Profesorii care au participat la proba scrisă de la Definitivat 2026 vor afla primele rezultate pe 21 iulie, potrivit calendarului oficial. Cei nemulțumiți de notele primite pot să depună contestații în zilele de 21 iulie (până la ora 20) și 22 iulie (până la ora 12), după cum se arată în procedura Ministerului Educației și Cercetării.
Marți, 14 iulie, a avut loc proba scrisă a examenului național de definitivare în învățământ 2026, potrivit calendarului oficial. Examenul a durat 4 ore, între orele 9 și 13.
Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că 9.269 de candidați au susținut proba scrisă din cadrul examenului național de definitivare în învățământ 2026. Aceștia reprezintă 96,4% dintre cei 9.615 candidați care aveau drept de participare. 318 candidați s-au retras din motive personale, conform prevederilor metodologiei examenului, 346 de candidați nu s-au prezentat, iar trei candidați au fost eliminați pentru tentativă de fraudă, conform sursei citate.
În contestație, profesorii vor preciza următoarele informații, conform unui document publicat de ISJ Maramureș:
- Județul
- Numărul fișei de înscriere la examen
- Denimirea centrului de examen
- Numele, inițiala tatălui și prenumele
- Codul numeric personal
- Disciplina la care a susținutproba scrisă din cadrul examenului
- Nota contestată
- Adresa de email
- Numărul de telefon
Despre contestațiile la proba scrisă – procedura Ministerului Educației și Cercetării
În documentul oficial este precizat că la avizierul fiecărui centru de examen și pe ușa fiecărei săli de examen se afişează și informațiile privind depunerea/transmiterea și înregistrarea contestațiilor la centrul de examen, astfel:
a) în data de 21 iulie 2026 contestațiile se depun, în scris, până la ora 20:00;
b) în data de 22 iulie 2026 contestațiile se depun, în scris, până la ora 12:00. Transmiterea contestatiilor la centrele de examen se poate realiza si electronic (scanat), prin poştă electronică, în data de 21 iulie 2026 şi în data de 22 iulie 2026 până la ora 12:00.
Art. 4 – „(2) În contestație candidatul precizează următoarele informații: județul, numărul fișei de înscriere la examen, denumirea centrului de examen, numele, inițiala/inițialele prenumelui tatălui, prenumele, codul numeric personal, disciplina la care a susținut proba scrisă în cadrul examenului şi nota contestată, adresa de e-mail și numărul de telefon.
Contestația la proba scrisă se depune la centrul de examen, personal de către candidat sau prin împuternicit, acesta din urmă prezentând procura notarială în original.
Candidatul anexează la contestația depusă/transmisă la centrul de examen și o copie a buletinului de identitate/cărții de identitate. Nu pot fi contestate lucrările scrise ale altor candidați.”
Model cerere contestație Definitivat 2026 – ISJ Bacău:
Model cerere contestație Definitivat 2026 – ISJ Maramureș:
Model cerere contestație Definitivat 2026 – ISJ Sibiu
Primele rezultate la Definitivat 2026, pe 21 iulie
Primele rezultate vor fi afișate pe 21 iulie, atât în centrele de examen, cât și pe site-ul dedicat examenului.
Contestațiile pot fi depuse în aceeași zi, până la ora 20:00, și pe 22 iulie, până la ora 12:00. Acestea pot fi transmise și online, la adresele de e-mail comunicate de inspectoratele școlare.
Rezultatele finale vor fi afișate pe 27 iulie, iar validarea acestora prin ordin al ministrului este programată în perioada 30 iulie – 18 august 2026.
După Definitivat urmează gradele didactice
Media minimă de promovare a examenului este 8 (opt). Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin accederea la definitivarea în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare.
Pentru a putea participa la proba scrisă, candidații au avut de îndeplinit simultan următoarele condiții:
- efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an;
- să dețină pentru anul şcolar în curs calificativul „Bine” sau „Foarte bine”;
- minimum 8 media aritmetică a notelor obținute la cele două inspecții la clasă și la evaluarea portofoliului profesional, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective.
Candidaţii pot susţine examenul naţional pentru definitivare în învăţământ fără taxă de cel mult 3 ori.
Ce este definitivarea în învățământul preuniversitar?
Concursul de definitivat reprezintă un examen de intrare și avansare în cariera didactică. Examenul poate fi susținut de cadrele didactice care au cel puțin un an vechime în învățământ și este obligatoriu pentru obținerea gradelor didactice. Procedura de acordare a definitivării și a titlului de profesor cu drept de practică în învățământul preuniversitar reprezintă recunoașterea competențelor necesare pentru exercitarea profesiei didactice.
Amintim că, potrivit Legii învățământului preuniversitar 198/2023, examenul de Definitivat se organizează în condițiile Legii educației naționale nr. 1/2011 până în anul școlar 2027-2028:
Art. 248 – „(6) Examenul de definitivat, concursul național de ocupare a posturilor didactice de predare și obținerea gradelor didactice II și I se organizează în condițiile stabilite în Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, până în anul școlar 2027-2028 inclusiv.”
În prezent, examenul naţional de definitivare în învăţământ cuprinde:
- etapa I, eliminatorie – realizată de către inspectoratele şcolare în perioada stagiului practic cu durata de un an şcolar şi constând în evaluarea activităţii profesionale la nivelul unităţii de învăţământ, evaluarea portofoliului profesional personal şi în susţinerea a cel puţin două inspecţii la clasă;
- etapa a II-a, finală – realizată la finalizarea stagiului practic cu durata de un an şcolar şi constând într-o examinare scrisă, pe baza unei tematici şi a unei bibliografii aprobate de Ministerul Educaţiei, pentru fiecare specialitate în parte.
Cadrele didactice care promovează examenul de definitivat dobândesc titlul de profesor cu drept de practică în învăţământul preuniversitar.
Cadrelor didactice angajate cu contract de muncă pe o perioadă determinată, care au promovat examenul de definitivare în învăţământ, li se poate asigura continuitatea pe postul didactic/catedra ocupat(ă), prin hotărârea consiliului de administraţie din unitatea de învăţământ respectivă, în condiţiile legii.
Persoanele care nu promovează examenul de definitivare în învăţământ, în condiţiile prezentului articol, pot fi angajate în sistemul naţional de învăţământ preuniversitar numai pe perioadă determinată, cu statut de profesor debutant.
