Opinia de mai jos este semnată de Monica Mocanu, profesoară de matematică, și de Doru Căstăian – profesor de filosofie.
În școlile din România au avut loc vineri ședințe în care directorii au comunicat profesorilor care sunt deciziile luate la nivelul Ministerului Educației. Discuțiile din cancelarii au fost despre aceleași lucruri: despre culori ale scenariilor, despre grade de incidență, despre vaccinuri și programări, despre refuzul noului vaccin, despre elevii care fac naveta, despre numărul de elevi din clase, despre distanțare. Despre noua tulpină. Despre teamă.
Concluzia era destul de clară încă de la anunțarea de joi a deciziilor, și anume că vom începe luni școlile cu cele peste 2000 din 3000 de localități în scenariul verde, datorită modalității în care se calculează pragul. Aproape ca și cum nu ar fi pandemie. Ca și cum am avea doar clase cu număr mic de elevi și s-ar putea păstra distanța dintre ei. Ca și cum ar fi toți profesorii vaccinați inclusiv cu rapelul. Ca și cum elevii care fac naveta ar avea autobuze separate. Ca și cum vaccinurile disponibile ar fi toate accesibile și adaptate vârstei educatorilor și profesorilor. Ca și cum toți profesorii ar fi sănătoși. Ca şi cum am fi siguri că detectăm marea majoritate a cazurilor. Și totuși, în toate aceste privințe, lucrurile stau complet invers. Probabil dacă ar exista un mod de a sesiza culorile de pe fețele profesorilor care participă la aceste ședințe, am vedea cum gradul de paloare și de îngrijorare la finalul discuțiilor crește. Și cum gradul de încredere scade.
De ce au dispărut totuși soluțiile care ar fi putut crește sau măcar păstra încrederea la locul ei? Cum de apare în școli ideea că e ceva nespus în spatele acestor decizii, ceva care ne scapă tuturor? Ce s-a pierdut în ultimele zile? Nu vom relua aici toate ideile și nu vom inventaria toate spaimele, ci vom încerca să ne păstrăm calmul și să fim de ajutor.
Înțelegem că scenariul hibrid a fost dezactivat și că indicele pentru părăsirea scenariului verde a fost fixat în cele din urmă la un caz la mie. Așadar, în peste 2000 de localităţi din România toți elevii vin la școală, nu doar cei care sunt în clasele terminale sau în ciclul primar. Însă clasele sunt în multe locuri supradimensionate, iar elevii vor veni făcând naveta, ajungând la școală în autobuze în care nu există control asupra regulilor și în care riscul de contaminare e major. Tulpina mai contagioasă e deja în România, așa încât e doar o chestiune de săptămâni până când cifrele ne vor arăta asta. Octavian Jurma spunea zilele trecute că “putem alege o soluție în care riscul total să rămână același dacă riscul crescut pe care ni-l asumăm într-o parte e compensat în altă parte unde putem scădea riscul. Dacă scădem pragul la un capitol (sa zicem distanța fizică dintre elevi) atunci ar trebui să scădem pragul pentru scenariul verde de la 1 la 0.5 la mie ca să compensăm creșterea riscului.”
Practic, ar fi nevoie de o asumare de responsabilitate pentru a vedea realitatea. Nu suntem într-o situație normală, pentru a începe cu scenariul verde în atât de multe localități. Scenariul galben în care încep școlile primare și grădinițele ar fi de dorit să fie prioritar, măcar până când s-ar putea vaccina majoritatea celor care își doresc asta. Da, elevii mici nu mai pot sta acasă. Cum vom proteja însă cadrele didactice pentru învățământul primar încă nevaccinate care, prin natura particulară a interacțiunilor specifice vârstei celor mici, vor intra inevitabil în contact foarte strâns cu aceștia? Din fericire, atât elevii de primar, cât și cei de gimnaziu merg în general la școli din interiorul localităților, aproape de domiciliu, deci nu trebuie sa călătorească cu mijloacele de transport în comun.
Să ne prefacem însă că zecile de mii de elevi de liceu care vor veni în autobuze cu naveta zilnică nu reprezintă o problemă majoră înseamnă să nu (vrem să) vedem realitatea. Să ne prefacem că nu vedem faptul că cei mai mulți profesori nu sunt vaccinați, iar unii dintre ei, chiar şi atunci când vor fi, nu vor fi probabil protejați suficient de vaccinul care nu este recomandat celor peste 55 de ani, înseamnă să ne închidem urechile şi ochii în fața acestor oameni. Și, mai devreme sau mai târziu, să fim în situația să suportăm consecințe care nu se vor mai rezuma la pierderea unui capitol sau a altuia din material şcolară, ci la pierderea evitabilă a unor vieți omeneşti.
Ca să rezumăm: nu înţelegem de ce nu se acţionează conform unui principiu al prudenţei. Chiar dacă şcoala exclusiv online nu este în principiu şi în orice condiţii preferabilă şcolii faţă în faţă, credem că ar fi o exagerare să considerăm cursurile online un eșec peste tot. Există în acest moment destule unităţi de învăţământ unde cursurile se dovedesc eficiente, anumite rutine au fost create, iar chemarea elevilor în clase doar pentru a-i trimite (în mod inevitabil, credem noi) din nou spre şcoala virtuală în doar câteva săptămâni nu credem că este cea mai bună idee cu putinţă.
Credem că rămânerea în mediul online acolo unde se poate măcar până la momentul unei vaccinări extinse a cadrelor didactice, în condiţiile în care ştim deja ca circulaţia tulpinii britanice este comunitară în România (tulpina aceasta fiind un veritabil game-changer!) iar sistemul sanitar este deja suprasolicitat, este o formă de responsabilitate. De asemenea, susţinem ideea ca elevii să rămână online acolo unde familia îşi poate asuma în mod responsabil acest lucru, mai ales că e previzibil faptul că, chiar şi în scenariul verde, se va apela frecvent la soluţiile hibrid.
Salutăm ideea şi promisiunea ministrului Voiculescu de a testa elevii simptomatici, dar credem că, fără testare extinsă, inclusiv a elevilor contacți cu orice bolnav, inclusiv din afara şcolii, şi a colegilor şi profesorilor cu care ei au intrat în legătură (în condiţiile în care ştim deja că elevii sunt mai degrabă asimptomatici şi paucisimptomatici), există premisele ca şcolile să devină focare apte să ducă la dinamici epidemiologice imposibil de controlat. Credem că nu toţi elevii suferă în aceeaşi măsură de pe urma mutării şcolii în mediul virtual şi că deschiderea fizică a şcolilor ar fi trebuit gândită în mod prioritar pentru categoriile defavorizate. Trimiterea în marea majoritate a cazurilor a tuturor elevilor în sălile de clasă creează premisele pentru o revenire rapidă în mediul online şi, indirect, pentru revenirea la condiţiile defavorabile de dinainte de 8 februarie pentru toţi cei afectaţi negativ.
“Adevărul e cea mai buna politică”, spun de multe ori oamenii de știință. Însă genul acesta de (pro)poziţie are efecte doar dacă este aplicată proactiv. Reactiv nu mai are nici o valoare.
Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea