Președintele Klaus Iohannis către un grup de elevi de la liceul Brukental, după ce a făcut o poză cu ei: “Vedeți, până și greva are ceva avantaje”

Sursa: Captură Digi 24

Președintele Klaus Iohannis, aflat în vizită la Colegiul Brukental din Sibiu, împreună cu omologul său german, Frank-Walter Steinmeier care se află în vizită în Sibiu, le-a spus unor elevi, după ce a făcut o poză oficială cu ei: “Vedeți, până și greva are ceva avantaje”. Gestul vine în plină grevă generală a profesorilor din toată țara din școli și grădinițe, a unui protest de amploare la care au participat peste 15.000 de profesori, personal din învățământ, părinți și elevi, și a unui marș care se desfășoară joi în București.

Președintele Klaus Iohannis, aflat în vizită oficială la Sibiu, împreună cu omologul său, Frank-Walter Steinmeier, la Colegiul Brukenthal, a făcut o poză oficială cu un grup de elevi aflat în fața liceului împreună cu Carmen Iohannis, profesoară la Colegiul Brukental. În poză apar elevii, cei doi președinți de stat și soția lui Klaus Iohannis.

După ce a fost făcută poza, președintele s-a adresat elevilor: “Vedeți, până și greva are ceva avantaje”.

Amintim, soția președintelui este printre cei 18 profesori de la Colegiul ”Gheorghe Lazăr” care nu face grevă și care a ieșit în fața liceului cu grupul de elevi pentru a face poză cu președinții. Ea a precizat despre greva generală și protestul profesorilor, zâmbind: ”Nu am venit aici să discutăm evenimente politice”.

Totuși, câțiva profesori protestează în Sibiu, în timp ce familia Iohannis se pregătește să viziteze Colegiul Brukenthal, unde preda fizică președintele Iohannis. Pe tricoul unui protestatar, profesor de Istorie la Colegiul Național ”Octavian Goga”, un liceu de top din Sibiu, scrie ”NU vă vedem din Sibiu”, cu aluzie la absența protestatarilor de altădată, scrie G4Media.ro.

”Am mai avut câțiva colegi de la Goga, dar și de la alte licee. Asumarea e un lucru greu în țara asta. Un fief electoral al președintelui și capacitatea de reacție e mai redusă. Situația în cancelarie e foarte încărcată. Cât e cazul, mergem până la capăt. Starea de spirit spre deznodământul ăsta merge. L-au reabilitat pe Ceaușescu cu ”mai dăm 100 de lei”, a declarat unul dintre protestatari, cel pe tricoul căruia scrie ”Nu vă vedem din Sibiu”.

De remarcat, la protestul din Capitală, la care au participat peste 15.000 de persoane, o prefesoară i-a transmis un mesaj direct președintelui: “Scham! (Rușine!)”. Mesajul îl poartă o profesoară care spune că predă la Liceul Miguel de Cervantes și care explică pentru Edupedu.ro că aceasta este ceea ce dorește s-i transmită președintelui Klaus Iohannis “în limba lui maternă, poate în felul acesta înțelege”.

Citește și:
LIVE VIDEO FOTO Mitingul de proporții al profesorilor, din Piața Victoriei, a adunat deja peste 15.000 de protestatari / Manifestanții au plecat în marș pe Calea Victoriei / “Școala de azi este România de mâine” / “Învățământul te-a făcut om mare”, printre mesajele profesorilor
FOTO VIDEO Elevi și copii au venit la protest pentru a-și susține profesorii, iar mai mulți copii au ieșit din parcuri, pe Calea Victoriei, să îi salute pe profesorii plecați în marș: Elevii sunt cu voi!” / „Vrem majorări!” / „Luptăm pentru dreptate”
“No brain, no future”. Mesajul unei profesoare participante la protest, pentru elevii ei: Sper că ai noștri copii vor realiza că trebuie să lupte pentru drepturile lor, eu lupt în primul rând pentru ei
Profesoara Carmen Iohannis, care nu face grevă, a așteptat cu elevii în fața Colegiului Național Brukenthal delegațiile care vizitează Sibiul pentru a face o poză cu președinții Germaniei și României: ”Nu am venit aici să discutăm evenimente politice”
Președinții Iohannis și Steinmeier vizitează Colegiul Național Brukenthal din Sibiu, unde Iohannis are blocat un post de profesor din anul 2000 / În plină grevă a profesorilor, copiii au fost aduși de acasă special pentru eveniment
Câțiva profesori protestează în Sibiu, în timp ce familia Iohannis se pregătește să viziteze Colegiul Brukenthal / Pe tricoul unui protestatar scrie ”Nu vă vedem din Sibiu”, cu aluzie la absența protestatarilor de altădată
Mărturiile profesorilor de la protestul din fața Guvernului: „Situația învățământului a degenerat, nu este doar despre bani” / „Sunt aici pentru a-mi putea privi elevii în ochi și atunci când le vorbesc despre 1 decembrie, despre eroi naționali, când le predau orele de istorie, să simtă pasiunea și că eu nu aduc doar vorbe goale”
BREAKING Sindicatele din Educație refuză oferta Guvernului: Acțiunea de protest va continua, anunță liderul sindical Marius Nistor / Hăncescu: Guvernul trebuie să răspundă în fața elevilor și părinților pentru ceea ce urmează
Gest sfidător al Guvernului Ciucă. Dan Cărbunaru a prezentat astăzi aceeași ofertă de aseară, în timp ce mii de profesori protestau în stradă, respingând-o: Salariile profesorilor vor crește doar când este definitivată legea salarizării
Exit mobile version