu” nu susține interdicțiile privind accesul minorilor la conținut online și spune că o eventuală măsură de limitare a accesului copiilor…
Peste 4,7 milioane de conturi au fost dezactivate, șterse sau restricționate de platformele de social media după ce Australia a interzis minorilor sub 16 ani să dețină conturi proprii, a…
Australia devine prima țară din lume care interzice accesul persoanelor sub 16 ani la platformele de social media, din data de 10 decembrie. Guvernul australian obligă companiile de rețele de…