Reacțiile din mediul educațional continuă să apară după publicarea în dezbatere a noii programe de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a. Dana Papadima, profesor, editor de manuale, specialist în educație și director educațional al Avenor College, scrie într-o postare publică pe Facebook, despre „bubuiala” provocată de proiect și avertizează că documentul riscă să îndepărteze elevii de literatura română, să reactiveze reflexe naționaliste și să ignore complet competențele europene și nevoile reale ale adolescentului din 2025.
„Am lăsat câteva zile tampon (…) ca să nu dau glas intenției inițiale de bășcălie și sarcasm”, scrie ea, subliniind că reacția sa nu este una emoțională, ci vine „la rece”, din experiență profesională și din îngrijorarea privind direcția în care se îndreaptă predarea limbii române la liceu.
Dana Papadima rememorează felul rigid, exclusiv cronologic, în care se studia literatura în anii ’80 și atrage atenția că noua programă riscă să revină exact la acel model. „Ca orice vlăstar al anilor de final de comunism, am studiat la limba română la clasa a 9-a începuturile considerate relevante a ceea ce consensual considerăm a fi istoria literaturii române. N-am înțeles rostul acestor studii”, spune profesoara.
Revenirea la o logică strict diacronică, spune ea, riscă să reconstruiască exact tipul de raport problematic cu literatura pe care generațiile de atunci l-au experimentat: memorare mecanică, lipsă de sens și respingerea lecturii.
Autoarea explică din interiorul profesiei cum a evoluat predarea limbii române după anii ’90 și amintește rolul programelor tematice, modernizate: „Printr-o programă modernă, pe criterii tematice și printr-un manual jucăuș și nerușinat de modern, am smintit mințile tinerilor studioși care nu mai știu cum e cu ordinea cronologică a literaturii…”. Dar acele programe – criticabile sau nu – au creat generații de elevi care citesc, dezbat și înțeleg literatura, afirmă ea.
- Reamintim, programa școlară pentru clasa a IX-a la limba și literatura română, pusă în transparență, a stârnit critici în spațiul public: profesorul Liviu Papadima a recomandat „refacerea componentei de literatură, integral, profesorul Ștefan Baghiu, spune că noua programă de Limba română pentru clasa a IX-a: Este mai învechită decât cea din anii 1990.
- Vezi aici lista autorilor recomandați la clasa a IX-a de Ministerul Educației, prin noua programă de limba română 2026: Cronicarul Miron Costin cu Letopisețul de la Aron Vodă, „Predoslovie adecă voroava cătră cititoriul” sau Costache Negruzzi
- Noua programă școlară pentru materia Limba și literatura română la clasa a IX-a, care ar trebui să fie aplicată în licee din anul școlar 2026–2027, a fost publicată marți seara, 25 noiembrie 2025, în dezbatere publică de către Ministerul Educației și Cercetării. Ar urma să se aplice pentru elevii care acum sunt în clasa a VIII-a.
Dana Papadima are o experiență pedagogică amplă, de la școli rurale din Covasna, la liceu pe curriculum britanic, de la gimnaziu bucureștean la universitate. Ea vede în noua programă un risc major de anacronism și de ruptură față de realitatea elevilor. „Acest clișeu iritant că elevul trebuie pus «cu burta pe carte», de parcă s-ar pregăti patru ani pentru o ilustră carieră de filolog… Nu cred că s-ar cuveni să o propunem drept model social”, scrie profesoara.
Aceasta îi descrie pe elevii actuali: „La limba română sunt vioi, curioși, citesc, dezbat, respectă. Cunosc sute de elevi care au cluburi de carte, întâlniri cu iluștri scriitori contemporani, participă la cenacluri și fac ficțiune”. De aceea, întreabă direct: „Programelor de dinainte li se datorează analfabetismul funcțional cu care ne înfierăm, mai nou, zilnic?”
Papadima pune și problema adaptării școlii la contextul intelectual și tehnologic actual, nu la unul imaginar sau trecut, la „nervozitatea AI-ului și capacitatea sa de penetrare în minți și conștiințe fără o pregătire precaută…”. Predarea limbii române trebuie, în opinia ei, să includă gândire critică, competențe media și capacitatea elevului de a înțelege și evalua informația, nu exclusiv istorie literară.
