„După atâția ani de educație, constat ca Noica, că fiecare diriguitor al învățământului suferă de ce se cheamă vocație adamică. Eu sunt Adam și de acum din momentul zero, fără să țin cont de absolut nimic, creez ceva care mie mi se pare providențial”, a declarat Dana Papadima, profesoară de Limba și Literatura Română și director educațional la o școală particulară din București, la TVR Cultural, pe 25 aprilie 2023, în contextul schimbărilor legislative din educație.
„Suntem o societate care nu s-a închegat și care este profund dihotomică pe orice fel de subiect. Noi avem o problemă identitară, lucruri care țin de consistența acestei lumi nerezolvate, acest excepționalism care este când în zona sus, noi suntem cei mai grozavi, învățământul românesc, olimpicii, școala de altădată, dl. Trandafir sau noi suntem coada pământului, ultimul loc la PISA fără șanse, copii săraci, politicienii iresponsabili. Nu reușim să ne mai întâlnim pe niciun fel de palier”, susține Dana Papadima.
În același timp, este sceptică în ceea ce privește proiectul legii educației. „Vin înapoi notele, meditațiile, examenele. Succesul personal, succesul copilului la un examen, la un colegiu național sau la Oxford sunt insule”.
Intervenția profesoarei Dana Papadima la TVR Cultural:
„Pe de o parte, investiția în educație este o investiție pe termen lung, iar lumea pe care o trăim e o lume foarte grăbită, care așteaptă rezultate mâine, așa ca un business de dugheană. Ori lucrurile nu se întâmplă așa. Când vorbim de reforme structurale, de educație, în țări de care știm cu toții, acestea au durat 10, 20, 30 de ani. Pe de altă parte, educație un cuvânt mare și atunci toți ne pricepem. De la oameni revoltați la cozi, până la miniștri, la artiști, toată lumea știe ce e educație, știe să facă educație, are păreri despre educație, se referă la propria educație făcută acum 10, 20, 50 de ani și evident că în acest cor nu ne mai înțelegem.
Suntem o societate care nu s-a închegat și care este profund dihotomică pe orice fel de subiect. Noi avem o problemă identitară, lucruri care țin de consistența acestei lumi nerezolvate, acest excepționalism care este când în zona sus, noi suntem cei mai grozavi, învățământul românesc, olimpicii, școala de altădată, dl. Trandafir sau noi suntem coada pământului, ultimul loc la PISA fără șanse, copii săraci, politicienii iresponsabili. Nu reușim să ne mai întâlnim pe niciun fel de palier.
Probabil că aceste lucruri se puteau face în primii 10 ani, când era atât de mult haos, încât se puteau ordona la un moment dat pe un fir roșu. La ora asta, pot să vă spun după atâția ani de educație, constat ca Noica, că fiecare diriguitor al învățământului suferă de ce se cheamă vocație adamică. Vocația adamică înseamnă că eu sunt Adam și de acum din momentul zero, fără să țin cont de absolut nimic, creez ceva care mie mi se pare providențial. Nu mai vorbesc de providențialismul nostru.
Avem o lege, hai s-o vedem pe aia din 2011. Era chiar atât de proastă? A fost făcută harcea-parcea cred că cu sute de amendamente, de data asta de ordin politic, în așa fel încât în legea Funeriu au mai rămas două lucruri, clasa pregătitoare și camerele de filmat la bacalaureat. Bine că au rămas și acestea. Mai departe o desconsiderăm, venim cu legea asta uitând altceva, cândva, demult, pe vremea lui Băsescu s-a vorbit de acest pact pentru educație, care să plece de la câteva lucruri de ordin valoric, identitar, și structural și care să nu poată pune în discuție diferențieri structurale odată cu rotația sau rotirea politicienilor. O zi nu s-a întâmplat acest pact pentru educație. Era timp, era 2004-2005. Mai departe s-a făcut ceva la Cotroceni, grandilocvent, proiectul pentru România. Am citit câte ceva, vă rog să mă credeți, cred că era loc de mai bine. Da, și vin înapoi notele, meditațiile, examenele. Succesul personal, succesul copilului la un examen, la un colegiu național sau la Oxford – sunt insule.
Eu nu pot să le desprind de cuvântul ăsta care bântuie în cap de peste 15 ani. O societate anomică, care refuză să se uite în oglindă. Lucruri care ne-au distanțat, ne-am urât și ne-am certat și n-am găsit dialog pe legi, Piața Universității, pandemie, Ucraina, conspirații, toate aceste lucruri au transformat lumea asta – care putea fi măcar dispusă să asculte pe celălalt – în hateri și în oameni intoleranți, având precizia și convingerea deciziilor lor. Lăsați-mă să fiu deocamdată sceptică”.