ROBOFEST 2026, la Politehnica București: Peste 1.500 de participanți și 1.300 de roboți vor concura în 22 de probe, între 30 octombrie și 1 noiembrie

41 de vizualizări
ROBOFEST 2026 / Politehnica București
Peste 1.500 de participanți din 34 de țări, reuniți în peste 260 de echipe, sunt așteptați la cea de-a V-a ediție a ROBOFEST, cel mai mare eveniment din Europa dedicat roboticii, inteligenței artificiale și tehnologiilor viitorului, conform Agerpres.

Evenimentul se va desfășura în perioada 30 octombrie – 1 noiembrie, în campusul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București, potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor.

‘ROBOFEST este locul în care pasiunea pentru robotică se întâlnește cu performanța, creativitatea și spiritul competițional. Evenimentul aduce împreună elevi, studenți, cercetători, profesioniști și pasionați de tehnologie, într-un univers în care mecanica, electronica, programarea și inteligența artificială se transformă în roboți capabili să concureze, să rezolve provocări și să surprindă publicul’, informează organizatorii.

Unul dintre punctele centrale ale festivalului este RoboChallenge, competiția internațională de robotică ajunsă la ediția a XVII-a, care, de-a lungul anilor, a transformat ROBOFEST într-un reper pentru comunitatea internațională de robotică.

La ediția din 2025, evenimentul a reunit peste 1.200 de participanți din aproximativ 30 de țări, sute de echipe și roboți construiți de elevi, studenți și cercetători. Competițiile au pus la încercare cunoștințele de electronică, mecanică și programare, de la dueluri de tip sumo, cu roboți autonomi, până la roboți umanoizi și probe care au testat creativitatea concurenților.

Ediția din 2026 va alinia la start peste 260 de echipe cu peste 1.500 de participanți din 34 de țări, iar cei peste 1.300 de roboți se vor înfrunta în 20 de probe consacrate și încă două probe noi, în cele două zile de competiție.

La ediția din 2026, publicul va putea descoperi roboți aflați în competiție, demonstrații tehnologice și proiecte dezvoltate de tineri, dar și aplicații care arată cum se schimbă lumea în jurul nostru prin robotică și inteligență artificială.

ROBOFEST este organizat de Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, în cadrul inițiativelor prin care instituția promovează știința, inovația și educația tehnologică.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *