Uniformele școlare discutate la Parlament. CNE susține că se opune în continuare pe tema uniformelor obligatorii dar că ar accepta obligația dacă elevii sunt consultați pe aspectul ținutelor / Senatorul PSD Daniel Zamfir, inițiatorul proiectului, anunță un amendament privind consultarea elevilor fără să renunțe la obligativitate

0 vizualizări
Foto: Cătălin Zamfir
Consiliul Național al Elevilor anunță că se opune în continuare introducerii uniformelor școlare obligatorii dar în același timp precizează că a propus ca „modelele, standardele tehnice și elementele componente ale uniformelor școlare să se stabilească de către consiliul de administrație al fiecărei unități de învățământ, cu acordul consiliului reprezentativ al părinților și al consiliului școlar al elevilor”. Reacția vine în contextul în care vineri reprezentanții elevilor și părinților s-au întâlnit cu senatorul PSD Daniel Zamfir, inițiatorul proiectului de lege care ar urma să oblige elevii să poarte uniformă școlară.

„Dacă proiectul va ajunge, în cele din urmă, să fie adoptat, considerăm firesc ca elevii să aibă cel puțin un cuvânt real de spus în alegerea uniformelor pe care ei vor fi obligați să le poarte”, spune CNE, într-o reacție transmisă Edupedu după consultările de vineri de la Parlament cu senatorul PSD Daniel Zamfir, inițiatorul proiectului de lege.

Practic, CNE anunță că deși nu susține proiectul de lege care ar obliga elevii să poarte uniforma școlară, dacă se va aproba proiectul, elevii să fie consultați în privința aspectului.

„Am propus completarea articolului 106 astfel încât „modelele, standardele tehnice și elementele componente ale uniformelor școlare să se stabilească de către consiliul de administrație al fiecărei unități de învățământ, cu acordul consiliului reprezentativ al părinților și al consiliului școlar al elevilor”, precizează CNE care subliniază că „i-ar fi bucurat mult mai mult dacă o asemenea întâlnire ar fi avut loc înainte ca proiectul să fie votat de Senat, atunci când o consultare reală ar fi putut influența în mod efectiv forma inițiativei legislative”.

„În cadrul discuției, inclusiv inițiatorii au admis că introducerea uniformelor școlare nu rezolvă problema bullyingului, susținând însă că ar putea reprezenta „un prim pas”. Din perspectiva noastră, este o exagerare să atribuim unei măsuri vestimentare o asemenea capacitate”.

În același timp, senatorul PSD, Daniel Zamfir, anunță un amendament privind consultarea elevilor fără să renunțe la obligativitate: „Am convenit introducerea unui amendament în actul normativ, astfel încât ţinuta specifică fiecărei şcoli să fie stabilită cu implicarea totală a elevilor”.

„Astăzi, la Senat, am avut o întâlnire extrem de utilă cu reprezentanţii Consiliului National al Elevilor şi ai asociaţiilor de părinţi. Din partea CNE au participat Mihnea Haiduc, Bogdan Enache, Bogdan Gogan şi Anda Şinca, iar din partea asociaţiilor de părinţi au fost prezenţi Sorin Berilă (asociaţia Alianţa părinţilor), Eugen Ilea (Federaţia părinţilor – PRO EDU) şi Valentin Ilie, Sorin Panait, Ioan Rotaru (Federaţia Naţională a Părinţilor-EDUPART).

„Am fost total de acord si voi susține sub forma de amendament la Camera Deputatilor solicitarea lor ca aspectul uniformei fiecărei scoli sa rezulte prin implicarea totală a elevilor.

În același timp, elevii consideră ca problemele educației sunt multiple și că introducerea ținutei obligatorii nu este neapărat o prioritate”, a scris Zamfir pe Facebook.

Punctul de vedere integral al Consiliului Național al Elevilor transmis Edupedu

„Așa cum este menționat și în articol, astăzi, Consiliul Național al Elevilor a participat la o întrevedere cu domnul senator Daniel Zamfir, unul dintre inițiatorii proiectului legislativ privind introducerea uniformelor școlare obligatorii, alături de reprezentanții organizațiilor de părinți – Federația Părinților – PRO EDU, Alianța Părinților și Federația Națională a Părinților – EDUPART.

Desigur, ne-am fi bucurat mult mai mult dacă o asemenea întâlnire ar fi avut loc înainte ca proiectul să fie votat de Senat, atunci când o consultare reală ar fi putut influența în mod efectiv forma inițiativei legislative. Ne este greu să nu observăm că invitația la dialog a venit abia după reacția publică puternică generată de acest proiect și după protestele inițiate de Consiliul Național al Elevilor. Tocmai de aceea, privim cu o anumită rezervă ideea că această consultare tardivă ar putea compensa faptul că elevii – cei direct vizați de o asemenea măsură – nu au fost consultați de la bun început.

În cadrul discuției, inclusiv inițiatorii au admis că introducerea uniformelor școlare nu rezolvă problema bullyingului, susținând însă că ar putea reprezenta „un prim pas”. Din perspectiva noastră, este o exagerare să atribuim unei măsuri vestimentare o asemenea capacitate.

Majoritatea reprezentanților organizațiilor de părinți prezenți la întâlnire și-au exprimat susținerea pentru inițiativa legislativă, în timp ce noi ne-am menținut poziția exprimată public până acum. Am încercat însă ca, dincolo de această diferență fundamentală de viziune, să obținem cel puțin garanții suplimentare pentru participarea elevilor la deciziile care îi privesc. În acest sens, am propus completarea articolului 106 astfel încât „modelele, standardele tehnice și elementele componente ale uniformelor școlare să se stabilească de către consiliul de administrație al fiecărei unități de învățământ, cu acordul consiliului reprezentativ al părinților și al consiliului școlar al elevilor”. Dacă proiectul va ajunge, în cele din urmă, să fie adoptat, considerăm firesc ca elevii să aibă cel puțin un cuvânt real de spus în alegerea uniformelor pe care ei vor fi obligați să le poarte.

