Studiul invocat de senatorul PSD Daniel Zamfir în Parlament pentru a susține introducerea uniformelor școlare obligatorii nu este o cercetare a Institutului de Științe ale Educației (IȘE) și nu are…
Proiectul legii uniformelor școlare obligatorii va fi dezbătut în ședința Comisiei pentru Învățământ din Camera Deputaților de marți, 13 octombrie, potrivit unei invitații trimise parlamentarilor de deputatul PSD Mihai Ghigiu,…
Pe data de 21 septembrie, Senatul a votat proiectul de lege privind obligativitatea uniformelor școlare. Deși acest vot nu reprezintă ultima etapă în succesiunea aprobării unui proiect legislativ, având în…
Inițiatorul proiectului de lege privind obligativitatea uniformelor școlare, senatorul PSD Daniel-Cătălin Zamfir, ar fi zis, la discuții purtate vineri cu elevii și părinții: „De ce să nu câștige și firmele…
Mihai Ghigiu, președintele Comisiei pentru Învățământ din Camera Deputaților, a declarat că uniformele școlare vor fi achiziționate de părinții elevilor, ci nu de unitățile de învățământ. Acesta a precizat, la…
Senatorul PSD Daniel Zamfir, unul dintre inițiatorii proiectului privind uniformele școlare obligatorii, și Consiliul Național al Elevilor (CNE) prezintă concluzii diferite după întâlnirea de vineri de la Senat. Zamfir susține…
„Care sunt prioritățile sistemului de învățământ? Care sunt lipsurile reale ale sistemului de învățământ? Reprezintă impunerea unei uniforme o prioritate? Reprezintă aceasta o rezolvare a neajunsurilor majore ale sistemului de…
„Am făcut ca școlile să nu mai ceară la nesfârșit uniforme cu însemnele lor, scumpe”. Măsura este inclusă de premierul britanic, Andy Burnham, într-o listă de acțiuni pe care el…
Un cod vestimentar care promovează decența și purtarea unui blazon al școlii pot reprezenta forme de respect și de apartenență la comunitatea școlară, susține Anca Florea, profesoară de științe socio-umane…
Ministrul Educației Mihai Dimian a spus referitor la uniformele școlare obligatorii că „în acest moment aceste resurse, dacă au fost identificate, ar trebui orientate către alte probleme urgente pe care…
Consiliul Național al Elevilor (CNE) îi răspunde senatorului Daniel Zamfir, unul dintre inițiatorii proiectului de lege privind uniformele obligatorii, după ce acesta a declarat luni că vrea să discute cu…
Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, susține că decizia de a introduce uniforme în școli ar trebui să fie luată de fiecare unitate de învățământ în parte, în funcție „de…
Consiliul Național al Elevilor (CNE) a primit sesizări potrivit cărora, în unele școli, elevii care au venit îmbrăcați în negru, luni, 28 septembrie, în cadrul protestului față de introducerea uniformelor…
Mii de elevi apar îmbrăcați în negru în fotografii realizate luni, 28 septembrie, în mai multe licee și școli din România, în cadrul protestului față de proiectul de lege care…
Senatorul PSD Daniel Zamfir, inițiator al proiectului de lege privind impunerea uniformelor obligatorii în școlile de stat, își schimbă semnificativ discursul în ziua protestului elevilor din 28 septembrie. După ce…
Violeta Estrella Bontilă, directoarea Colegiului Național „Constantin Diaconovici Loga” din Timișoara, a reacționat pe pagina de socializare în legătură cu proiectul privind obligativitatea uniformelor la școală. Aceasta a transmis că…
Andreia Bodea, directoarea Colegiului Național „I. L. Caragiale” din București, susține că introducerea uniformelor în școli nu va opri bullyingul, însă elevii trebuie să respecte totuși o ținută. Dacă elevii…
Elevii din România care se opun introducerii prin lege a uniformelor obligatorii sunt îndemnați de Consiliul Național al Elevilor (CNE) să vină luni, 28 septembrie, îmbrăcați în negru la școală,…
Gabriel Penu, președintele Consiliului Județean al Elevilor Călărași, reacționează în privința uniformelor obligatorii în școli. „Suntem sătui de legi făcute în birouri, complet rupte de realitatea din școli, iar discuția…
Consiliul Județean al Elevilor Gorj se alătură organizațiilor elevilor care contestă introducerea uniformelor obligatorii și îi îndeamnă pe elevii din județ care împărtășesc această poziție să vină luni, 28 septembrie,…
Senatorul PSD Daniel Zamfir, unul dintre inițiatorii proiectului de lege privind introducerea uniformelor obligatorii în școlile de stat, ironizează Consiliul Național al Elevilor (CNE) și protestul anunțat de organizație pentru…
„Experiența pe care o avem în județul Gorj este mult mai nuanțată. Am întâlnit inclusiv situații în care inițiativa privind o ținută comună a venit din partea elevilor sau în…
Senatorul PSD Daniel Cătălin Zamfir, inițiator al proiectului de lege privind introducerea uniformelor obligatorii în școli, susține că opoziția față de această inițiativă ar fi o „manipulare grosolană” și ar…
Georgiana Madarasz, președinta Consiliului Județean al Elevilor Mureș, se pronunță împotriva introducerii uniformei școlare obligatorii și anunță că organizația pe care o conduce se alătură protestului național de luni, 28…
Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI) cere autorităților să respingă proiectul privind introducerea uniformelor obligatorii în școli și acuză Parlamentul că prioritizează alocarea de resurse pentru uniforme într-o perioadă…
Elevii din toată țara sunt îndemnați să vină îmbrăcați în negru la școală luni, 28 septembrie, într-un protest pașnic față de introducerea uniformelor școlare obligatorii. Alegerea aceleiași culori este intenționată:…
Carmen Simion, profesoară de Limba și literatura română la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Galați, a vorbit despre proiectul referitor la uniforma obligatorie în școli și a precizat că este…
Consiliul Național al Elevilor este nemulțumit că elevii nu au fost chemați la discuții în Comisia de Învățământ din Senat unde proiectul a fost discutat și votat marți, 15 septembrie,…
Ministerul Educației și Cercetării nu susține introducerea obligatorie a uniformelor în școli, potrivit unui punct de vedere al instituției, prezentat în cadrul ședinței Comisiei pentru Învățământ din Senat de marți,…
PSD propune, pe lângă amenzile pentru școlile care nu asigură purtarea uniformelor pentru elevi, amenzi pentru părinții elevilor care nu se prezintă în uniformă la orele de curs, spune senatorul…
Daniel David a declarat la B1TV, referitor la uniformele obligatorii în școli, că eu, de obicei, sunt împotriva încolonărilor”. „Eu ce pot să spun este că aș încuraja școlile să…