Profesoara Anca Florea acuză că neregulile semnalate la școala în care predă nu au fost cercetate de inspectorat și Ministerul Educației: Instituțiile au acceptat răspunsurile directorului fără să verifice documentele

Foto: captură Media HDu

Instituțiile de control din educație ar fi validat în mod repetat explicațiile directorului unei școli fără să verifice efectiv faptele semnalate, susține profesoara Anca Florea, fostă directoare adjunctă a Colegiului Național „B. P. Hasdeu” din Buzău, într-un text publicat pe Facebook. Aceasta critică modul în care funcționează controlul administrativ în învățământ și afirmă că schimbarea persoanelor aflate la conducerea instituțiilor nu a dus și la schimbarea practicilor. „Greșelile s-au multiplicat, cercetarea nu s-a realizat, asumarea n-a existat”, scrie profesoara, care cere Ministerului Educației să verifice documentele existente și să explice de ce inspectoratul școlar nu ar fi cercetat sesizările primite.

„Dominoul politic schimbă personajele, dar cine schimbă practicile instituționale?”, întreabă public profesoara Anca Florea care critică ceea ce consideră a fi o practică de validare a răspunsurilor transmise de instituțiile subordonate, fără verificarea independentă a informațiilor.

Profesoara susține că a semnalat în repetate rânduri probleme din instituția în care lucrează, dar că demersurile sale nu au fost urmate de verificări efective.

„Am așteptat foarte mult timp ca instituția în care lucrez, dar și instituțiile ierarhic superioare să evalueze, să cerceteze, să-și asume consecințele propriilor decizii, în limita firească a atribuțiilor pe care le au. Rezultatul? Greșelile s-au multiplicat, cercetarea nu s-a realizat, asumarea n-a existat”, afirmă Anca Florea.

„Fiecare a ajuns să valideze ceea ce a declarat, sub semnătură, directorul școlii”

Profesoara descrie un mecanism prin care, potrivit experienței sale, instituțiile ierarhic superioare nu ar fi analizat independent situațiile sesizate, ci s-ar fi limitat la preluarea explicațiilor conducerii școlii.

„Care a fost mecanismul exersat? Nicio instituție ierarhic superioară nu a vrut să «deconspire», limitându-se la preluarea unui răspuns transmis de instituția ierarhic inferioară. Care au fost consecințele? În mod recurent, s-a ajuns ca fiecare să valideze, în absența oricărei minime cercetări – evaluări, ceea ce a declarat, sub semnătură, directorul școlii în care lucrez, indiferent dacă răspunsul era lacunar sau nu, dacă evita sau nu însăși problema pusă în discuție”, scrie Anca Florea.

Fosta directoare adjunctă nu detaliază în această postare documentele sau situațiile concrete la care face referire, dar afirmă că acestea pot fi verificate de autorități.

Ea susține că schimbările de conducere din instituțiile publice nu au fost suficiente pentru a corecta practicile administrative pe care le critică.

„Experimentez de ceva timp realități despre care am vorbit public de foarte multe ori, așteptând, cu o oarecare naivitate, ca diferitele schimbări ale unor «actori publici» să reducă ceva din ceea ce înseamnă lipsă de asumare a consecințelor propriilor incompetențe profesionale și/sau manageriale.”

Anca Florea cere Ministerului Educației să verifice documentele: „De ce inspectoratul școlar nu cercetează efectiv faptele?”

Profesoara afirmă că a urmărit declarațiile recente ale conducerii Ministerului Educației și că a regăsit în acestea principii pe care le-a susținut public în ultimii ani. Cu toate acestea, consideră că nu au fost adoptate măsuri concrete pentru corectarea problemelor pe care le-a semnalat.

„Recunosc faptul că până acum n-am identificat măsuri concrete, adoptate pentru a preveni sau pentru a elimina «blocarea în proiect» a unui management total disfuncțional, cuvântul «disfuncțional» fiind, în acest context, doar un eufemism”, afirmă Anca Florea.

Aceasta precizează că evaluarea sa privește situațiile pe care le cunoaște direct din instituția în care lucrează.

„Personal, aștept ca faptele să fie cercetate pe baza documentelor existente. În caz contrar, cred că ministerul va avea o sarcină foarte grea. Va trebui să menționeze clar de ce, în condițiile actualei legislații, directorul unei școli nu este obligat să spună adevărul, de ce inspectoratul școlar nu cercetează efectiv faptele, de ce ministerul nu controlează activitatea inspectoratului școlar, deși i-a fost solicitat acest lucru.”