Unul dintre puținele puncte asupra cărora am fost cu toții de acord a fost necesitatea unei ținute decente în mediul școlar. Nu este însă o revelație și nici o concesie din partea noastră: am spus acest lucru încă de la început. Dezbaterea nu a fost niciodată despre dacă elevii trebuie sau nu să respecte un cadru de decență vestimentară, ci despre dacă răspunsul potrivit este instituirea prin lege a unei uniforme obligatorii pentru toți elevii din România.

În final, nu putem spune că întâlnirea a schimbat fundamental pozițiile celor prezenți: susținătorii proiectului au rămas, în esență, pe poziția lor, iar Consiliul Național al Elevilor și-a menținut opoziția față de introducerea uniformelor obligatorii. A fost însă încă o ocazie de a explica argumentele elevilor și, mai important, de a formula o modificare concretă prin care vocea acestora să conteze măcar în procesul de stabilire a uniformelor, în eventualitatea în care proiectul va fi adoptat.

Cu toții susținem decența vestimentară. Dar educația nu se repară la croitorie”.

Informații de context

Senatorul PSD Daniel Zamfir, inițiator al proiectului de lege privind impunerea uniformelor obligatorii în școlile de stat, și-a schimbat semnificativ discursul în ziua protestului elevilor din 28 septembrie.

După ce inițial a invocat „neomarxismul” în criticile adresate celor care contestă proiectul, iar sâmbătă a descris Consiliul Național al Elevilor (CNE) drept „un grup de elevi care s-au adunat în numitul Consiliul Național al Elevilor”, parlamentarul a declarat luni, la Radio România Actualități, că vrea să discute cu reprezentanții CNE, inclusiv în weekend, „ca să facem legea mai bună”. Zamfir își nuanțează și argumentul privind bullying-ul: admite că impunerea uniformei nu rezolvă această problemă, dar susține că este „un prim pas”.

Luni, pe 28 septembrie, elevii au făcut un protest și au venit în negru la școală, împotriva uniformelor obligatorii în campania CNE „Educația nu se repară la croitorie”. Ministerul Educației nu susține proiectul de lege. Instituția a anunțat că nu susține introducerea uniformelor obligatorii și a arătat în Comisia pentru Învățământ a Senatului că „nu există niciun studiu care să demonstreze că uniformele vor reduce bullyingul în școli”.

Proiectul de lege susține, încă de la descrierea situației actuale, că diferențele socio-economice dintre elevi, „vizibile pregnant în vestimentația adoptată”, ar alimenta „fenomene de excludere socială, presiune psihologică și bullying bazat pe statutul financiar al familiei”. 

Mai mult, la capitolul „Motivare”, inițiatorii trec explicit printre beneficiile proiectului „Combaterea discriminării și reducerea fenomenului de bullying” și susțin:

„Prin introducerea unei ținute unice, se atenuează vizibilitatea diferențelor de statut material dintre familiile elevilor. Dispar barierele artificiale și criteriile de judecată bazate pe haine de firmă sau trenduri scumpe, generând un mediu bazat pe meritocrație și respect reciproc.” 

Expunerea de motive este semnată, în numele inițiatorilor, inclusiv de Daniel-Cătălin Zamfir.

Proiectul PSD care introduce uniformele obligatorii nu obligă autoritățile locale să le cumpere, ci doar permite posibilitatea achitării costurilor, dacă doresc, din bugetul local. Proiectul a primit aviz negativ din partea Consiliului Economic și Social.

Membrii Comisiei pentru Învățământ din Senat au votat marți, 15 septembrie, proiectul privind introducerea obligatorie a uniformelor în școli. 12 senatori PSD, PNL și AUR au votat pentru, iar cei 4 membri USR s-au abținut de la vot.

Din proiect au fost eliminate prevederile care stabileau amenzi între 1.000 și 5.000 de lei pentru părinții elevilor care nu poartă uniformele, respectiv amenzi între 5.000 și 10.000 de lei pentru școlile care nu respectă obligativitatea uniformelor.

Membrii PSD au negat că ar fi existat, într-o formă anterioară a proiectului, un amendament referitor la amenzile pentru părinți. 

Citește și:
Consiliul Național al Elevilor, nemulțumit că elevii nu au fost chemați la consultările din Comisia de învățământ din Senat unde s-a votat proiectul privind obligativitatea uniformelor școlare

Proiectul PSD care impune uniforma obligatorie a fost votat de senatori și merge în Camera Deputaților, camera decizională / Senatorul Ștefan Pălărie: Pare deja un lucru „abuziv”. Școlile pot spune că au oferit unui singur furnizor sigla înregistrată la OSIM a școlii și doar de acolo se pot face uniformele

Dacă astăzi am avea 100 lei să investim în Educație, să luăm uniforme sau mai bine masă caldă? Senatorul USR Ștefan Pălărie avertizează cu privire la proiectul uniformelor școlare obligatorii inițiat de PSD și votat de PNL și AUR
Federația Părinților – Edupart, despre proiectul PSD: Nu ne opunem uniformei școlare, dar ne opunem categoric amendării părinților cu 1.000–5.000 de lei dacă elevul nu poartă uniforma obligatorie


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *