Geanina David, profesoară de Muzică în județul Olt, a obținut nota 10 la Titularizare 2026. Este a doua oară când această susține concursul național de angajare în învățământ. Deși „rezultatul obținut este o mare bucurie și o confirmare a muncii depuse”, „adevărata valoare a unui profesor se vede la clasă, în relația cu elevii”, a declarat aceasta pentru Edupedu.ro.
Anul trecut, aceasta a predat la Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” din orașul Corabia, unitate de învățământ aflată la 15 kilometri de casă.
„Anul acesta urmează să particip la ședințele de repartizare din 20–21 august, așa că deocamdată nu știu unde voi ajunge”, a explicat Geanina David: „Aștept cu emoție să văd ce va fi și ce post voi putea ocupa. Pentru mine, această repartizare reprezintă un nou început și sper să fie un pas înainte în parcursul meu profesional”.
„Îmi doresc să continui să mă dezvolt ca profesor și să le transmit elevilor dragostea mea pentru muzică”, a mai adăugat ea.
Profesoara a precizat că „adevăratul examen” pentru ea este cel „din fața copiilor”: „Acolo este, de fapt, cea mai mare provocare: să reușesc să le transmit elevilor toate cunoștințele, experiența și pasiunea pentru muzică pe care le-am dobândit până în prezent și să îi fac să descopere frumusețea acestei materii”.
Geanina David a subliniat că, mai presus de rezultatul obținut la Titularizare este actul didactic de la clasă: „Adevărata valoare a unui profesor se vede la clasă, în relația cu elevii și în ceea ce reușește să le transmită acestora”.
Cadrul didactic a susținut și anul trecut concursul de Titularizare și a fost repartizată ca suplinitor la Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza” din Corabia. „A fost o ocazie frumoasă de a lucra cu elevii și de a vedea, concret, ce înseamnă să fii profesor și să ai responsabilitatea de a contribui la formarea lor”, a spus ea.
Ce este titularizarea?
Titularizarea este angajarea într-o școală, pe o perioadă nedeterminată. Pentru a se titulariza – deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată – candidații trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului.
- Aceasta este o condiție obligatorie, dar nu garantează și obținerea postului / catedrei de titular, adică pe perioadă nedeterminată.
