Autoritățile de la Londra ar trebui să se concentreze pe ideea de blocare a accesului tinerilor sub 16 ani doar la aplicații social media „nesigure” sau care conțin elemente „riscante”, îndeamnă un grup de organizații neguvernamentale care militează pentru protecția copilului, citate de The Guardian. Acestea susțin ideea unei interdicții limitate sau țintite în locul unor restricții generalizate pentru rețelele sociale, după modelul australian.
Trei asociații – Societatea Națională pentru Prevenirea Cruzimii față de Copii (NSPCC), una dintre principalele organizații active în acest domeniu, alături de Molly Rose Foundation și organizația Smartphone Free Childhood – spun că ținta măsurilor luate în considerare de autoritățile britanice ar trebui să fie elementele riscante care sunt puse la dispoziția adolescenților de platformele social media. Printre acestea – derularea infinită în „feed”, mesajele care dispar sau notificările de tip push.
- Aceeași organizații cer, în apelul lor către premierul Keir Starmer, ca guvernul să impună platformelor de tehnologie să îndeplinească o serie de standarde de siguranță, dacă vor să rămână accesibile pentru minorii cu vârste de sub 16 ani. Ele susțin că o dezbatere de tipul „interzicem/nu interzicem” accesul copiilor la social media este prea simplistă pentru o problemă complexă și că soluție ar fi ca platformele să fie puse să demonstreze, efectiv, că ceea ce oferă este sigur.
Potrivit sursei citate, apelul menționează necesitatea ca aplicațiile să treacă de un filtru de autorizare înainte să fie accesibile pentru copiii sub 16 ani, iar noile elemente pe care le introduc să fie supuse unor verificări înaintea lansării.
The Guardian notează că scrisoarea către Starmer vine cu o săptămână înainte să se încheie consultarea declanșată de guvern cu privire la măsurile de siguranță online necesare în cazul social media, posibila interdicție pentru accesul copiilor sub 16 ani fiind una dintre opțiunile luate în considerare.
Foto: © Michele Ursi | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.