Profesoară, despre uniforma obligatorie: Nu cred că este un aspect care să le distrugă personalitatea elevilor. Sunt convinsă că, în felul acesta, se vor diminua multe neajunsuri dintre ei

Carmen Simion / Foto: captură digi24.ro

Carmen Simion, profesoară de Limba și literatura română la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Galați, a vorbit despre proiectul referitor la uniforma obligatorie în școli și a precizat că este convinsă că „se vor diminua multe neajunsuri dintre ei (elevi – n.red)”. Aceasta a mai transmis, pentru Digi 24, că nu crede că uniforma o să le „distrugă” personalitatea elevilor.

„Nu cred că este un aspect care să le distrugă personalitatea și sunt convinsă că, în felul acesta, se vor diminua multe neajunsuri dintre ei. Eu aș zice că cel mai mare neajuns este cel de factură financiară”, a declarat profesoara de Limba și literatura română.

Inițiativa legislativă care introduce uniformele obligatorii în școli a fost votată marți, 15 septembrie, în Comisia pentru Învățământ din Senat. Amenzile pentru școli, dar și pentru părinții elevilor care nu poartă uniformă au fost eliminate. Ministerul Educației și Cercetării nu susține introducerea uniformelor, potrivit unui punct de vedere al instituției, prezentat în ședință. Inițiativa merge la vot final în plenul Senatului.

Amintim, proiectul nu obligă autoritățile locale să le cumpere, ci doar permite posibilitatea achitării costurilor, dacă doresc, din bugetul local. Proiectul a primit aviz negativ din partea Consiliului Economic și Social, care a motivat că „bullying-ul nu apare pentru că elevii au haine diferite, apare acolo unde şcoala nu are mecanisme reale de prevenţie”.

Senatorul USR Ștefan Pălărie a atras atenția, la finalul ședinței Comisiei pentru Învățământ din Senat, în cadrul căreia a fost adoptat proiectul privind introducerea obligatorie a uniformelor pentru elevi, cu privire la modul în care România alege să gestioneze banii în Educație. „Dacă astăzi am avea 100 lei pe care să îi investim în Educație, unde ar fi cel mai bine îi învestim?”, a pus acesta problema, adăugând: „cumpărând o uniformă sau ajutându-i pe cei mai vulnerabili, care se culcă flămânzi seara?”.

Consiliul Național al Elevilor acuză că elevii nu au fost chemați marți la consultări și nici la ședința Comisiei pentru Învățământ, Știință, Tineret și Sport din Senat în care proiectul a fost dezbătut și votat.

„CNE și-a exprimat deja public opoziția față de această inițiativă, încă din luna iunie. Ne exprimăm profunda nemulțumire față de faptul că punctul nostru de vedere nu a fost luat în considerare, iar reprezentanții elevilor nu au fost invitați la consultări”, se arată într-un mesaj transmis presei la care este atașat punctul de vedere al CNE din iunie privind uniformele școlare obligatorii.

Citește și:
Școala, penitenciar de maximă seriozitate. Indiferent de aplauzele venite de pe margine, uniforma nu este educație / Op Ed Zeno Șuștac, președintele Asociației pentru Depolitizarea Educației
ULTIMA ORĂ Proiectul PSD privind introducerea obligatorie a uniformelor în școli a fost adoptat în Comisia pentru Învățământ din Senat / Amenzile pentru școli, dar și pentru părinții elevilor care nu poartă uniforma au fost eliminate
Consiliul Național al Elevilor, nemulțumit că elevii nu au fost chemați la consultările din Comisia de învățământ din Senat unde s-a votat proiectul privind obligativitatea uniformelor școlare
Dacă astăzi am avea 100 lei să investim în Educație, să luăm uniforme sau mai bine masă caldă? Senatorul USR Ștefan Pălărie avertizează cu privire la proiectul uniformelor școlare obligatorii inițiat de PSD și votat de PNL și AUR
Ministerul Educației și Cercetării nu susține introducerea uniformelor obligatorii pentru elevi: Nu există niciun studiu care să demonstreze că uniformele vor reduce bullyingul în școli
Proiectul PSD care obligă școlile să impună uniforma obligatorie pe motiv că ar reduce fenomenul de bullying a primit aviz negativ de la Consiliul Economic Social: Bullying-ul nu apare pentru că elevii au haine diferite, apare acolo unde şcoala nu are mecanisme reale de prevenţie
Exit mobile version