În reacția sa apar câteva semnale de alarmă:
- „Mii de profesori derutați caută în arhive manualele albastru și portocaliu pe care le-au călărit pe vremea lor.”
- „Mii de adolescenți se vor refugia mai abitir din ficțiunea literaturii în cea parșivă a TikTok-ului și influensărilor. Asta le dorim? Asta ne dorim?”
- „Folosiți spre inspirație modele de succes din țările nordice, Germania, Canada, cu scoruri exemplare la testările PISA, care nu sacralizează limba țării, ci o ajută să fie funcțională, expresivă.”
Dana Papadima cere, explicit, revenirea la „profilul absolventului” ca punct de plecare pentru orice reformă curriculară și la întrebarea fundamentală: ce ar trebui să știe și să poată face un tânăr român după patru ani de liceu?
Mesajul Danei Papadima este și un apel la echilibru și dezideologizare: „Cred că putem să mai măturăm din orgolii și vocație adamică și să ne gândim că, atâta cât a fost dat să fie, limba și literatura română e foarte frumoasă, pe bune! Faină. Cool”.
Dana Papadima este profesor de Limba și literatura română, specialist în educație, editor de manuale, doctor în filologie, cadru universitar, editor de conținut educațional și director educațional al Avenor College, cu peste 30 de ani de experiență în învățământul preuniversitar și universitar, în curriculum și în formarea profesorilor.
Redăm poziția integrală a Danei Papadima:
„Cică niște cronicari/Duceau lipsă de șalvari…
Am lăsat câteva zile tampon de la bubuiala cu propunerea (spre dezbatere?) noii programe de studiu al limbii române la clasa a 9-a. Am lăsat zilele astea ca să nu dau glas intenției inițiale de bășcălie și sarcasm care m-a tentat și am zis să încerc să-mi spun punctul de vedere mai „la rece”, nu în off-uri vindicative, ci din speranța că se mai poate, lucid, face ceva până a expune acest material drept parcurs de învățare către noile generații de liceeni ai secolului 21.
Ca orice vlăstar al anilor de final de comunism, am studiat la limba română la clasa a 9-a începuturile considerate relevante a ceea ce consensual considerăm a fi istoria literaturii române. Am avut la liceul Șaguna din Brașov un profesor căpos, nu lipsit de șarm, care ne-a obilgat să memorăm sute de rânduri din Scrisoarea lui Neacșu, Grigore Ureche, Istoria ieroglifică, Țiganiada, Neculce, naivii pre-romantici și tot așa. Mărturisesc că le țin minte și acuma. N-am înțeles rostul acestor studii, dar cine să fi chestionat în epoca cu pricina rostul acestui rost? Am făcut din pasiune facultatea de litere iar în anul I, am reluat, mai apăsat, studiul literaturii vechi. Eram tineri filologi, ceva ne adusese la facultatea aia, deci, până la clasici și moderni, a trebuit să înghițim și enumerarea titlurilor savante din Școala ardeleană (din care n-am citit un rând vreodată) și cancanurile cu iz de bârfotecă din cronicarii munteni. Literatura pașoptistă am înțeles-o și savurat-o doar decenii mai târziu, prin cărțile și studiile scrise de soțul meu, Liviu Papadima.
„Noua” programă, de prin anii 98/99 m-a găsit ca editor/producător de manuale la Humanitas Educațional unde, alături de un grup de autori dăruiți și încăpățânați s-au elaborat unele din cele mai bune materiale școlare ale epocii. Era o epocă în care, atât eu, cât și soțul meu am fost crucificați public pe la televiziuni și altele pentru că, printr-o programă modernă, pe criterii tematice și printr-un manual jucăuș și nerușinat de modern, am smintit mințile tinerilor studioși care nu mai știu cum e cu ordinea cronologică a literaturii și amestecă ludic criteriile de plăcere a lecturii cu cele de, scuzați, identitate națională.
