Federația Părinților – Edupart spune că se opune „categoric” amendării părinților cu 1.000-5.000 de lei, dacă elevul nu poartă uniforma obligatorie, așa cum prevede proiectul PSD. Amintim, recent, senatorul USR Ștefan Pălărie a spus că în proiect au fost introduse amendamente care prevăd sancțiuni și pentru părinți nu doar pentru școală, dacă nu introduce uniforma obligatorie. Într-un comunicat de presă Edupart propune 4 principii pe baza cărora s-ar putea introduce uniforma în școală.
- Mai mulți senatori PSD au propus în Senat introducerea uniformelor obligatorii pentru toți elevii. Inițiatorii proiectului nu obligă însă autoritățile locale să cumpere uniformele, ci doar permit posibilitatea achitării costurilor, dacă doresc, din bugetul local. În plus, proiectul prevede amenzi între 5.000 și 10.000 de lei pentru școlile care nu respectă prevederea obligativității uniformei, care pot fi date de Poliția locală.
- Proiectul legislativ și amendamentele suplimentare vor fi dezbătute în ședința Comisiei pentru Învățământ din Senat de marți, a declarat președintele Comisiei, senatorul USR, Ștefan Pălărie, pentru Edupedu.ro.
„Nu ne opunem uniformei școlare și nu contestăm dreptul unei comunități școlare de a stabili reguli clare privind ținuta elevilor”, spune Federația Părinților – Edupart într-un comunicat de presă.
„Ne opunem categoric amendării părinților cu 1.000–5.000 de lei și propunem în locul sancțiunii un mecanism gradual de conformare și responsabilizare. Susținem existența regulilor și responsabilitatea părinților și elevilor de a le respecta, însă considerăm că o amendă între 1.000 și 5.000 de lei pentru nepurtarea uniformei este disproporționată în raport cu natura faptei și riscă să transforme o chestiune de disciplină și organizare școlară într-un instrument contravențional excesiv„, mai scrie în comunicat.
Federația propune în locul amenzii, „un mecanism gradual și educațional: la prima situație se constată și se informează elevul; dacă problema se repetă, se informează familia și se identifică motivul; dacă există o dificultate financiară, se acordă sprijin; dacă există un impediment obiectiv, se analizează adaptarea regulii; iar în situațiile de refuz repetat și nejustificat poate exista un avertisment și un plan de conformare convenit între familie și școală. Niciuna dintre aceste etape nu trebuie să afecteze accesul copilului la educație”.
Edupart susține că nu poate fi îngrădit dreptul constituțional al elevului la educație, la învățământ gratuit obligatoriu, și nu poate fi condiționat de purtarea uniformei, așa cum este reglementat în prezent de ROFUIP, Statutul Elevului și regulamentele școlilor.
Federația Părinților precizează și că în cazul în care uniforma ar deveni obligatorie să nu fie impuși de școală anumiți producători:
„Parlamentul transformă uniforma într-o obligație națională, legea trebuie să garanteze accesibilitatea acesteia și să asigure integral costul pentru familiile pentru care achiziția reprezintă o dificultate reală.
În același timp, costul trebuie menținut la un nivel rezonabil prin posibilitatea cumpărării elementelor generice de la orice comerciant, limitarea elementelor personalizate, interzicerea furnizorilor unici impuși de școală, posibilitatea reutilizării uniformelor și dezvoltarea unor sisteme de schimb sau second-hand, astfel încât uniforma să rămână un instrument educațional și de identitate școlară, nu o piață captivă plătită de părinți”.
Cele 4 principii prezentate de Edupart:
- Principiul 1 – Să nu suprareglementăm ce deja avem.
- Principiul 2 – Obligația să nu devină barieră.
- Principiul 3 – Nepurtarea uniformei nu poate împiedica accesul copilului la cursuri; acest lucru este prevăzut deja, fără echivoc, de ROFUIP.
- Principiul 4 – Mecanism gradual de conformare și responsabilizare
Redăm integral comunicatul de presă al Edupart
„Poziția Federației Naționale a Părinților – Edupart este fundamentată pe patru principii.
Este important de menționat, încă de la început, că nu ne opunem uniformei școlare și nu contestăm dreptul unei comunități școlare de a stabili reguli clare privind ținuta elevilor. Uniforma poate contribui la construirea identității și a sentimentului de apartenență la o comunitate școlară și poate diminua, într-o mică măsură, unele diferențe vestimentare vizibile dintre elevi, însă ea nu poate fi prezentată ca o soluție în sine pentru bullying, inechitate socială sau disciplină și, cu atât mai puțin, nu considerăm justificată transformarea unei reguli vestimentare într-un sistem național de sancțiuni contravenționale aplicate părinților și școlilor.
Dezbaterea este cu atât mai importantă cu cât România are deja un cadru normativ referitor la ținuta elevilor, iar acest cadru stabilește și o limită foarte clară: regulile vestimentare pot exista, însă ele nu pot împiedica accesul copilului la educație.
Propunerea legislativă L443/2026, aflată în prezent în lucru la comisiile Senatului, transformă actuala obligație de a purta o ținută decentă și adecvată într-o obligație de prezentare la școală în uniformă, prevede stabilirea modelului la nivelul fiecărei școli, mecanisme de gratuitate sau subvenționare și, în forma inițiatorului, amenzi între 5.000 și 10.000 de lei pentru unitatea de învățământ care nu asigură aplicarea obligației.
În această dezbatere, Federația Națională a Părinților – Edupart propune patru principii pe care considerăm că trebuie să se bazeze orice reglementare viitoare:
Principiul 1 – Să nu suprareglementăm ce deja avem.
România are deja reguli privind ținuta elevilor; uniforma nu pornește de la un vid legislativ, iar comunitatea școlară trebuie să rămână actorul central al deciziei.
În forma actuală a Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, art. 106 alin. (2) lit. c), elevul are deja obligația de a se prezenta la școală „într-o ținută vestimentară decentă și adecvată”, conform regulamentului unității de învățământ. Cu alte cuvinte, legea națională stabilește obligația generală de conduită vestimentară, iar concretizarea acesteia este lăsată regulamentului școlii.
Același principiu este dezvoltat în Statutul elevului, aprobat prin Ordinul ministrului educației nr. 5.707/2024, art. 14 alin. (1) lit. d), care prevede că elevul trebuie să se prezinte la școală și la activitățile organizate de aceasta într-o ținută decentă și adecvată și să poarte elementele de identificare stabilite potrivit legislației, regulamentelor și hotărârilor unității de învățământ. Așadar, inclusiv actualul Statut permite școlilor să stabilească elemente de identificare și reguli vestimentare concrete.
Această realitate este importantă deoarece numeroase unități de învățământ din România folosesc deja uniforme sau ținute standardizate, fără să existe o obligație națională aplicată identic tuturor școlilor. Din perspectiva Federației, nu trebuie confundate două lucruri diferite: dreptul unei comunități școlare de a avea uniformă și instituirea prin lege a obligativității uniformei pentru fiecare elev din România. Dacă o școală dorește o uniformă, considerăm firesc ca decizia să rezulte din dialogul real dintre conducerea școlii, profesori, elevi și părinți, iar atunci când costul urmează să fie suportat total sau parțial de familie, părinții trebuie să aibă mai mult decât un rol formal de consultare. Această observație nu este doar poziția Federației: Consiliul Legislativ, în avizul nr. 625/26.06.2026, arată explicit că, deoarece costurile uniformei revin parțial sau integral părinților, modelul, standardele tehnice și componentele acesteia ar trebui stabilite de consiliul de administrație cu acordul Consiliului reprezentativ al părinților, nu doar prin consultarea unei asociații de părinți.
Considerăm această observație esențială. Nu este rezonabil ca familia să fie obligată să cumpere un produs asupra căruia nu are o influență reală în stabilirea costului, componenței și standardelor, iar orice reglementare trebuie să prevină situațiile în care școala poate impune articole excesiv de scumpe, furnizori unici sau elemente vestimentare care nu sunt strict necesare.
Principiul 2 – Obligația să nu devină barieră.
Obligativitatea uniformei nu implică automat gratuitate pentru toate familiile, însă statul trebuie să garanteze că obligația nu devine o barieră financiară pentru accesul la educație.
Federația consideră necesară aici o poziție juridică nuanțată. Înțelegem că instituirea prin lege a unei obligații nu obligă statul să suporte automat și integral orice cost individual generat de respectarea acesteia și că legislația poate impune cetățenilor numeroase obligații care presupun costuri private, dar educația are un regim constituțional distinct, deoarece copilul nu doar că are dreptul să meargă la școală, ci participarea la învățământul obligatoriu constituie ea însăși o obligație legală. Art. 32 alin. (1) din Constituția României garantează dreptul la învățătură, iar art. 32 alin. (4) stabilește că învățământul de stat este gratuit, potrivit legii. În același sens, art. 135 alin. (2) din Legea nr. 198/2023 prevede expres că „învățământul obligatoriu de stat este gratuit”, iar art. 106 alin. (1) lit. a) recunoaște elevului dreptul de acces la educație de calitate și gratuită în sistemul de stat.
Aceste prevederi nu înseamnă că orice obiect utilizat de elev trebuie finanțat din bugetul public, dar înseamnă, în opinia noastră, că o obligație nouă instituită de stat nu poate fi construită în așa fel încât lipsa resurselor financiare ale familiei să împiedice copilul să participe la educația obligatorie.
Forma inițială a proiectului L443/2026 recunoaște chiar această problemă și instituie praguri de gratuitate de 100%, subvenție de 50% și plată integrală, în funcție de veniturile familiei, ceea ce confirmă implicit că introducerea obligativității trebuie însoțită de măsuri sociale. Problema identificată de Consiliul Legislativ este însă că textul spune că aceste cheltuieli „pot fi finanțate” din bugetele locale, fără să precizeze suficient de clar cine este titularul efectiv al obligației de finanțare și care este mecanismul concret prin care ajutorul ajunge la familie.
Consiliul Legislativ invocă în acest context și art. 138 alin. (5) din Constituție, potrivit căruia nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanțare, și arată că, dacă măsura este instituită printr-o lege cu aplicabilitate națională, trebuie precizată sursa principală de finanțare, pentru a nu transfera neclar o obligație financiară către autoritățile locale.
Prin urmare, poziția noastră este aceea că, dacă Parlamentul transformă uniforma într-o obligație națională, legea trebuie să garanteze accesibilitatea acesteia și să asigure integral costul pentru familiile pentru care achiziția reprezintă o dificultate reală.
În același timp, costul trebuie menținut la un nivel rezonabil prin posibilitatea cumpărării elementelor generice de la orice comerciant, limitarea elementelor personalizate, interzicerea furnizorilor unici impuși de școală, posibilitatea reutilizării uniformelor și dezvoltarea unor sisteme de schimb sau second-hand, astfel încât uniforma să rămână un instrument educațional și de identitate școlară, nu o piață captivă plătită de părinți.
Principiul 3 – Nepurtarea uniformei nu poate împiedica accesul copilului la cursuri; acest lucru este prevăzut deja, fără echivoc, de ROFUIP.
Acesta este punctul în care legislația actuală este extrem de clară și pe care considerăm că Parlamentul trebuie să îl păstreze fără nicio ambiguitate. ROFUIP-ul, Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul nr. 5.726/2024 și aflat în vigoare în forma consolidată la 7 iulie 2026 după modificările aduse prin Ordinul nr. 4.261/2026 – prevede la art. 183 alin. (1) că în unitățile de învățământ se asigură dreptul fundamental la învățătură.
Mai important, art. 183 alin. (2) ROFUIP interzice măsurile care pot limita accesul la educație și indică expres, printre exemple, „interzicerea participării la cursuri sau sancționarea beneficiarilor primari care nu poartă uniforma”. Cu alte cuvinte, legislația românească actuală a anticipat exact situația pe care o discutăm acum: o școală poate avea uniformă, însă copilul nu poate fi privat de educație pentru că nu o poartă.
Această garanție trebuie păstrată explicit. Dacă un copil ajunge la școală fără uniformă, el trebuie să intre la ore, să participe la activități și să beneficieze de educație, după care școala poate și trebuie să determine motivul nerespectării regulii. În cazul unei dificultăți materiale, trebuie activat mecanismul de sprijin; în cazul unei situații medicale, al unei dizabilități, al unor cerințe educaționale speciale ori al altor situații obiective, trebuie analizată adaptarea regulii; iar atunci când există pur și simplu o nerespectare repetată și deliberată, trebuie aplicat un mecanism gradual de responsabilizare și dialog cu familia.
Ceea ce nu poate face școala este să transforme uniforma într-un permis de intrare la educație, deoarece s-ar ajunge la paradoxul în care statul obligă copilul să frecventeze învățământul obligatoriu, dar îi refuză accesul la acesta pentru nerespectarea unei reguli vestimentare.
În plus, atunci când este afectat exercițiul unui drept fundamental, trebuie avut în vedere și art. 53 alin. (2) din Constituție, care cere ca orice restrângere să fie necesară, proporțională, nediscriminatorie și să nu afecteze însăși existența dreptului.
Din acest motiv, la Federația Națională a Părinților – Edupart considerăm că orice nouă lege trebuie să precizeze fără echivoc că nepurtarea uniformei nu constituie motiv pentru refuzarea accesului în școală, trimiterea elevului acasă, consemnarea absenței pentru acest motiv sau îndepărtarea sa de la activitățile educaționale.
Principiul 4 – Mecanism gradual de conformare și responsabilizare
Ne opunem categoric amendării părinților cu 1.000–5.000 de lei și propunem în locul sancțiunii un mecanism gradual de conformare și responsabilizare. Susținem existența regulilor și responsabilitatea părinților și elevilor de a le respecta, însă considerăm că o amendă între 1.000 și 5.000 de lei pentru nepurtarea uniformei este disproporționată în raport cu natura faptei și riscă să transforme o chestiune de disciplină și organizare școlară într-un instrument contravențional excesiv.
Comparația cu legislația aflată deja în vigoare este extrem de relevantă. Art. 14 alin. (1) din Legea nr. 198/2023 obligă părintele sau reprezentantul legal să asigure participarea copilului la cursuri pe întreaga perioadă a învățământului obligatoriu, iar art. 148 alin. (1) lit. a) sancționează cu amendă între 1.000 și 5.000 de lei situația în care părintele, din culpă, împiedică participarea copilului la programul școlar.
Din perspectiva proporționalității, este foarte dificil de justificat de ce nepurtarea uniformei ar trebui plasată în aceeași plajă de amendă cu o conduită incomparabil mai gravă, respectiv împiedicarea copilului de a participa la școală.
Această problemă nu este doar una de oportunitate politică: Art. 5 alin. (5) din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor consacră principiul potrivit căruia sancțiunea contravențională trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei.
Mai există și o contradicție practică pe care legiuitorul trebuie să o rezolve: dacă părintele este sancționat pentru că elevul a venit fără uniformă, iar școala este la rândul său sancționată dacă îl primește fără uniformă, dar Constituția interzice școlii să îi restricționeze accesul la educație, se creează o tensiune legislativă care riscă să pună directorul și cadrul didactic într-o situație imposibilă. Obligația lor fundamentală este să primească elevul la educație, iar acest principiu nu trebuie răsturnat printr-un mecanism de amenzi.
Noi propunem, în locul amenzii, un mecanism gradual și educațional: la prima situație se constată și se informează elevul; dacă problema se repetă, se informează familia și se identifică motivul; dacă există o dificultate financiară, se acordă sprijin; dacă există un impediment obiectiv, se analizează adaptarea regulii; iar în situațiile de refuz repetat și nejustificat poate exista un avertisment și un plan de conformare convenit între familie și școală. Niciuna dintre aceste etape nu trebuie să afecteze accesul copilului la educație.
Bullying-ul nu poate fi argumentul principal pentru obligativitatea uniformei. Este total greșit să prezentăm uniforma drept un mecanism principal de combatere a bullying-ului. Aceeași concluzie apare foarte ferm și în Avizul nr. 4517/01.07.2026 al Consiliului Economic și Social, care a avizat nefavorabil proiectul L443/2026. CES arată că diferențele sociale nu dispar odată cu uniformizarea hainelor, deoarece ele se manifestă prin telefoane, încălțăminte, ghiozdane, bani de buzunar, vacanțe și numeroase alte elemente ale vieții copilului, iar bullying-ul trebuie combătut prin mecanisme reale de prevenție, consiliere, pregătirea profesorilor pentru gestionarea conflictelor și un climat în care elevul poate solicita ajutor în siguranță.
CES atrage atenția, de asemenea, asupra unui aspect pe care Federația îl consideră esențial: proiectul inițial nu explică suficient de clar ce se întâmplă concret cu elevul care vine fără uniformă – dacă intră la ore, este trimis acasă sau este sancționat – și subliniază că, într-o perioadă în care resursele publice sunt limitate, investițiile în burse, consiliere, programul „Masă sănătoasă”, transport și infrastructură produc un efect mult mai direct asupra echității și menținerii copilului în școală.
Concluzia Federației Naționale a Părinților este că dezbaterea publică nu trebuie redusă la întrebarea simplistă „sunteți pentru sau împotriva uniformelor?”, deoarece problema reală este cum construim o regulă rezonabilă, aplicabilă și compatibilă cu drepturile copilului.
Federația Națională a Părinților – Edupart nu este împotriva uniformelor școlare. Susținem dreptul comunităților școlare de a introduce uniforme și reguli vestimentare clare, considerăm că uniforma poate contribui la identitatea și coeziunea unei școli și acceptăm că elevii și părinții au responsabilitatea de a respecta regulamentele unității de învățământ.
Ne opunem însă transformării uniformei într-o condiție pentru accesul la educație și transformării unei reguli de conduită școlară într-un mecanism punitiv prin care o familie poate primi o amendă de până la 5.000 de lei.
Dacă Parlamentul dorește să instituie o obligație națională, atunci reglementarea trebuie să respecte simultan patru condiții: comunitatea școlară trebuie să aibă un rol real în stabilirea uniformei; costul trebuie să fie rezonabil, iar familiile vulnerabile protejate; copilului trebuie să îi fie garantat accesul la cursuri indiferent de situația vestimentară din ziua respectivă; iar nerespectarea regulii trebuie tratată în primul rând prin dialog, sprijin și conformare graduală, nu prin amenzi disproporționate. Uniforma poate crea apartenență și identitate și poate diminua anumite diferențe vizibile dintre elevi, însă nu rezolvă singură bullying-ul, nu elimină inegalitatea socială și nu poate substitui educația, consilierea și construcția unui climat școlar bazat pe respect. Tocmai de aceea, înainte de a crea noi sancțiuni pentru părinți și școli, Parlamentul trebuie să stabilească foarte clar ce problemă educațională dorește să rezolve, dacă măsura este proporțională cu acea problemă și dacă nu există instrumente mai eficiente și mai puțin intruzive pentru atingerea aceluiași obiectiv.
Solicităm Comisiei de Învățământ a Senatului ca aceste patru principii să fie introduse în analiza parlamentară a proiectului și ne exprimăm disponibilitatea de a participa la dezbaterile din Comisia pentru învățământ pentru identificarea unei formule echilibrate, care să protejeze simultan autonomia și disciplina școlii, responsabilitatea familiei și, înainte de toate, dreptul copilului la educație”.
