Premierul Nicolae Ciucă: Există, din păcate, o stare prin care începerea anului de învățământ ne ia prin surprindere / Termen 15 septembrie pentru rezolvarea chestiunilor legate de manuale și de transportul elevilor

Foto: Captură Facebook.com - Guvernul României

“Am stabilit ieri ca ministerul Educației împreună cu președinții Consiliilor Județene să avem o soluție până la 15 septembrie” în chestiunea manualelor școlare și în cea a transportului elevilor, a declarat premierul Nicolae Ciucă marți dimineață, la începutul unei videoconferințe cu prefecții și cu reprezentanții inspectoratelor școlare județene, pe tema începutului de an școlar. El a apreciat, cu această ocazie, că “există, din păcate, o stare prin care începerea anului de învățământ ne ia prin surprindere”.

În cuvântul introductiv, el a spus că “sperăm să nu fie chiar pe ultima sută de metri și să putem să identificăm soluțiile și modul în care putem să sprijinim începerea, debutul anului școlar” pe 5 septembrie. Și a insistat pe chestiunea școlilor care au în continuare toaleta în curte, cerând “un plan pe care să îl aprobăm până la începutul anului viitor, astfel încât, în momentul în care pot să înceapă lucrările, ele să se deruleze”.

Premierul a oferit sumar cifre privind începerea anului școlar: sunt 2.940.000 de elevi, preșcolari și antepreșcolari în “aproximativ 17.872 de unități de învățământ”, iar “gradul de încadrare” este în acest moment de 96%, “urmând ca în perioada imediat următoare să aibă loc activitățile pentru ocuparea și celorlalte funcții”.

Nicolae Ciucă, principalele declarații:

Citește și:
Estimez că în următorii doi ani, maximum 3 ani, în România nu va mai exista nici o școală care să aibă un grup sanitar neconform, spune ministrul Educației / Sorin Cîmpeanu dă vina pe autoritățile locale care nu folosesc banii alocați de Guvern pentru a face toalete în școli
Peste 3% din școli și grădinițe nu au autorizație DSP, spune ministrul Educație cu 5 zile înainte de începerea cursurilor
Aproape 4.000 de școli din România funcționează fără autorizație de securitate la incendiu, anunță ministrul Lucian Bode: „Ne confruntăm cu o problematică sensibilă reprezentată de securitatea la incendiu a clădirilor în care funcționează unitățile școlare”
Peste 370 de școli și grădinițe sunt în reabilitare, potrivit ministrului Educației, cu 5 zile înainte de debutul școlii: „Aparent, aceasta ar putea să fie o veste rea. Practic, eu o consider o veste foarte bună”
Exit mobile version