Am o poate nedorit de vastă experiență de predare a limbii române: de la „doamna de română” la gimnaziu într-un sat secuiesc pierdut printre dealurile Covasnei, la „tovarășa” de la primar într-o școală mărginașă din București, de la studenții de la litere de la Ploiești, la copiii prinși într-o școală de creativitate marca Erudio. O dată cu intrarea mea la Avenor College, am predat (nefericit cuvânt) la gimnaziu și la liceul nostru 100% britanic, dar cu o programă de limba română care e urmărită consistent de la clasa a 9-a până la absolvire.
Nu vreau să mă iau de gât cu propunătorii noii programe și să le înțeleg resorturile: or fi îngrijorat sincere, or fi oedipian revanșarde, o fi doar un grup de sicofanți călcând apăsat pedala naționalismului acolo unde au simțit că bate vântul restaurației, e treaba lor. Sper totuși să se ajungă la un compromis acceptabil, dacă chiar ne pasă de:
- Limba și literatura română așa cum ne dorim să fie înțeleasă, cunoscută și, de ce nu, savurată de niște tineri de-abia scăpați de chingile absurdei evaluări naționale, încercând să înțeleagă ce e cu ei pe lume și ce vrea școala de la ei.
- Cele 8 competențe europene, asumate de țara noastră, punând mare accent pe dezvoltarea gândirii critice, a interculturalității, asimilarea culturii naționale în context universal.
- Nervozitatea AI-ului și capacitatea sa de penetrare în minți și conștiințe fără o pregătire precaută de a lua partea pozitivă din progres și a nu ne transforma în utilizatori subsumați inteligenței artificiale, fără discernământ.
- Acest clișeu iritant că elevul trebuie pus „cu burta pe carte”, de parcă s-ar pregăti pentru patru ani pentru o ilustră carieră de filolog pentru care face o repetiție de-a lungul liceului. Îmi ador specialitatea, dar nu cred că s-ar cuveni s-o propunem drept model social.
Lucrez de câțiva ani buni cu elevii mei de liceu. Îi așteaptă în fiecare an examene epuizante și, de la clasa a 9-a, o necontenită zbatere de a-și căuta cele mai potrivite cariere, acolo sau aici.
La limba română sunt vioi, curioși, citesc, dezbat, respectă. Apreciază valoarea, scriu cu aplecare, deși studiul în limba engleză le ocupă 95% din program. Cunosc sute de elevi de liceu care au cluburi de carte, întâlniri cu iluștri sciitori contemporani, participă la cenacluri onorabile și fac ficțiune. Programelor de dinainte li se datorează analfabetismul funcțional cu care ne înfierăm, mai nou, zilnic? Sunt perfect de acord că, de la finele anilor 90, programele de învățământ, toate, sunt moral învechite și chiar trebuie schimbate. În ce condiții însă? Avem un proiect, o viziune despre ce trebuie să știe, să facă și, mai ales, să fie elevii noștri după patru ani de studiu? O matrice culturală și valorică? Ne ajută venerabilii și onorabilii Budai Deleanu, Radu Ionescu și Lamartine la asta?
Are cineva impresia că elevii noștri sunt mai răsfățați decât am fost noi pentru că le și place și înțeleg ceea ce studiază?. A repudiat cineva cunoașterea cronologică, pe verticală a istoriei literaturii, dar poate atunci când interesul pentru carte și scriitor se va fi sedimentat?
Vă rog, întoarceți-vă la profilul absolventului de liceu românesc, la nevoile contemporaneității la ceea ce ar trebui să însemne obiectivele de studiu ale limbii noastre materne și eterne. Folosiți, spre inspirație, modele de succes din țările nordice, Germania, Canada, cu scoruri exemplare la testările Pisa, care nu sacralizează limba țării, ci o ajută să fie funcțională, expresivă, un veritabil instrument al adâncirii cognitive. Mii de profesori derutați căutând în arhive manualele albastru și portocaliu (nu prost scrise) pe care le-au călărit pe vremea lor. Mii de adolescenți care se vor refugia mai abitir din ficțiunea literaturii, în cea parșivă a tik-tok-ului și influensărilor. Asta le dorim? Asta ne dorim?
Cred că putem să mai măturăm din orgolii și vocație adamică și să ne gândim că, atâta cât a fost dat să fie, limba și literatura română e foarte frumoasă, pe bune! Faină. Cool.”