Informații de context
Un proiect al mai multor senatori PSD, depus în vară la Senat, propune uniforme obligatorii pentru toți elevii. Proiectul aduce ca argumente accentuarea diferențelor socio-economice dintre elevi și alimentarea fenomenului de bullying. Consiliul Economic Social a dat aviz negativ: „Bullying-ul nu apare pentru că elevii au haine diferite, apare acolo unde şcoala nu are mecanisme reale de prevenţie”. Mai mult, „ dacă există resurse, ele trebuie îndreptate către burse, consiliere, extinderea programului „Masă sănătoasă”, transport, infrastructură şi alte forme de sprijin real”, spune CES.
Inițiatorii nu obligă însă autoritățile locale să cumpere uniformele, ci doar permit posibilitatea achitării costurilor, dacă doresc, din bugetul local.
Proiectul PSD care obligă școlile să impună uniforma obligatorie pe motiv că ar reduce fenomenul de bullying a primit aviz negativ de la Consiliul Economic Social (CES): „Bullying-ul nu apare pentru că elevii au haine diferite, apare acolo unde şcoala nu are mecanisme reale de prevenţie”, motivează în documentul emis pe 7 iulie de CES.
Proiectul a fost depus la Senat pe 26 iulie și prevede modificarea Legii Educației astfel încât uniforma școlară să fie obligatorie, și nu cum este în prezent, la latitudinea fiecărei școli prin decizie de Consiliul de Administrație.
Inițiatorii proiectului spun că din cauza vestimentației elevilor care „accentuează diferențele socio-economice, se alimentează fenomene de excludere social, presiune psihologică şi bullying bazat pe statutul financiar al familiei, distrăgând atenţia elevilor de la procesul educaţional propriu-zis„.
În plus, se menționează „întărirea sentimentului de apartenenţă şi concentrarea pe educaţie: Standardizarea vestimentară sporeşte mândria de a reprezenta o anumită comunitate şcolară şi creează un sentiment de unitate colectivă”.
Senatorii PSD aduc în discuție două modele de țări (Franța și Marea Britanie) care aplică uniforma obligatorie în școli dar fără să furnizeze date care să dovedească eficiența măsurii.
Mai mult, proiectul prevede amenzi între 5.000 și 10.000 de lei pentru școlile care nu respectă prevederea obligativității uniformei, care pot fi date de Poliția Locală, în cazul în care proiectul este adoptat.
Proiectul a trecut deja prin mai multe comisii și a primit avize favorabile, cel mai recent de la comisia de administrație publică, miercuri, 2 septembrie. A primit și un aviz negativ de la Consiliul Economic și Social pe motiv că „stigmatizarea socială stă prinsă într-o haină de
fimă şi pleacă din şcoală odată cu el” ar fi „o înţelegere limitată a fenomenului.
Bullying-ul nu apare pentru că elevii au haine diferite apare acolo unde şcoala nu
are mecanisme reale de prevenţie, unde consilierea rămâne insuficientă, unde
profesorii nu sunt sprijiniţi să gestioneze conflicte, iar elevii nu simt că pot vorbi în
siguranţă despre ceea ce li se întâmplă”.
În plus, „ cea mai mare problemă rămâne însă alta: prioritizarea, în contextul efectelor Legii nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare, când elevii resimt direct diminuarea unor forme de sprijin, Dacă există resurse, ele trebuie îndreptate către burse, consiliere, extinderea programului „Masă sănătoasă”, transport, infrastructură şi alte forme de sprijin real. Un copil care primeşte o masă are o şansă mai mare să rămână în şcoală”.
Între timp, senatorul USR Ștefan Pălărie a precizat vineri într-o postare că PSD ar fi introdus amendamente noi în proiect care prevăd amenzi între 1.000 și 5.000 de lei pentru parinții elevilor care nu poartă uniforma obligatorie.
