Sorin Ionescu, ministrul delegat pentru învățământ preuniversitar, a declarat că „a performa înseamnă să iei un copil de nota 4 și să-l duci la licența de promovare, la 5 sau la 6”. Acesta a afirmat că, de foarte multe ori, performanța a fost văzută doar prin numărul elevilor de la olimpiadă sau numărul celor cu media 10 la examenele naționale. Declarațiile au fost făcute miercuri, 28 octombrie, la Prima News.
„De foarte multe ori, noi am văzut performanța doar prin numărul de copii pe care îi ducem la olimpiadă sau numărul de copii, inclusiv în statisticile pe care le dăm la nivel național, care promovează sau obțin media 10 la bacalaureat sau Evaluare Națională. A performa înseamnă să iei un copil de nota 4 și să-l duci la licența de promovare, la 5 sau la 6”, a spus ministrul.
Sorin Ionescu a explicat și ce înseamnă a remedia. Oficialul a menționat că, pentru un copil bun și foarte bun, remedialul poate să însemne și deschiderea unor noi perspective:
„A remedia înseamnă, pe de o parte, să repari o serie de lucruri pe care copilul nu le-a înțeles suficient, dar, de ce nu, pentru copilul bun și foarte bun, remediul poate să însemne inclusiv deschiderea unor noi perspective, pentru că, nu-i așa, profesorul, în momentul în care este la clasă, el trebuie să aibă trei perspective despre tema pe care o discută.
Pe de o parte, el transmite niște cunoștințe. Oricât de mari teoreticieni ai educației am fi, nu putem să ne îndepărtăm de conținuturi. Pe de altă parte, el trebuie să pună acele conținuturi într-un context critic.”
Ministrul delegat pentru învățământ preuniversitar a oferit și un exemplu și a spus că profesorii trebuie să vină cu perspectiva critică:
„Eu sunt profesor de istorie și, de foarte multe ori, în istorie se aplică acea idee a „Magisterului Dixit”: «Dragi copii, vă rog să scrieți că, în anul 106, dacii s-au luptat cu romanii». De foarte multe ori discutăm sau de foarte puține ori discutăm despre o altă realitate: «Domnule profesor, nu vă supărați, dar de ce s-au bătut în 106? Dar de unde știți dumneavoastră că acest lucru este adevărat? Dar ce vă face să credeți că în 106 au mai fost o serie de războaie?»
Atunci, tu, ca profesor, trebuie să vii cu perspectiva critică, astfel încât să explici că există scriitori care au povestit aceste războaie, că există o serie de izvoare și de dovezi, astfel încât să îl faci pe copil să înțeleagă nu că în 106 daci s-au luptat cu romanii, ci să înțeleagă de unde știi tu, ca profesor, că acest eveniment a avut loc în anul 106.”
Sorin Ionescu a vorbit și despre condițiile necesare ca procesul didactic să se apropie de demersul PISA:
„Și mai există și o a treia perspectivă: «La ce ne folosește nouă, domnule profesor, să știm lucrul acesta?» – este ceea ce ne întreabă și PISA, este ceea ce ne întreabă copiii la clasă, este ceea ce ne întreabă părinții în momentul în care comunicăm mai mult sau mai fericit cu cu ei.
În momentul în care profesorul va avea această libertate reală de 25%, pentru că ce spun profesorii este că «e mult și nu avem timp să facem toate aceste lucruri», în momentul în care vom peria aceste programe și le vom limita la cele trei întrebări simple, poate că vom găsi și alte întrebări, dar acestea mie mi se par cele mai simple: cât învăț, de ce învăț și cum aplic ceea ce am învățat, în acel moment, procesul didactic se va apropia mai mult de demersul PISA.”