Premiul Nobel pentru Medicină 2019 a fost câștigat de cercetătorii William G. Kaelin Jr, Sir Peter J. Ratcliffe și Gregg L. Semenza, pentru descoperirile despre adaptarea celulelor la concentraţia de oxigen

Foto: www.nobelprize.org

Premiul Nobel pentru Medicină 2019 a fost acordat cercetătorilor William G. Kaelin Jr (profesor la Harvard), Sir Peter J. Ratcliffe (Oxford) şi Gregg L. Semenza (Johns Hopkins University), a anunțat în această dimineață Comitetul Nobel reunit la sediul Institutului Karolinska din Stockholm. Cei trei au câștigat Nobelul pentru Medicină “pentru descoperirile lor despre cum simt celulele şi cum se adaptează la concentraţia de oxigen”, transmite News.ro.

Comitetul Nobel a anunțat că cei trei cercetători “au identificat sistemul molecular care reglează activitatea genelor ca răspuns la diferite niveluri ale oxigenului“. Vezi aici mai multe informații despre cercetările pentru care a fost acordat anul acesta Nobelul pentru Medicină.

Modul în care celulele se adaptează la modificarea nivelurilor de oxigen a fost multă vreme un mister, iar Premiul Nobel pentru Medicină din acest an recompensează studiul care dezvăluie mecanismele moleculare care stau la baza modului în care celulele se adaptează la variaţiile cantităţii de oxigen disponibil, scrie Agerpres.

Descoperirile laureaţilor din acest an deschid calea către noi strategii de combatere a anemiei, cancerului și a multor alte boli, notează agenția de presă.

William G. Kaelin jr. este cercetător american, profesor de medicină la Universitatea Harvard.

Sir Peter J. Ratcliffe este cercetător britanic, profesor la Universitatea Oxford.

Gregg L. Semenza este cercetător american, profesor la Johns Hopkins University.

Comitetul Nobel va anunța marţi, 8 octombrie, Premiul Nobel pentru Fizică, miercuri 9 octombrie Premiul Nobel pentru Chimie, joi 10 octombrie Premiul Nobel pentru Literatură și vineri 11 octombrie Premiul Nobel pentru Pace. Premiul Riksbank Sveriges în Ştiinţe Economice, acordat în memoria lui Alfred Nobel, va fi anunţat la 14 octombrie.

Anul trecut, Nobelul pentru Medicină 2018  a fost câștigat de doi cercetători care au descoperit o nouă terapie de tratare a cancerului. Cercetătorii James P. Allison şi Tasuku Honjo au câştigat premiul Nobel pentru Medicină în 2018 “pentru descoperirea terapiei în cancer prin inhibarea reglării imune negative”.

Între 1901 şi 2018, au fost acordate 109 distincţii Nobel pentru Medicină, scrie News.ro. Agenția de presă relatează că, până în prezent, 12 femei au primit Nobelul, iar cel mai tânăr laureat – Frederick G. Banting -, premiat pentru descoperirea insulinei, avea 32 de ani la momentul decernării premiului, în 1923. Cel mai vârstnic laureat al Nobelului pentru Medicină, Peyton Rous, avea vârsta de 87 de ani, în 1966, când a primit distincţia pentru descoperirea oncovirusurilor.

În urmă cu un an, laureații premiilor Nobel au primit 9 milioane de coroane suedeze (873.000 de euro) – sumă împărţită dacă există mai mulţi câștigători ai unui singur premiu.

 

 

 

Exit mobile version