Profesoara critică și situațiile în care instituțiile ar interveni numai după ce un subiect ajunge în atenția publicului sau este analizat de instanțele de judecată.

„Nu cred că un subiect trebuie să devină de interes pentru o instituție numai după ce apare în spațiul public sau, și mai grav, după ce o instanță de judecată s-a pronunțat la un anumit moment.”

„La un rezultat corect trebuie să se ajungă printr-un proces corect”

În argumentația sa, Anca Florea invocă principiul justiției procedurale, potrivit căruia legitimitatea unei decizii depinde nu doar de rezultatul acesteia, ci și de corectitudinea procesului prin care a fost adoptată.

„Este o minimă așteptare pe care o avem: o decizie este corectă și legitimă atunci când a fost adoptată printr-o procedură echitabilă, imparțială, transparentă și, mai ales, respectată de către toți actorii sociali”, explică profesoara.

Aceasta face referire la cercetările psihologului social Tom Tyler, care arată că oamenii sunt mai dispuși să accepte inclusiv decizii nefavorabile atunci când consideră că procedurile utilizate au fost corecte.

„Este absolut necesar ca la un rezultat corect să se ajungă printr-un proces corect. În caz contrar, ajungem la ilegalitate, la imoralitate, la iresponsabilitate personală și/sau instituțională”, scrie Anca Florea.

Anca Florea a criticat anterior modul în care sunt evaluați și controlați directorii de școli

Anca Florea a criticat în repetate rânduri, în declarații prezentate de Edupedu.ro, modul în care funcționează managementul școlar și controlul exercitat de inspectoratele școlare. Fosta directoare adjunctă a Colegiului Național „B. P. Hasdeu” din Buzău a susținut anterior că unele inspectorate acoperă greșelile directorilor și că persoanele care au condus educația în ultimii ani nu își asumă consecințele propriilor decizii. Profesoara a atras atenția și asupra situațiilor în care directori care ar fi încălcat legea primesc calificativul „Foarte bine”, cerând depolitizarea funcțiilor de conducere. Recent, aceasta a pus sub semnul întrebării și relevanța probelor de la concursul de directori din 2026, susținând că testul de competențe a fost „mai degrabă o cursă contracronometru”, în timp ce proba de legislație, la care 700 de candidați au obținut nota 10, riscă să nu asigure o departajare relevantă.

Reamintim că întreg concursul de directori a fost suspendat în județul Buzău printr-un anunț al inspectoarei generale școlare care deja a fost schimbată după schimbarea Guvernului. Asta dupa ce instanța a suspendat Consiliul de Administrație al ISJ Buzău și toate deciziile luate de acesta în perioada septembrie-octombrie 2026 până la soluționarea pe fond a cazului unei directoare schimbată din funcție din pix, cel mai probabil pe criterii politice, după cum nota Tribunalul Buzău.

Anca Florea a criticat anterior activitatea ISJ Buzău

Anca Florea a ocupat funcția de director adjunct al Colegiului Național „B. P. Hasdeu” din Buzău, în urma concursului din 2021. Din 1 septembrie 2026, funcția este ocupată prin detașare de profesoara Andreea Petroșel, fost inspector școlar și inspector școlar general adjunct.

Într-un răspuns transmis anterior Edupedu.ro, Inspectoratul Școlar Județean Buzău a susținut că Anca Florea nu a fost menținută în funcție deoarece nu și-a depus acordul scris pentru o nouă detașare. Profesoara a declarat însă pentru Edupedu.ro că nu a fost informată despre procedura și calendarul depunerii acordurilor și că ar fi dorit să își continue activitatea.

În aceeași corespondență, inspectorul școlar general Daniela Palcău la momentul respectiv a respins acuzațiile Ancăi Florea privind aplicarea arbitrară a legislației și existența unor practici administrative nelegale, apreciindu-le drept afirmații subiective, insuficient fundamentate factual și juridic.

„Sper ca actualii decidenți, pe diferite niveluri de responsabilitate instituțională, să fie identici cu sine, adică să acționeze în concordanță cu propriile declarații”, își încheie profesoara mesajul.

Exit mobile version