Ideea pe care părinții o au că notele foarte mari sunt un pașaport pentru reușita în viață este total greșită. Noi îi mințim pe acești copii pentru că există toată această scală de note. Trebuie să fii de nota 10 nu este un pașaport, a declarat profesoara Andreia Bodea, directoare a Colegiului Național „I.L. Caragiale” din București, într-un podcast realizat de Salvați Copiii pe 10 septembrie.
Există foști elevi de 7 și 8 care „s-au dezvoltat și au înflorit extraordinar de bine”, în timp ce nu toți elevii foarte buni sau șefii de promoție au ajuns, după 10 sau 20 de ani, acolo unde profesorii și ei înșiși se așteptau, spune Andreia Bodea.
Întrebată în ce condiții un elev cu note foarte bune la școală poate ajunge un adult nepregătit pentru viață, Andreia Bodea a vorbit despre ceea ce profesorii constată la întâlnirile cu absolvenții după 10, 20 sau 30 de ani.
„Da, sunt cazuri absolut notabile și noi le vedem la întâlnirile de 10, 20, 30 de ani, când vin la școală și se întâlnesc și cu profesorii. Sunt elevi pe care i-am fi creditat, cum să spun, candidați la reușită în viață, insă, nu întotdeauna se află pe această poziție și elevi care în școală erau de șapte, de opt și acesta este un lucru pe care aș dori să-l audă părinții, și care sunt, în sensul bun, foarte bine cu meseriile lor. Reușiți, mulțumiți, aici, în țară sau în altă parte”, spune Andreia Bodea.
Ideea că aceste note foarte mari constituie un pașaport pentru o reușită este total greșită
Andreia Bodea atrage atenția asupra așteptării părinților ca rezultatele școlare foarte bune să garanteze succesul ulterior al copilului:
„Ideea pe care părinții o au, că aceste note foarte mari, că sunt în gimnaziu, că sunt la liceu, că sunt la Bacalaureat, constituie un pașaport pentru o reușită, este total, total greșita.”
„Sigur, există copii excepționali. Am avut și noi copii supradotați, pentru care 10 la toate, realmente meritau note. Asta este unu la trei generații sau la trei serii de elevi.”
Noi îi mințim pe acești copii
Problema, în opinia profesoarei, apare atunci când copiilor li se transmite că trebuie să obțină nota 10, deși sistemul de evaluare are o întreagă scală de note.
„Noi îi mințim pe acești copii, pentru că există toată această scală de note. Trebuie să fii de nota 10 nu este un pașaport.”
Andreia Bodea dă exemplul inclusiv al unor elevi foarte buni, care au terminat liceul ca șefi de promoție, dar al căror parcurs ulterior nu a fost cel anticipat: „sunt copii care au terminat liceul, au terminat șefi de promoție, copii foarte buni. Nu toți s-au realizat la 10 sau 20 de ani de la terminarea liceului, așa cum și noi, profesorii, am fi crezut și așa cum au sperat și ei și alții, care prin muncă, prin efort, s-au dezvoltat și au înflorit extraordinar de bine.”
5 comments
Problema este generată de admiterea pe dosar la majoritatea facultăților . Un minim test de admitere ar fi mult mai corect .
Interesant este ca sunt elevii de la licee unde se intră 7-8 la evaluare și termină cu note mai mari decât cei care intra cu 9.
Sunt asistați social care lucrează la negru si castiga de 3 -4 ori mai mult ca mine si asta cand nu e cerere.Se merită atata stres si efort?
Si mărirea normei care nu părea mare lucru dar pentru epuizarea din ultima perioada este deja prea mult.
Sa mai lase dna Bodea aerele astea ofensați; nu e adevărat ca părinții a 1000 de elevi sunt toată ziua pe la școală în încercarea de a smulge note mari profesorilor!
Sa se uite dna la activitatea ei mai întâi- de ce nu asigura prezenta la clasa a profesorilor?- și apoi la ce fac profesorii cu adevărat la clasă!
E uluitor cum poți sa stai 14-15 ani director și pt toate nereusitele tale, sa arunci mereu cu pietre în părinții elevilor!
Sa îți fie rusine de ce faci!
Lasa-ne! dute la pensie ca aici nu mai faci de mult nimic bun!
Observ, pentru prima oara, în spusele doamnei directoare, un mare grad de insatisfacție în raport cu starea sistemului de învățământ romanesc. Aceasta stare se regăsește în toate cancelariile din România la acest început de an școlar. Am 31 ani de învățământ, dar acesta mi se pare cel mai prost pornit. Tensiunea acumulata în sistem în urma aplicării Legii 141 din 2025 este maxima. Nu este mult și sistemul de învățământ va colapsa.
Eu nu îi mint, și ca urmare, sunt ”profesoara dificilă” care nu vrea să le dea 10 pe nemuncă și ”le stric mediile”.
Colegii mei – unii cu discipline de examen – le măresc artificial notele, iar la examen apar surprize foarte neplăcute. Ce credeți că se comentează atunci? ”Dacă mergeau la meditații [la profesorii respectivi] luau notă mai mare.”
România e plină de victime (ale altora, niciodată ale propriilor acțiuni sau ne-acțiuni).