Probleme mari cu vaccinarea împotriva Covid-19 a profesorilor din Bulgaria, țara cu cea mai scăzută rată de vaccinare din Europa

Sofia, Bulgaria / Foto: © Tigger76 - Dreamstime.com

În Bulgaria, țara europeană cu cea mai scăzută rată de vaccinare împotriva Covid-19, rata de vaccinării profesorilor, ca și cea a medicilor, este foarte scăzută, a avertizat săptămâna trecută o consilieră a ministerului Sănătății. Aceasta se așteaptă la o creștere a vaccinării în toamnă. Dar, în cazul profesorilor, date recente indică o rezistență mare în rândul acestora față de opțiunea vaccinării.

În privința vaccinării profesorilor, Mira Kojuharova, consilieră a ministrului Sănătății, citată de Sofia News Agency, a spus săptămâna trecută că procentul celor vaccinați este scăzut, în condițiile în care și cel al medicilor este “rușinos” de scăzut. Ea a precizat că se poate vorbi, la nivel național, de doar câteva școli și grădinițe în care aproape toate cadrele didactice și toți angajații s-au vaccinat.

Oficialitatea citată a arătat că autoritățile medicale se așteaptă la un val de infectări cu varianta Delta a virusului în septembrie, dar și ca interesul pentru vaccinare să crească la toamnă, așa cum se întâmplă în cazul epidemiilor de gripă.

La începutul lunii iulie, Sofia News Agency scria că în doar 4% dintre școlile Bulgariei și în doar 3% dintre grădinițe personalul s-a vaccinat într-o proporție de peste 70%, conform unui studiu realizat de Ministerul Educației și Științei. Și aceasta, deși vaccinarea personalului școlar este considerată o condiție-cheie pentru buna desfășurare a orelor în următorul an școlar. Potrivit sursei citate, 45% dintre profesori nu doreau să se vaccineze împotriva Covid-19.

Foto: 126289080 © Tigger76Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version