O profesoară care a dat și anul acesta proba scrisă de la concursul național de Titularizare, cu toate că a luat în anii trecuți nota peste 7, a declarat că este „un proces frustrant pentru cadrele didactice”. Aceasta a spus, pentru TVR Iași, că „este ușor descurajant faptul că nu sunt posturi pe perioadă nedeterminată”.
- Proba scrisă a concursului național de Titularizare a avut loc marți, 21 iulie, între orele 9 și 13, pentru aproape 37.400 de profesori și viitori profesori.
- Luni, Ministerul Educației anunța că 37.385 de profesori și viitoare cadre didactice vor susține proba scrisă de la concursul național de Titularizare 2026. Comparativ cu numărul celor de anul trecut, anul acesta se remarcă o scădere de aproape 6% în privința candidaților care vor susține proba scrisă. Anul trecut au fost 39.737 de candidaţi cu drept de participare la proba scrisă, conform datelor oficiale.
„Este, într-adevăr, un proces frustrant pentru cadrele didactice, mai ales că eu am avut notă de trecere de fiecare dată. Este ușor descurajant faptul că nu sunt posturi pe perioadă nedeterminată”, a spus un profesoară care a dat din nou proba scrisă a concursului de Titularizare, deși în anii trecuți a luat peste 7.
O altă profesoară din județul Iași în aceeași situație a precizat că iubirea pentru copii o ține în sistemul de învățământ:
„Dacă nu ar fi iubirea pentru copii și dacă nu aș simți iubirea copiilor față de mine, probabil că aș fi renunțat demult la acest sistem de învățământ.”
Antonina Bliorț, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Iași, a spus că la nivelul județului sunt 132 de posturi titularizabile și 1.526 de posturi pe perioadă determinată:
„Sunt 132 de posturi titularizabile. Ele sunt pentru o perioadă nedeterminată: 74 sunt în mediul urban și 58 sunt în mediul rural. Acestora li se adaugă cele 1.526 de posturi complete și incomplete, care sunt scoase la concurs pentru perioadă determinată.”
Ce este titularizarea?
Titularizarea este angajarea într-o școală, pe o perioadă nedeterminată. Pentru a se titulariza – deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată – candidații trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului.
- Aceasta este o condiție obligatorie, dar nu garantează și obținerea postului / catedrei de titular, adică pe perioadă nedeterminată.
Ce urmează după proba scrisă – calendar titularizare 2026
Primele rezultate vor fi afișate în data de 28 iulie, la sediile inspectoratelor şcolare şi pe site-ul dedicat. Contestaţiile se depun la sediile inspectoratelor şcolare judeţene sau prin mijloace electronice (conform modalităților comunicate public de fiecare inspectorat școlar) în data de 28 iulie, după afişarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv în data de 29 iulie, până la ora 12:00.
Rezultatele finale se afişează la sediile inspectoratelor şcolare judeţene şi online în data de 4 august.
Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, se va realiza în ședințe publice organizate de inspectoratele şcolare în perioada 5 – 6 august.
Informații de context
Pe 24 ianuarie 2025, un grup de profesori suplinitori a transmis o scrisoare deschisă către ministrul Educației, Daniel David, în care își exprimă nemulțumirile legate de organizarea actuală a examenului de titularizare. În scrisoare, document obținut de Edupedu.ro, aceștia semnalează că, anual, zeci de mii de suplinitori sunt obligați să susțină acest concurs, indiferent de rezultatele obținute anterior, ceea ce contribuie la instabilitate profesională și afectează calitatea actului educațional.
Pe 25 august 2024, un grup de profesori suplinitori au trimis o scrisoare către ministra Educației de atunci, Ligia Deca, cerând să nu susțină din nou concursul de Titularizare odată ce au obținut note peste 7. Textul a fost transmis și redacției Edupedu.ro. Profesorii semnatari ai scrisorii acuză și că nu sunt posturi din cauză că profesorii titularii primesc ore suplimentare în regimul „plata cu ora”.
În scrisoarea adresată Ligiei Deca, profesorii subliniază în repetate rânduri că speră că nu va fi un demers „ignorat și de această dată”. Scrisoarea vine după un text asemănător al „grupului de profesori suplinitori” despre care Edupedu.ro a scris pe 12 august 2024, după o petiție online Declic de la finalul lunii iulie semnată de peste 6.000 de persoane și mai multe memorii ale profesorilor angajați pe durata viabilității postului.
La mijlocul lunii iunie 2024, Edupedu.ro a scris despre ministerul Educației care nu le dă nicio soluție profesorilor pentru titularizarea fără examen cerută de peste 1.000 de profesori suplinitori pe posturi cu viabilitate până în 4 ani. Potrivit unui răspuns semnat de secretarul de stat Sorin Ion pentru învățământul preuniversitar, pentru memoriile mai multor profesori, instituția nu a găsit vreo soluție pentru cererea cadrelor didactice și care „să nu contravină ordinii normative constituționale”.
- Asta după ce Edupedu.ro a scris pe 30 aprilie anul trecut despre faptul că profesorii angajați pe posturi cu viabilitate pot fi titularizați pe acestea dacă le obțin prin concurs în același an și au propunerea scrisă a Consiliului de Administrație (CA) al școlii că postul respectiv poate fi ocupat pe perioadă nedeterminată.
- Cu alte cuvinte – prin modalitatea deja prevăzută de lege, după cum se arată în explicațiile secretarului de stat din Ministerul Educației Sorin Ion (PNL), trimise în Parlament la solicitarea senatoarelor Laura Georgescu și Liliana Sbîrnea (PSD).
- Ministerul Educației a răspuns senatoarelor la întrebările legate de situația celor peste 1.200 de profesori despre care a scris și Edupedu.ro. Aceștia au cerut printr-un memoriu adresat Ministerului Educației titularizarea în Învățământ fără susținerea concursului la nesfârșit, dacă au fost angajați pe un post cu viabilitate și au nota peste 7.
