Prima bursă din sud-estul Europei acordată unui refugiat, la Universitatea de Vest din Timișoara

Marilen Pirtea / Foto: Facebook.com

Prima bursă din sud-estul Europei pentru un refugiat a fost acordată de Universitatea de Vest din Timișoara. Rectorul Marilen Pirtea și reprezentantul special al UNCHR în România, Nisreen Rubain, au semnat, vineri, un protocol care vizează susţinerea în parteneriat a proiectelor celor două instituţii, prima beneficiară fiind o tânără din Afganistan care va primi o bursă de la universitatea timişoreană, unde este studentă în anul III, la Informatică. Bursa înseamnă cazare gratuită şi o bursă de 600 de lei lunar din veniturile universității, transmite Agerpres.

Basim Farishto, tânăra bursieră refugiată, a declarat, pentru Agerpres că a “venit aici în urmă cu cinci ani, am început studiile la Informatică, dar am fost nevoită să le întrerup un an, pentru că situaţia materială ne-a fost foarte grea şi trebuia să-mi caut ceva de lucru ca să o întreţin. Am lucrat orice. Între timp m-am căsătorit, vom vedea cum ne vom descurca (financiar, n.r.). Cel mai greu mi-a fost să învăţ limba română. E grea. După terminarea studiilor mi-aş dori să devin programator“.

Tânăra refugiată a povestit că “în Afganistan erau condiţii grele” și a venit în România, unde erau deja mama şi bunica ei, iar pe cei doi fraţi mai mici, care sunt şi ei în Timişoara, ar dori să-i atragă tot spre studii universitare la UVT, relatează agenția de presă.

Este un eveniment foarte important pentru UVT şi pentru Timişoara. Înregistrăm o premieră naţională şi chiar din sud-estul Europei. Este un acord de colaborare prin care vom oferi o bursă unui refugiat ales de UNCHR, care a optat pentru UVT. Noi am pus la dispoziţie două burse, dar până acum a fost selectat un singur student. Bursa înseamnă cazare gratuită o cameră integrală pentru studentă şi soţul ei (care nu este student, n.r.) într-un cămin studenţesc şi o bursă din veniturile proprii ale UVT, echivalentul unei burse sociale de 600 de lei lunar. De asemenea, vom ajuta studenta de ceea ce va mai fi nevoie pe parcursul anului universitar“, a declarat rectorul Marilen Pirtea, în conferinţa de presă, potrivit agenției de presă.

Pirtea a afirmat că speră ca acest exemplu să fie urmat de celelalte universităţi din România, pentru a da o şansă unor studenţi care vin în România, din anumite zone în care contextul economico-social nu permite în acest moment urmarea studiilor acolo.

Nisreen Rubain, reprezentanta Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNCHR) în România, a explicat că “puteau să se înscrie în acest program şi elevi, viitori studenţi care aveau liceul terminat şi, conform acordului, ei trebuia să deţină statutul de refugiat în România“. UVT a avut în anul universitar precedent 11 studenţi cu statut de refugiat, din Afganistan, Irak, Siria şi Nigeria, cărora li s-au adăugat alţii cinci după admiterea din acest an.

 

Exit mobile version