Președintele Iohannis, la ONU: Educația constituie o prioritate de top pentru România

Foto: presidency.ro

Educația constituie o prioritate de top pentru România și o investiție strategică în viitorul nostru, a declarat președintele Klaus Iohannis în cadrul dezbaterilor generale ale celei de-a 77-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite.

Șeful statului a spus, între altele, că “provocările cu care ne confruntăm în prezent, precum impactul schimbărilor climatice și pierderea biodiversității, insecuritatea energetică, lipsa accesului la alimente și educație și inechitățile sociale, devin din ce în ce mai grave”.

Și a susținut că “educația constituie o prioritate de top pentru România și o investiție strategică în viitorul nostru. Prin urmare, privim cu speranță către Summitul Viitorului, care va avea loc în 2024”.

Din discursul președintelui Klaus Iohannis la ONU (integral aici):

„Provocările cu care ne confruntăm în prezent, precum impactul schimbărilor climatice și pierderea biodiversității, insecuritatea energetică, lipsa accesului la alimente și educație și inechitățile sociale, devin din ce în ce mai grave. Acestea necesită răspunsuri și soluții, pe care cetățenii noștri le solicită pe bună dreptate. Pentru toate aceste probleme, acțiunea comună reprezintă singura cale de a avansa.

Securitatea energetică este o preocupare globală, care necesită soluții comune și acțiune responsabilă. Trebuie să combatem utilizarea energiei ca instrument de șantaj. Securitatea energetică necesită  investiții strategice în surse regenerabile, în energie nucleară – cu implementarea unor proiecte de viitor, precum reactoarele modulare de mici dimensiuni – sau în hidrogen. De asemenea, necesită prețuri pentru energie care să fie accesibile cetățenilor noștri.

Asigurarea securității energetice este strâns corelată cu tranziția verde, pentru  economii reziliente și neutre din punct de vedere climatic.

Legătura dintre schimbările climatice și pace și securitate ar trebui să fie mai proeminentă în cadrul discuțiilor noastre, inclusiv la nivelul Consiliului de Securitate.

În pofida eforturilor noastre, nu am reușit să depășim criza triplă a schimbărilor climatice, a poluării și a pierderii biodiversității. Toate eforturile noastre la nivelul Uniunii Europene și în coordonare cu partenerii internaționali au scopul de a identifica și implementa cele mai bune soluții la aceste probleme grave. 

Peste două luni ne vom întâlni în Egipt pentru COP27, unde vor fi necesare angajamente suplimentare pentru atingerea neutralității climatice, alături de implementarea deciziilor deja anunțate. Timpul trece, iar planeta noastră nu mai poate aștepta.

Creșterea gradului de conștientizare, educarea generațiilor viitoare cu privire la protecția mediului și combaterea schimbărilor climatice sunt de importanță majoră și reprezintă subiecte foarte importante pentru mine.

Educația constituie o prioritate de top pentru România și o investiție strategică în viitorul nostru. Prin urmare, privim cu speranță către Summitul Viitorului, care va avea loc în 2024.”

Exit mobile version