Peste 3% din școli și grădinițe nu au autorizație DSP, spune ministrul Educație cu 5 zile înainte de începerea cursurilor

296 de vizualizări
Foto: © Elena Koleva | Dreamstime.com
Peste 3% din unitățile de învățământ preuniversitar nu au încă autorizație DSP (Direcția de Sănătate Publică – n. red.), după cum a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, în cadrul videoconferinței cu prefecții și cu reprezentanții Inspectoratelor Școlare Județene, cu 5 zile înainte de începerea anului școlar 2022-2023.

„Există 3.3% din numărul total de unități de învățământ preuniversitar care nu au încă autorizațiile DSP, dar se lucrează pentru compensarea aspectelor semnalate de DPS, pentru ca aceste unități de învățământ să obțină autorizația sanitară până la data de 5 septembrie”, a spus acesta.

În cadrul videoconferinței a participat și premierul Nicolae Ciucă. Prim-ministrul a spus că „discutăm de aproximativ 17.872 de unități de învățământ”.

Cîmpeanu a vorbit și despre situația toaletelor neconforme. El a spus că „în acest an vom rămâne cu 100 de școli”, „dacă autoritățile locale folosesc bugetele pe care le-am alocat”: „Un alt capitol ar fi acela de care deja s-a făcut vorbire, toaletele în curte. Dacă autoritățile locale folosesc bugetele pe care le-am alocat, din bugetul Ministerului Educației, am avut această linie bugetară, în acest an vom rămâne cu 100 de școli. Aș vrea să vă spun că în urmă cu 3-4 ani aveam mult peste 2.000 de școli cu grupuri sanitare neconforme. În momentul de față, dacă sub această condiție, și o spun cu maximă onestitate, anul trecut două treimi din bugetul pe care ministerul Educației l-a avut această linie, conformarea toaletelor, s-a întors la bugetul de stat. Ele au fost la autoritățile locale și n-au putut să fie folosite. În opinia mea, e greu de înțeles acest lucru (…)”.

Foto: © Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Daniel David: Consumul de droguri este la niveluri foarte ridicate. Școala nu poate să țină locul părinților / Mesaj și pentru profesori: Sentimentul meu este că, deși avem proceduri, încă ele nu sunt implementate, rămân uneori forme fără fond

Ministrul Educației, Daniel David, avertizează că școala nu poate înlocui rolul părinților în prevenirea consumului de droguri în rândul adolescenților. Într-o intervenție la Antena 3, oficialul a declarat că, deși…
Vezi articolul

Câștigătorul licitației pentru Biblioteca școlară virtuală, proiect în valoare de 40 de milioane de euro, ar urma să fie anunțat luni, potrivit lui Gheorghe Dinu, șeful ARNIEC / Ministrul declarase că pe 1 noiembrie se va finaliza licitația

Firma care va realiza Biblioteca școlară virtuală ar urma să fie anunțată luni de către Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP), a precizat pentru Edupedu.ro Gheorghe Dinu, managerul general al…
Vezi articolul