România a cheltuit bani din PNRR pentru programe de formare în management educațional destinate directorilor de școli, însă o parte dintre cei pregătiți riscă acum să nu mai ocupe funcțiile, susține expertul în educație Radu Szekely, fost consilier în Ministerul Educației. „În loc să ne asigurăm că acești oameni vin în primul rând și intră pe funcția pentru care i-am pregătit, îi dăm la o parte printr-un test de competențe personale”, a declarat acesta la TVR Info, pe 25 octombrie.
- Reamintim că 10 universități au primit 15 milioane de euro pentru a forma directori de școli, dar și profesori din inspectorate școlare, ARACIP și casele corpului didactic.
Radu Szekely susține că profesionalizarea funcției de director ar trebui să înceapă cu o formare specializată înainte de ocuparea acesteia.
„Orice profesie am lua, dacă considerăm directoratul o profesie, are, în primul rând, o formare specializată. Noi nu avem o formare specializată pentru directorii de școală”, a spus acesta.
„Anul trecut s-au cheltuit foarte mulți bani din PNRR pentru niște programe de formare în management educațional, iar acum acești oameni nu mai au acces la funcția de director. Deci noi am cheltuit bani publici ca să îi formăm, să îi pregătim în ultimul lor an de mandat.
În loc să ne asigurăm că acești oameni vin în primul rând și intră pe funcția pentru care i-am pregătit, îi dăm la o parte printr-un test de competențe personale sau poate nici măcar nu i-am mai adus înapoi în concurs. Deci, în primul rând, avem nevoie de o formare specializată, pe care nu o avem”, a spus Radu Szekely.
- Actualul concurs pentru directori a început cu proba de evaluare a competențelor, desfășurată pe 13 octombrie. După contestații, 4.619 candidați au promovat această probă, potrivit datelor Ministerului Educației. Pe 20 octombrie a avut loc proba scrisă de evaluare a cunoștințelor de management și legislație școlară.
Radu Szekely: Avem nevoie de o carieră cu trepte
Radu Szekely a dat ca exemple Finlanda, Marea Britanie și Singapore, despre care spune că au programe specializate pentru pregătirea viitorilor directori. „Țări ca Finlanda, Marea Britanie, Singapore au formări specializate de o jumătate de an, un an, 25-50 de credite, cum ne place să spunem, care îi pregătesc pe viitorii directori.”
O altă problemă identificată de acesta este lipsa unei cariere manageriale cu trepte și a continuității profesionale după încheierea unui mandat. „Pe urmă, avem nevoie de o carieră cu trepte . Ești director, după care, după 4 ani, o iei iarăși de la zero, te duci la punctul zero. S-ar putea să nu mai fii director, chiar dacă tu ești pregătit pentru asta.”
Statut și cod deontologic pentru directorii de școli
Radu Szekely consideră că profesia ar trebui să aibă și un statut și un cod deontologic. „Pe urmă, avem nevoie de un cod deontologic. Cred că asta lipsește cumva, un statut al directorului, un cod deontologic. Mai avem nevoie de ceea ce vedem la medici sau la magistrați, niște colegii, un institut care să îi apere pe directori, adică să îi țină la un loc, să îi sprijine, să îi ajute când au nevoie de sfaturi, de informații, de sprijin juridic”, a declarat Radu Szekely.
Sunt salarii de directori care sunt mai mici decât ale unor profesori
Pe lângă formare și o carieră managerială, Radu Szekely a indicat autonomia decizională și salarizarea drept alte două elemente necesare pentru profesionalizarea funcției.
„Și aș mai adăuga două lucruri care țin mai degrabă de organizarea profesiei. Autonomie. Vorbeai de autonomie decizională, adică să recunoaștem autonomia directorului.”
În privința salarizării, acesta a susținut că remunerația ar trebui să fie proporțională cu responsabilitatea funcției: „Atâta vreme cât avem salarii de directori care sunt mai mici decât ale unor profesori din școala respectivă, motivația de a deveni director, de a intra într-o asemenea profesie, nu este suficientă.”
Declarații Radu Szekely, expert în educație, la Info Edu
Diana Dumitrașcu: Legat de profesionalizarea funcției de director, unde suntem în acest moment și unde trebuie să ajungem? Vreau să spuneți, în viziunea dumneavoastră, cum ar trebui să arate această funcție.
Radu Szekely: Orice profesie am lua, dacă considerăm directoratul o profesie, are, în primul rând, o formare specializată. Noi nu avem o formare specializată pentru directorii de școală. Anul trecut s-au cheltuit foarte mulți bani din PNRR pentru niște programe de formare în management educațional, iar acum acești oameni nu mai au acces la funcția de director. Deci noi am cheltuit bani publici ca să îi formăm, să îi pregătim în ultimul lor an de mandat. Unii chiar își depășiseră mandatul, iar acum, în loc să ne asigurăm că acești oameni vin în primul rând și intră pe funcția pentru care i-am pregătit, îi dăm la o parte printr-un test de competențe personale sau poate nici măcar nu i-am mai adus înapoi în concurs.
Deci, în primul rând, avem nevoie de o formare specializată, pe care nu o avem.
Țări ca Finlanda, Marea Britanie, Singapore au formări specializate de o jumătate de an, un an, 25-50 de credite, cum ne place să spunem, care îi pregătesc pe viitorii directori.
Pe urmă, avem nevoie de o carieră cu trepte. Adică orice profesie are o carieră. Chiar și Biserica Ortodoxă, care nu este poate cea mai modernă companie din România, are o carieră cu trepte. Dar ai niște trepte în cariera de director? Care sunt treptele? Ești director, după care, după 4 ani, o iei iarăși de la zero, te duci la punctul zero. S-ar putea să nu mai fii director, chiar dacă tu ești pregătit pentru asta.
Pe urmă, avem nevoie de un cod deontologic. Cred că asta lipsește cumva, un statut al directorului, un cod deontologic.
Mai avem nevoie de ceea ce vedem la medici sau la magistrați, niște colegii, un institut care să îi apere pe directori, adică să îi țină la un loc, să îi sprijine, să îi ajute când au nevoie de sfaturi, de informații, de sprijin juridic.
Eu sunt de părere că organismele independente sunt foarte bune, dar trebuie reglementate, adică să nu fie pe cont propriu, ci să existe o relație clară cu statul, cu autoritatea statului, astfel încât CEMS-ul, de exemplu, să poată reprezenta orice director din această țară, nu doar pe cei care sunt membri. Și atunci am avea, totuși, ceva care să definească profesia.
Și aș mai adăuga două lucruri care țin mai degrabă de organizarea profesiei. Autonomie. Vorbeai de autonomie decizională, adică să recunoaștem autonomia directorului. Și o să revin cu un exemplu mai târziu, dacă mai avem timp.
Și poate lucrul pe care îl punem cel mai des pe masă, dar nu e neapărat cel mai important, este o remunerație proporțională cu răspunderea. Atâta vreme cât avem salarii de directori care sunt mai mici decât ale unor profesori din școala respectivă, motivația de a deveni director, de a intra într-o asemenea profesie, nu este suficientă.